Cinci motive pentru care să faci Facultatea de Farmacie – angajat la Agenția Europeană a Medicamentului
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Cinci motive pentru care să faci Facultatea de Farmacie – angajat la Agenția Europeană a Medicamentului

GALERIE
EMA
  • EMA
- +

Poți să faci carieră într-o companie producătoare de medicamente, să îți găsești un loc de muncă oriunde în Europa,  să activezi în industria cosmetică, să lucrezi în cercetare, în spitale, farmacii sau la agenția Europeana a Medicamentului.

Continuăm astăzi, cu ajutorul UMF Iaşi şi al companiei Antibiotice Iaşi, serialul despre ce înseamnă şi care este  potenţialul acestei discipline.

Astăzi, despre cum te poţi angaja Agenţia Europeană a Medicamentului. 

Orice absolvent de Farmacie îşi poate depune dosarul pentru un program de training la Agenţia Europeană a Medicamentului


“Toată lumea asociază profesia de farmacist cu farmaciile. Dar lucrurile nu stau nici pe departe aşa. În realitate un absolvent de farmacie are mult mai multe oportunităţi. Şi nu mă refer  doar la “explozia” industriei dermato-cosmeticelor unde sunt foarte căutaţi farmaciştii. Studenţii la farmacie se pot angaja imediat după absolvire în cadrul Agenţiei Europene a Medicamentului . Agenţia are un program special de training  dedicat tinerilor absolvenţi”,  punctează conf. univ.  Carmen Purdel care lucrează  în cadrul Agenţiei  Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi care a fost detaşată timp de un an la Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA). “Eu am terminat Facultatea de Farmacie din UMF “Carol Davila” Bucureşti şi m-am angajat în România la Agenţia Naţională a Medicamentului.  Aici, în urma unei selecţii, am fost detaşată pe o perioadă de un an la EMA. Atunci am aflat despre programul agenţiei pentru tineri absolvenţi. Sunt tineri români care au terminat farmacia şi au accesat acest program. Nu se fac diferenţieri atunci când se selectează dosarele celor admişi. Oricine are şanse. Absolvenţii de farmacie interesaţi trebuie doar să accese site-ul EMA, să se informeze corect, să-şi depună dosarul”, a precizat Carmen Purdel. 

Trainingul plătit lunar cu peste 1500 de lire sterline 

Aceasta a completat că programul se numeşte  “Trainee” şi se poate derula  pe o perioadă de la 6 luni până la 18 luni.  Perioadă în care absolventul este plătit lunar cu o sumă de aproximativ 1.550 lire sterline. Aceste date se regăsesc şi pe site-ul EMA: "Trainee" este  un program de stagii destinat absolvenților de studii superioare aflați la început de carieră. Programul le oferă stagiarilor posibilitatea de a se familiariza cu activitățile și rolul EMA în cadrul organismelor UE și al rețelei europene de reglementare în domeniul medicamentelor și de a dobândi o experiență profesională valoroasă. Stagiile încep de două ori pe an, în aprilie şi octombrie. ”Aş vrea să mai adaug un aspect. În afară de EMA, mai există şi alte agenţii în statele europene care au nevoie de farmacişti şi unde pot aplica absolvenţii de Farmacie. De exemplu, ECHA , cu sediul în Helsinki - Agenția Europeană pentru Produse Chimice. Important este ca absolvenţii de farmacie să caute informaţii şi să înţeleagă cât de multe oportunităţi au. Experienţa acumulată în aceste stagii de pregătire este foarte valoroasă pentru parcursul profesional viitor. Care te poate duce în toate colţurile Europei şi în domenii extrem de diferite: de la cercetare, la producţie sau la siguranţa medicamentelor, a alimentelor, a cosmeticelor etc”, a încheiat conf. Carmen Purdel. 

Amintim că în septembrie Facultatea de Farmacie din cadrul UMF Gr. T. Popa Iaşi organizează o sesiune de admitere suplimentară, urmând să fie scoase la concurs 28 de locuri fără taxă. Înscrierile au loc în perioada 5 - 6 septembrie 2019, testul grilă urmând a fi susținut în data de 9 septembrie 2019. Cei interesaţi să devină studenţi la Farmacie pot obţine mai multe informaţii accesând linkul https://www.umfiasi.ro/ro/academic/facultati/farmacie/Pagini/default.aspx

Campanie susţinută de compania Antibiotice Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Zboară, Puiule, zboară! Şi cu ce ne ajută că a zburat?

Cosmin PAȘCA

Zboară, Puiule, zboară! Şi cu ce ne ajută că a zburat?

Într-o ţară în care trenurile care transportă butuci la export stârnesc mai multe lacrimi pe Facebook decât imaginile cu pacienţii de la terapie intensivă, un astfel de subiect ar fi trebuit să scandalizeze opinia publică şi să producă un cutremur în structurile de putere din Palatul Victoria şi „conacul” din Modrogan.

Filmuletul zilei

opinii

Canonizare

Codrin Liviu CUȚITARU

Canonizare

„Dispariţia mea fizică devenise o urgenţă istorică... Iată că pigmeii mă venerează în sfârşit! Îmi pun numele pe plăcuţe, îmi sculptează chipul, îmi ridică osanale. S-a făcut dreptate. Acesta a fost dintotdeauna raportul real dintre mine şi ei! Ei, muritorii prosternaţi în admiraţie pentru adevăratul maestru, eu, olimpianul - nu bietul Hermes, ci Zeus, cum ar trebui de fapt să mă cheme, dacă ai mei ar fi fost un pic mai inspiraţi!”

Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie* - Capcana Facebook

Bogdan ILIESCU

Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie* - Capcana Facebook

„Reality is merely an illusion, albeit a very persistent one./ Realitatea este doar o iluzie, deşi una foarte persistentă” - Albert Einstein

Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)

Florin CÎNTIC

Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)

Ultima decadă a lunii aprilie marchează pentru mine două comemorări speciale ale unor figuri intelectuale româneşti de care s-a întâmplat să mă ocup şi care s-au săvârşit din viaţă una după alta, chiar dacă la un secol distanţă: Vasile Conta (21 aprilie 1882) şi Mircea Eliade (22 aprilie 1986).

pulspulspuls

Iar dumnezăieşte Cîţu la adresa Iaşului. De data asta chiar are şi de ce

Iar dumnezăieşte Cîţu la adresa Iaşului. De data asta chiar are şi de ce

Filmuleţul cu ameninţarea auditului la adresa şefilor de la Romsilva din judeţe puşi de PSD ca să-şi dea demisia şi să lase locul celor de la PNL, difuzat alaltăieri de băieţii de la Recorder, cică a picat cum mai prost nu numai pentru Gelu Puiu, băiatul de mingi al lui Flutur bucovineanul încă de pe vremea când era şef de ocol la Cârlibaba, cel care dădea telefoanele, sau pentru Alexe de la Iaşi, şeful lui, ci mai ales cică pentru PNL şi Cîţu. 

Caricatura zilei

Fără facebook

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.