anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Ciachir: Cine erau Sfinții Apostoli Petru și Pavel

GALERIE
petru-si-pavel-1
  • petru-si-pavel-1
- +

Biserica Ortodoxă îi sărbătorește în fiecare an, pe 29 iunie, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Scriitorul și publicistul Dan Ciachir, într-un articol pentru DCNews, a spus că Apostolul Pavel rămâne până astăzi cel mai mare teolog creștin.

„Ziua de 29 iunie din fiecare an este însemnată cu litere roșii în calendarul nostru creștin-ortodox, întrucât ea îi prăznuiește pe doi dintre cei 12 Apostoli ai lui Hristos (apostol înseamnă trimis). Atunci când citim că Sfântul Apostol Andrei este considerat „cel dintâi chemat”, subînțelegem că este vorba de chemarea sa – care l-a adus și pe pământul Dobrogei – la propovăduirea Evangheliei (vestea cea bună).

Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea, petrecută la 50 de zile după Învierea Domnului Hristos, respectiv la 10 zile după Rusalii, echivalează cu întărirea spirituală și morală a Apostolilor. Până atunci fuseseră timorați și chiar înspăimântați de prigoana dezlănțuită asupra lor. Așa se face că din 11 Apostoli (Iuda decăzuse deja din această calitate), numai unul se va afla lângă crucea pe care era răstignit Mântuitorul, acesta fiind Sfântul Evanghelist Ioan, singurul dintre Apostoli care a avut curajul să stea lângă cruce în momentul supliciului lui Hristos-Dumnezeu; el și Preasfânta Mamă a Mântuitorului au dovedit o fidelitate nedezmințită. Sfântul Ioan Teologul (cum i se mai spune) este singurul apostol care a murit de moarte naturală. Ceilalți 11 (în locul lui Iuda a fost ales de către Sinodul Apostolic Matia) vor sfârși executați sau asasinați, inclusiv prin lapidare.

Sfântul Apostol Petru – frate după trup cu Apostolul Andrei – era cel mai în vârstă dintre ucenicii Domnului. Pe numele său inițial Simon, schimbat datorită apostoliei, Petru era de meserie pescar și provenea din Betsaida Galileii. Este considerat de către Biserică primul dintre egali în ceata trimișilor la propovăduirea Evangheliei. Ca temperament, era o fire năvalnică, am putea spune, și foarte cinstită. Cu toate acestea, așa cum se știe, Petru s-a lepădat primul de Hristos și a făcut acest lucru în împrejurarea în care Învățătorul său era batjocorit și purtat de la Ana la Caiafa. Deosebirea dintre Petru și Iuda, care Îl vânduse pe Mântuitor dușmanilor Săi, constă în faptul capital că Petru nu a alunecat în ireversibilul păcat al deznădejdii – cum s-a întâmplat cu Iuda – și a sperat în dragostea și generozitatea Mântuitorului, cu atât mai mult cu cât căința sa a fost copleșitoare. Petru a fost reintegrat între Apostoli, iar Hristos a spus că pe această piatră (sinonim cu numele de Petru) va zidi Biserica Sa. Petru a propovăduit Evanghelia în Iudeea, în Antiohia, în Pont (adică în țări de pe marginea Mării Negre), în Galatia, în Capadocia, în Bitinia, ajungând până la Roma, unde și-a sfârșit viața în ziua de 29 iunie din anul 67, îndurând moarte de mucenic în timpul prigoanei dezlănțuite asupra creștinilor de către împăratul Nero. Petru a fost omorât chiar pe colina pe care se înalță astăzi bazilica ce-i poartă numele. Acolo a fost răstignit cu capul în jos, pecetluind cu propriul sânge dragostea și fidelitatea față de Învățătorul său.

