Cifre. „Infernul discutabil”

*

Aeroporturile atât cele mici, dar mai cu seamă cele mari, pe unde se perindă un puhoi nesfârşit de lume, îţi accentuează senzaţia că omul este o simplă cifră, dintr-o infinitate de cifre ce intră şi ies în şi din aeronave, venind din direcţii diferirile şi plecând în direcţii diferite ce se intersectează fără să se atingă în diferite puncte pierdute-n univers.

Oriunde îţi arunci ochii, vezi cifre alergând cu trolere şi cu rucsacuri pe culoare.

Oriunde priveşti, vezi cifre urcând şi coborând pe scară rulantă.

Oriunde îţi întorci capul, vezi cifre făcând check-in.

Şi cifre scanându-şi biletele de zbor.

Cifre prezentând la ghişee în faţa cravatelor şi cozorocurilor paşapoartele şi cărţile de identitate.

Cifre ce-şi fac din mână sau se îmbrăţişează în sălile de aşteptare înainte de îmbarcare sau după aterizare. Cifre ce se privesc în oglindă la WC şi cifre ce se rujează.

Cifre ce urinează des înainte de plecare şi cifre ce beau whisky din sticluţe mici ca să scape de stres. Cifre ce fac sex în avion. Şi cifre ce-şi fac mătănii invocând numele lui Dumnezeu.

Cifre bărbaţi şi cifre femei, cifre de ambele genuri şi cifre fără nici un gen.

Cifre încălţate în adidaşi şi cifre purtând tocuri cui.

Cifre ce îşi dau jos ceasurile de la mână, lănţişoarele şi cruciuliţele de la gât, cifre ce îşi scot curelele de la pantaloni şi centurile de la fuste, cifre ce pun bagajele pe bandă rulantă şi apoi, descălţându-se, intră pe poarta de control.

Cifre ce se descalţă de pantofi şi cifre ce-şi leagă şireturile.

Cifre ce-şi pun în mare grabă ochelari negri pe ochi.

Cifre ce vorbesc la telefon şi cifre ce accesează jocuri erotice şi jocuri de noroc.

Cifre arogante şi cifre umile ce se ploconesc în faţa fiecărui trecător.

Cifre ce se închină şi cifre ce-şi strigă blestemul smulgându-şi părul de pe ţeastă.

Cifre ce-şi fac semnul crucii pe scaun şi cifre ce-şi scuipă în sân.

Cifre ce-şi îndreaptă ochii spre lumină şi-l caută înlăuntrul lor pe Dumnezeu şi cifre ce-l poartă pe diavol în palme, prosternându-se şi făcând sluj în faţa lui.

Cifre ce ies la lumină şi cifre ce se sting pâlpâind în beznă.

Zeci de mii, sute de mii, sute de milioane şi sute de miliarde de cifre, venind din prezent, venind din trecut, venind din viitor, trec prin lumină şi dispar în beznă ca şi cum nici nu s-ar fi născut.

Cifre, muşuroaie de cifre, mişcându-se de ici-colo pe cer şi pe pământ.

Şiruri de cifre fără număr, fără identitate, fără început şi fără sfârşit, coboară din hău şi urcă în hău, într-o singurătate absolută, spre Dumnezeul lor ce sălăşluieşte în cer, încercând să transforme cifrele în litere şi literele în suflet şi-n cuvânt.

*

Fiecare dintre noi, după cum spunea cineva, îşi construieşte paradisul sau infernul în funcţie de credinţa sa. Celui care crede în lumea de apoi i se va revela lumea de apoi, construită în sufletul său cu migală. Celui care nu crede nu i se va releva nici paradisul, nici infernul. Spiritul său bântuit de demonul orgoliului şi-al raţiunii, chiar al raţiunii pure, se va contopi cu neantul din care a apărut. Sau cine ştie, poate că hazardul, într-un moment de ironie, îi va mai conferi şansa să-şi îndrepte greşeala, făcându-l să se nască din nou. Da, totul depinde de hazard şi de dispoziţia sa…

*

Într-o zi se născură atât de mulţi copii cu buză de iepure, încât nu mai puteai arunca un ac pe uliţă din pricina lor.

Tata care privea destul de gânditor pe geam, îşi frecă mâinile şi spuse: „Iar o să am de lucru toată iarna. M-am săturat să cos pantaloni bufanţi şi pâslari. Am îmbrăcat şi am încălţat pe toată lumea. Acum mai bine aş coase tablă sau ţiglă, căci maşina mea Singer are ace atât de tari încât poate coase orice. Dar cel mai mult mi-ar plăcea să cos buze de iepure şi să adun umbrele morţilor într-un anume loc…”

Mama însă îşi făcu cruce, învârtindu-se pe lângă cuptor, murmură plină de năduf: „Iar ai luat-o razna. Visezi cai verzi pe pereţi. De când ai îmbrăcat şi ai încălţat pe toată lumea? Vrei să-ţi spun adevărul? Croieşti anapoda şi coşi strâmb. Costumele şi rochiile pe care le-ai cusut fac din oameni nişte sperietori. Toţi vin în toiul nopţii la mine la uşă şi se plâng. Hainele astea, îmi spun, nu sunt bune nici pentru coşciug. Ne strâng la umeri, la coate, pârâind din toate încheietorile. Să le purtaţi voi, că noi nu le putem purta. Mi le pun la uşă, presărând cenuşă pe ele, şi se întorc la locul lor de odihnă, făcându-şi cruce lângă fiecare gard. Auzi, bodogăni ea, a încălţat şi a îmbrăcat pe toată lumea. Mai bine ai încălţa şi îmbrăca sperietorile de pe câmp. Păcat de maşină. Şi păcat de mintea pe care ţi-a dat Dumnezeu.”

