Cinci noi Professor Emeritus la Universitatea „Cuza”. ”Au răspândit lumina ştiinţei şi culturii în ţară și străinătate”
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 23.01.2021

Cinci noi Professor Emeritus la Universitatea „Cuza”. ”Au răspândit lumina ştiinţei şi culturii în ţară și străinătate”

GALERIE
universitate cuza
  • universitate cuza
- +

Conducerea Universităţii „Al.I. Cuza” a decernat săptămâna aceasta cinci titluri de Professor Emeritus în cadrul unei ceremonii online.

Decernarea a avut loc în cadrul Şedinţei Senat de miercuri. „Anul acesta, Universitatea a marcat cei 160 de ani de la înfiinţare. Prima universitate din România modernă. 160 de ani, timp în care generaţii de profesori, cercetători, studenţi au dat prestigiu acestui forum, acestei cetăţi a ştiinţei şi culturii, care au creat un spirit specific universităţii noastre, care au răspândit lumina ştiinţei şi culturii în ţară şi în străinătate, care au contribuit decisiv la evoluţiile înregistrate pe plan didactic, pe plan ştiinţific, pe plan social”, a precizat rectorul Tudorel Toader în debutul întâlnirii.

Astfel, cele cinci cadre didactice care au primit titlul sunt prof.dr. Luminiţa Mihaela Iacob, de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, prof.dr. Maria-Magdalena Zamfirache, de la Facultatea de Biologie, acad.prof.dr. Ştefan Afloroaei, de la Facultatea de Filosofie, prof.dr. Teodor Dumitru Hăvârneanu şi prof.dr. Cătălin George Popa, ambii de la Facultatea de Matematică. Distincţia a fost acordată, potrivit rectorului, pe baza contribuţiilor „absolut lăudabile” derulate în decursul activităţilor didactice şi de cercetare de către cei cinci profesori.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ce model alegem?

Nicolae GRECU

Ce model alegem?

În speranţa că sportul românesc va redeveni el însuşi un model în Europa, înclinăm spre Slovenia.

Filmuletul zilei

opinii

Un corifeu al „gândirii politice corecte”- Noam Chomsky (II)

Eugen MUNTEANU

Un corifeu al „gândirii politice corecte”- Noam Chomsky (II)

Sunt evidenţiate în continuare accentele antiamericane şi antioccidentale din discursul public al reputatului om de ştiinţă.

Prudenţi, nu fricoşi; blânzi, nu naivi

pr. Constantin STURZU

Prudenţi, nu fricoşi; blânzi, nu naivi

În contextul primei trimiteri a ucenicilor la propovăduire, Domnul le spune, între altele: "Iată, Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi, dar, înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii" (Matei 10, 16). Imaginea unei oi aflate în mijlocul lupilor stârneşte frisoane, mai ales printre credincioşii îngrijoraţi de mersul actual al lumii. Însă mesajul e mai degrabă sursa unei mari nădejdi. Căci nu ne cere Mântuitorul să acţionăm precum "lupii" - grupaţi în haite, agresivi, sălbatici -, ci să cultivăm ascultarea şi blândeţea specifice "turmei celei cuvântătoare".

O poveste sordidă

Alexandru CĂLINESCU

O poveste sordidă

Dezvăluirea a fost făcută prin intermediul unor cărţi, literatura, substituindu-se actului de justiţie, având aşadar - teoretic cel puţin - şi o funcţie terapeutică. Ceea ce nu-i absolvă pe cei care, din inconştienţă, din spirit de castă ori din dorinţa de a provoca au tolerat sau chiar au încurajat tot felul de aberaţii.

pulspulspuls

Pe senatoarea Baubau de la Iaşi ştim bine că o ştiţi. Dar pe mama ei?

Pe senatoarea Baubau de la Iaşi ştim bine că o ştiţi. Dar pe mama ei?

Câteva informaţii pe azi şi despre noii aleşi ai ieşenilor mai puţin cunoscuţi publicului în ce priveşte viaţa lor privată. 

Caricatura zilei

8x8

Editia PDF

Bancul zilei

In Antarctica s-a inregistrat cea mai scazuta temperatura de pe glob: -93,2 grade ...prin urmare va propunem sa ne reami (...)

Parteneri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.