anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
anunturi

vineri, 27.01.2023

Cicloturismul ajunge la Iaşi prin nord-vestul judeţului, pe banii PNRR. De la Suceava, prin Botoşani, vine în oraş dinspre Deleni

GALERIE
cicloturism
  • cicloturism
- +

Consiliile Judeţene Iaşi, Suceava şi Botoşani s-au reunit degrabă zilele acestea ca să adopte un proiect de construire pe bani europeni (PNRR) a unor piste cicloturistice. Cel mai lung traseu va fi în Botoşani, 112 km. Iaşul urmează să stabilească pe unde va trece drumul cicloturistic lung de 36 km – prin UAT-urile Deleni şi Hârlău –, iar în Suceava vor fi amenajaţi 55 km în acest sens.

Pentru acest tip de proiecte depuse în parteneriat, sunt eligibile trasee care traversează minim 3 judeţe şi sunt continue pe o lungime de cel puţin 150 km (axă principală – de la care se pot realiza conexiuni secundare către obiective turistice-culturale pe o rază de maxim 10 km), se arată în proiectul adoptat de consilierii judeţeni ieşeni.

CJ Suceava a încheiat încă un parteneriat de acest fel, cu judeţele Bistriţa-Năsăud şi Mureş. Proiectul poate fi un exemplu pentru Iaşi: va avea 193 km pe teritoriul judeţului vecin, de la graniţa cu Ucraina (Vicovu de Sus) până la limita cu Bistriţa şi Mureş (Poiana Stampei).

La Iaşi, traseul comun cu Botoşani şi Suceava ar urma să intre pe teritoriul judeţului nostru dinspre Flămânzi (DJ 281A) către Deleni (DC 150), apoi spre Hârlău-Pârcovaci şi să reintre în Botoşani spre Mănăstirea Balş (Frumuşica).

„Judeţul Iaşi (CJ) se angajează să identifice toate terenurile aflate în domeniul public şi privat al acestuia şi să susţină identificarea celor mai potrivite rute. De asemenea, se angajează să susţină efectuarea lucrărilor şi amenajărilor necesare acestui traseu cicloturistic de către executantul lucrărilor desemnat potrivit legii”, a menţionat Marieta Afilipoaie, directorul executiv al Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă, câteva prevederi din hotărârea adoptată la Iaşi.

Pentru cei 36 km ai traseului, Iaşul va avea la dispoziţie 2,97 milioane de euro, Botoşaniul va avea nevoie de 9,2 milioane, iar partea Sucevei va fi de 4,5 milioane de euro. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

OPENAI: despre viitorul luminos al şcolii

Ioan Alexandru TOFAN

OPENAI: despre viitorul luminos al şcolii

Cumva, punctişorul ne readuce la realitate: adică cu capul în nori, acolo unde le şade bine celor care pornesc pe drumul cunoaşterii. Ne provoacă, aşadar, să căutăm sensul şi nu informaţia, culoarea şi nu doar forma lumii. Să înţelegem în profunzime, nu să stăpânim, mongolic, depărtările. Cum spunea Marin Tarangul, să privim lumea, nu doar să o vedem.

opinii

Conservator? De ce nu…

Alexandru CĂLINESCU

Conservator? De ce nu…

Dacă odinioară mi se reproşa că eram prea atras de „nou”, iată că recent am fost etichetat drept „conservator”. Cum termenul are, pentru cei care l-au folosit, o conotaţie negativă, m-am întrebat în ce măsură mi se potriveşte şi dacă trebuie numaidecât să văd în asta un defect. Nu sunt, în mod clar, un „tradiţionalist”, nu mă cramponez de valori ce par - şi adesea chiar sunt - anacronice, am oroare de închistările dogmatice şi de tezismul rudimentar. În acelaşi timp constat că da, sunt zone unde agresivitatea „progresistă” mă crispează şi unde dispariţia unor criterii (morale, estetice etc.) mă deprimă.

IoT

Neculai SEGHEDIN

IoT

Adică Internet of Things (IoT), adică Internetul lucrurilor, sau, mai convingător spus, Internetul tuturor lucrurilor. Acest concept desemnează reţeaua de obiecte fizice, care conţin senzori, software şi alte tehnologii, în scopul conectării şi schimbului de date cu alte dispozitive şi sisteme de pe Internet. Lucrurile care se conectează pe Internet sunt, de exemplu, autoturisme, obiecte de uz casnic, sisteme de iluminat, sisteme de alarmă, sisteme de producţie industrială etc.

„Dezumanizarea” femeii Canaanence

pr. Constantin STURZU

„Dezumanizarea” femeii Canaanence

Într-un text publicat acum zece ani, atrăgeam atenţia asupra unor tendinţe extrem de îngrijorătoare pentru viitorul umanităţii. Din păcate, ele se adeveresc pe zi ce trece. Enumeram atunci, nu neapărat într-o ordine anume: promiscuitatea şi vulgaritatea, violenţa şi decăderea morală, transformarea omului în utilizator de tehnică performantă, concomitent cu pierderea accentuată a intimităţii, înmulţirea alimentelor tot mai chimizate şi creşterea gradului de dependenţă faţă de medicamente şi multe, multe alte elemente care indică un anumit grad de dezumanizare programată.

pulspulspuls

Iată-l pe marele politician ieşean care se milogea să urce pe scenă, lângă boşi!

Iată-l pe marele politician ieşean care se milogea să urce pe scenă, lângă boşi!

La cererea publicului continuăm pe astăzi miniseria de întâmplări haioase petrecute la Iaşi cu ocazia Zilei Unirii, dragi telespectatori. 

Caricatura zilei

Second Hand Germania

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Un raport al Universitatii “Babes Bolyai” din Cluj Napoca a stabilit ca teza de doctorat a ministrului de Interne este plagiata. Credeti ca Lucian Bode sa demisioneze?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.