„Dumnezeu mi-a dat prea multă minte, femeie, răspunse tata. Şi de aici mi se trag toate ponoasele. Nici mâinile, nici ochii nu ascultă de mintea mea. Când cos, mă gândesc la tot felul de lucruri şi cusăturile ies strâmbe.”

„Asta fiindcă gândurile tale sunt şi ele strâmbe. Au pe necuratu-n ele. O iei mereu pe arătură.”

„O iau, spuse tata. Mai bine cos buzele de iepure, decât buzunarele sparte prin care suflă vântul.”

Apoi sărind şi apropiindu-se de geam, în timp ce încerca să vâre aţa în ac, adăugă: „Zadarnic mă străduiesc femeie cosând la maşina mea. Sufletele oamenilor au fost croite strâmb. Şi dacă au fost croite astfel, cum aş vrea să le îndrept?”

„Au fost croite strâmb, zise mama făcându-şi din nou cruce, pentru lumea de aici. Tu însă te lauzi că nu coşi haine pentru lumea asta, ci pentru cea de apoi.”

„Se vede, răspunse tata micşorând fitilul lămpii, că şi în lumea de apoi sufletele strâmbe rămân tot strâmbe. Şi în afară de asta, oftă el, copiii care se nasc din ele au fie buze de iepure, fie nu au buze de loc. Şi asta nu e de mirare, căci, în fond, trebuie să învăţăm să trăim într-o lume mută…”

„Trebuie să învăţăm, bolborosi mama, suflând în lampă, dar, uite, nu tăcem… E timpul, totuşi, să ne odihnim…”

*

De ce oare evoluţia s-a oprit la om şi nu a ales alte specii care să ajungă la conştiinţa de sine şi la raţiune călăuzitoare, ce-l înalţă pe om deasupra tuturor celorlalte vieţuitoare de pe Terra, fie ele vertebrate sau nevertebrate? Unele dintre ele ar fi avut un potenţial mult mai mare pentru a urca spre vârful piramidei existenţiale.

De pildă, hirudinea. O fiinţă pe nedrept hulită, care însă posedă calităţi ieşite din comun. De ce hazardul n-a selectat-o pentru a-i conferi o inteligenţă pe măsura înzestrării sale? De ce a ales primatele? Şi dacă le-a ales de ce nu le-a transferat anumite caracteristici de la nevertebrate? La ce-i folosesc, de pildă, prea multe vertebre omului, odată ce în viaţa socială el tinde să se comporte ca o moluscă sau, de ce nu, ca o lipitoare?

Să ne oprim un pic la aceasta din urmă.

Hirudinea sau lipitoarea este o fiinţă complexă înzestrată cu organe multiple posedând, printre altele, 10 compartimente dispuse în diferite locuri pentru stomac, 32 de creiere, 9 perechi de testicule, dacă e mascul, şi tot nouă vulve, dacă e femelă, şi peste 100 de dinţişori dispuşi simetric la cele două capete ale sale terminate cu ventuze.

Omul, spre deosebire de Hirudo medicinalis, Hirudo verbana sau oricare hirudă, are un singur creier, o singură pereche de testicule, dacă e mascul, şi o singură vulvă (desigur, există şi excepţii, atât la bărbaţi, cât şi la femei), dacă e femeie, dar setea lui de sânge şi dorinţa lui de împerechere sunt mult mai mari decât ale oricărei lipitori. O lipitoare îşi măreşte corpul de 10 ori până sângele pe care-l suge ajunge la saturaţie; omul, mai ales când ajunge să deţină forma supremă de putere într-un stat, ajungând în vârful ierarhiei sociale, fără să-şi mărească volumul corpului său cu nici un centimetru, suge sângelui unui popor întreg, apoi, încearcă să subjuge şi alte popoare. De aici şi conflagraţiile. Vă daţi seama însă dacă omul care ajunge să deţină puterea supremă asupra unei naţiuni nu ar avea doar un sigur creier, ci vreo 32, şi nu o pereche de testicule, ci vreo 9, ce s-ar întâmpla?

Oricum, timpul nu e pierdut. Ceea ce nu a putut face natura, va face cultura. Şi nu atât cultura, cât celelalte două ramuri ale ei: ştiinţa şi tehnologia.

Tehnologia de ultimă oră din domeniul geneticii şi IT. Prin intermediul acestora, omul îşi va putea îmbunătăţii performanţele sale fizice, intelectuale şi psihice, ajungând la un grad de inteligenţă greu de imaginat.

Va putea crea Omul Hirudo, înzestrat nu cu un singur creier, ci 32 de creiere, şi nu cu o pereche de testicule, ci cu nouă perechi, şi tot atâtea perechi de valve aşezate pe acelaşi trunchi şi aflate perpetuu într-un delir cosmic, avide de împerechere.

Un astfel de specimen uman va putea face faţă provocărilor inteligenţei artificiale, care ne va invada în curând existenţa, împingându-ne pe marginea abisului.

În afară de aceasta, Omul Hirudo va avea şi un mare avantaj: se va înmulţi cu o viteză atât de mare, încât inteligenţa artificială, care nu se poate perpetua, cel puţin deocamdată, decât pe cale tehnologică nu va face faţă acestei provocări.

Dragi prieteni, viitorul nu e chiar atât de sumbru pe cât pare. Avem multe, multe variante pentru a evolua.

 

Nichita Danilov este scriitor şi publicist

Publicitate și alte recomandări video