În aceeași zi și în același an, tot la Roma, a primit moarte de mucenic și Apostolul Pavel, care nu s-a numărat în ceata celor 12, întrucât Hristos i s-a arătat „în chip minunat” în timpul uneia dintre persecuțiile sale împotriva creștinilor. Din însărcinarea Sinedriului (parlamentul politico-religios din Ierusalim), Pavel i-a prigonit crunt pe creștini, mergând până într-acolo încât a păzit hainele celor care îl omorau cu pietre pe Arhidiaconul Ștefan, cel dintâi martir creștin. Marele convertit avea o impecabilă cultură teologică și era ucenicul unui rabin pe nume Gamaliel. Trecerea sa la creștinism a fost una dintre cele mai spectaculoase, întrucât s-a transformat într-o fidelitate neclintită față de Hristos, de învățătura și de Biserica Sa, care i-au adus renumele de „Apostolul neamurilor”.

Sfântul Ioan Gură de Aur, într-un elogiu despre cei doi apostoli, îi definește astfel: „O, preafericită pereche căreia ți s-au încredințat sufletele lumii întregi! Petru – începătura dreptei credințe, marele arătător de cele sfinte ale Bisericii, sfătuitorul creștinilor, odorul puterilor de sus, apostolul cel cinstit de Stăpânul. Pavel – marele propovăduitor al adevărului, lauda lumii, omul cel din cer și îngerul cel de pe pământ, slava Bisericii, vulturul zburător întru cele înalte, alăuta Duhului, privighetoarea și versul cel dulce-grăitor, gura Stăpânului, slujitorul cel treaz al lui Hristos.”

Apostolul Pavel a fost omorât din porunca aceluiași împărat Nero, în penultimul an al domniei sale, tăindu-i-se capul cu sabia într-o margine a Romei, pe drumul care duce spre mare. Și poate nu este lipsit de  interes să spunem că Petre Țuțea l-a numit pe Sfântul Pavel omul care simbolizează întreaga Mediterană”, a transmis Dan Ciachir.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ucraina, Taiwanul şi Amnesty International (I)

Alexandru LĂZESCU

Ucraina, Taiwanul şi Amnesty International (I)

Percepţiile eronate privind riscurile şi oportunităţile au avut adesea consecinţe catastrofale în istorie; decizia Chinei privind o invazie a Taiwanului va fi influenţată şi de percepţia privind consistenţa răspunsului Occidentului faţă de agresiunea Rusiei.

opinii

Slavă lui Rabelais

Nichita DANILOV

Slavă lui Rabelais

Vom intra într-o epocă în care resursele de materii vor conta la fel de mult ca şi tehnologia. Epoca energiei ieftine, după cum spunea un comisar european, a luat sfârşit. Epoca revendicărilor abia a început.

Ţara asta-i un miracol

Michael ASTNER

Ţara asta-i un miracol

Nu ştiu de ce, dar parcă-n România guvernanţii par să exclame cu toţii (în gândul lor): Păi, unde-am ajunge dacă tot poporul ar putea să se ducă fără probleme dintr-o parte în alta, pe autostrăzi şi drumuri expres şi drumuri naţionale modernizate şi decongestionate de existenţa autostrăzilor şi drumurilor expres?!

(Re)denumiri anapoda ale unor instituții de învățământ (V)

Eugen MUNTEANU

(Re)denumiri anapoda ale unor instituții de învățământ (V)

Nu este exclus ca timpul și uzul să valideze și să impună aceste formule denominative noi, dar, deocamdată, cel puțin pentru persoanele cu o educație umanistă solidă, impresia de improvizație și oportunism persistă.

pulspulspuls

Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului

Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului

Discuţiile de la Şcoala politică de vară de pe Bahlui, care s-a ţinut în aceste zile pe terasa unei berării boeme din târg, ar fi continuat la nesfârşit pe tema imposibilei şi, totuşi, foarte probabilei, coaliţii dintre liberali şi userişti, dacă cineva nu ar fi adus în discuţie, nu se ştie cu ce intenţii, problema vizitei în oraşul nostru a lui George Simion, liderul partidului AUR. 

Caricatura zilei

Suspensii speciale

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.