Apoi, printre alte active modeste, apare colosul: deficitele bugetare. Acestea sunt ca niște datorii puse la păstrare în frigiderul Trezoreriei, temporar acoperite din resurse proprii. Consultând documentația preparatorie a deciziei Executivului privind aprobarea bilanţului general al Trezoreriei Statului şi a contului de execuţie a bugetului acestei instituții pe anul precedent, observăm că, la 31 decembrie 2024, valoarea lor totală a ajuns la peste 131,6 miliarde lei (https://mfinante.gov.ro/static/10/Mfp/transparenta/NFproiecthotararebilant2024_14052025.pdf). E ca și cum o familie ar avea o casă frumoasă, dar ipotecată până la acoperiș. Luând pe rând marii „consumatori” de bani, vedem că Statul central a tras ponderea absolută: peste 117,8 miliarde lei datorie.

În 2024, statul s-a împrumutat cu peste 156 miliarde lei pentru a plăti nu doar ce a cheltuit în respectivul an, ci și facturile rămase din trecut. Practic, e ca un om care plătește din credit rata la creditul luat ca să plătească alt credit. Apoi, sistemul public de pensii are și acesta o datorie de peste 10 miliarde lei. E ca un pensionar care, după o viață de muncă, a ajuns să trăiască din ce împrumută de la vecin. Sănătatea publică – năpădită de febră financiară și perfuzii bugetare – aduce și ea un minus de aproape 3,8 miliarde lei.

Pe partea dreaptă a bilanțului – pasivul (care ne arată ce datorăm și ce am pus la ciorap) – găsim banii care stau parcați prin diverse conturi la Trezorerie: peste 71 miliarde de lei. Aici intră toate: de la economiile instituțiilor publice și ale firmelor, până la garanții de bună execuție și fonduri europene post-aderare. Am putea spune că e ca o pușculiță în care fiecare pune câte ceva: administrația centrală, locală, companiile, chiar și Uniunea Europeană.

Un mozaic de sume păstrate cu grijă, dar care nu sunt ale Trezoreriei propriu-zis – doar trec prin ea, ca printr-o gară aglomerată. Printre pasive, mai apare și o categorie cumva simpatică: operațiunile în curs de lămurire. Adică tranzacții care, în momentul închiderii bilanțului, nu erau încă 100% clare, 15 milioane lei stând acolo ca niște bagaje uitate pe peron, ce urmează să-și afle destinul în viitor. Dar pentru că nu totul e despre minusuri și datorii, vom observa că pe partea pozitivă, avem și excedente – sume bănești rămase necheltuite. Peste 60,8 miliarde lei, din care Administrația centrală păstrează vreo 26 miliarde lei, în timp ce Administrația locală ține la ciorap peste 18 miliarde. Sistemul de pensii pentru accidente de muncă are și el un plus de peste 5,7 miliarde lei. Șomajul nu doar că nu e în criză, dar are un excedent de peste 10 miliarde lei. Pare a exista situația că românii chiar au muncit mai mult și au cerut mai puțin ajutor. Chiar și Sănătatea are un mic excedent de 8,7 milioane lei, care provine din fonduri externe.

Astfel, în timp ce unele sectoare acoperă deficite temporare prin împrumuturi, altele înregistrează excedente – un dezechilibru care ridică semne de întrebare legate de eficiența planificării bugetare. Bilanțul în discuție reflectă foarte clar o situație duală: pe de o parte, capacitatea de a gestiona fluxuri financiare complexe și de a susține funcționarea statului în condiții de presiune; pe de altă parte, dependența structurală de împrumuturi și lipsa unei rezerve consistente de lichiditate. Dacă ar fi să caracterizăm totul în câteva cuvinte, se poate spune că România e ca un gospodar care ține o listă frumoasă de cheltuieli și promisiuni, dar care, atunci când vine ziua de salariu, constată că trebuie să se împrumute din nou ca să poată trăi până la finalul lunii. La nivel macro, cu o datorie publică în creștere, deficite cronice și un spațiu bugetar tot mai îngust, statului român nu-i rămâne decât să identifice (și să aplice) soluții salvatoare privind asigurarea sustenabilității finanțelor publice. Și aceasta, cât mai repede, pentru că sistemul bugetar nu mai poate funcționa prea mult timp în acest echilibru fragil, susținut mai degrabă de împrumuturi decât de venituri proprii.

Publicitate și alte recomandări video