Conferinţă cu participare internaţională ieri, la Iaşi, pe tema combaterii analfabetismului funcţional. Rata acestuia în România este dublă faţă de media europeană.
Un ministru secretar de stat în Ministerul Educaţiei împreună cu trei experţi internaţionali din Germania, Norvegia şi SUA au dezbătut ieri, la Iaşi, problemele ridicate de analfabetismul funcţional, dar şi modalităţile prin care acesta poate fi redus pe viitor.
Discuţiile au avut loc în sala „Ferdinand“ a Universităţii „Al.I. Cuza“, conferinţa internaţională „Reducerea analfabetismului funcţional prin dezvoltarea competenţelor de literaţie“ fiind organizată de managerul Seven Hills International School Iaşi, Liliana Romaniuc, fostă şefă a ISJ, şi Asociaţia Română de Literaţie (ARL), în parteneriat cu Universitatea Tehnică „Gh. Asachi“ şi Facultatea de Litere a UAIC.
În cadrul întâlnirii cu reprezentanţii presei, Liliana Romaniuc a prezentat datele înregistrate de către ARL, prin care se confirmă faptul că în rândul elevilor de 15 ani există un nivel de 42% al analfabetismului funcţional, adică al celor care pot citi dar nu înţeleg un text. Cifra este una îngrijorătoare, având în vedere că media europeană este de aproximativ 20.
„Lucrăm în şcoli unde peste 90% dintre copii nu au reuşit să răspundă unor cerinţe minimale, dar şi în şcoli aflate la 15-20%, adică cu mult sub procentul PISA. Evaluarea vizează nivelul de înţelegere a unui text citit, şi nu cantitatea de informaţie înmagazinată de un copil“, a menţionat Liliana Romaniuc.
De asemenea, ea a specificat că este nevoie de o propunere legislativă în care să se stipuleze, pe lângă dreptul copilului la educaţie, şi dreptul la alfabetizare funcţională.
Pe lângă problemele identificate de către ARL, Romaniuc a amintit şi de reuşitele proiectului demarat de către asociaţie, de formarea a aproximativ 500 de profesori, dar şi faptul că urmează să fie publicate două cărţi despre literaţie la Editura Polirom care să vină în ajutorul cadrelor didactice.
Cei trei experţi prezenţi la conferinţă au fost William Brozo - profesor la George Mason University, autor a numeroase articole şi tratate legate de dezvoltarea competenţelor de literaţie la copii, adolescenţi şi adulţi; Christine Garbe - profesor la Universitatea din Koln, care a coordonat proiecte europene de combatere a analfabetismului funcţional, Ragnar Solheim din Norvegia - expert în domeniul literaţiei, fost director al Institutului Naţional pentru Lectură din Norvegia, care a coordonat testele PIRLS pentru Europa.
Aceştia şi-au arătat îngrijorarea cu privire la rata mare de analfabetism funcţional din România şi au atras atenţia că, deşi avem „vârfuri“ în rândul elevilor, profesorii din România se concentrează pe reuşita acestora şi scapă din vedere grosul elevilor, care întâmpină dificultăţi.
Conferinţa „Reducerea analfabetismului funcţional prin dezvoltarea competenţelor de literaţie“ este parte integrantă a proiectului Reading to Learn, proiect finanţat de Romanian American Foundation.
Astăzi, în Aula Universităţii Tehnice, aflată pe Copou, va avea loc o dezbatere mai amplă, la care sunt aşteptaţi peste 150 de profesori din ţară şi străinătate, la care au confirmat prezenţa Gabriel Ispas, Mina Maria Rusu, din cadrul MEN, Camelia Gavrilă - preşedinta Comisiei pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor, Daniela Vişoianu - preşedinta Coaliţiei pentru Educaţie, precum şi reprezentanţi ai UNICEF, World Vision, Teach for Romania Step by Step, Roma Education Fund, Ovidiu RO. De asemenea, de la Chişinău vor fi prezenţi Ana Vivdici, directorul Inspectoratului Şcolar Naţional, precum şi şefi din Direcţiile generale pentru învăţământ din R. Moldova.