Cinci pe loc la concursul de director de la Drumuri Judeţene
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Cinci pe loc la concursul de director de la Drumuri Judeţene

Printre candidaţii care îndeplinesc cerinţele profesionale se află şi două concurente.

GALERIE
drumuri judetene
  • drumuri judetene
- +

Toţi cei cinci candidaţi înscrişi la concursul pentru şefia Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor au trecut de prima probă - cea a selecţiei dosarelor. 

Comisia de concurs a stabilit că fiecare dintre ei respectă cerinţele profesionale şi i-a invitat la proba scrisă, care va avea loc marţea viitoare. Cei cinci sunt Ciprian Ovidiu Ciucan, un angajat la DJADP care a fost cât pe ce să-i ia locul actualului director în decembrie, continuând provizoratul în care se află Direcţia din vara trecută; Mihaela Cernat, consilier asistent la Direcţia Arhitectură şi Urbanism din cadrul Primăriei Iaşi; Sorin Babliuc, cel care asigură interimatul încă din iulie 2017; Anca-Aura Gavriluţă, consilier superior la Direcţia Generală Tehnică şi Dezvoltare de la Primăria Iaşi; Romeo Stoica, fost director al DJADP în perioada 2004-2008.

Cititi si: Şeful de la „Drumuri Judeţene“ a luat nota 2 (doi) la concurs

Este al doilea concurs organizat în ultimele opt luni, câte au trecut de la plecarea prin demisie a fostului director Daniel Achiţei. La primul se înscriseseră doar doi candidaţi, dintre care unul nu s-a mai prezentat, iar celălalt a obţinut o notă ruşinoasă: 2,42, mai exact 24,20 puncte din minimul de 70 necesar. Rămâne de văzut dacă, săptămâna viitoare, acum cu patru contracandidaţi, directorul interimar - căci despre el este vorba - va demonstra că a pus burta pe carte. 

Cititi si: Concursul câștigat de șeful de la Drumuri județene ar fi vizat de DNA

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Iaşul îşi merită echipa de fotbal

Cosmin PAȘCA

Iaşul îşi merită echipa de fotbal

Peste toate, lipsa unui proiect este asemănarea cea mai izbitoare dintre echipa din dealul Copoului şi cea din Podu Roş. Nu cunoaştem obiectivele Politehnicii peste cinci ani - o cerinţă banală pentru un club respectabil - la fel cum nu există o foaie de parcurs a Iaşului care să depăşească un singur ciclu electoral.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Impersonare

Codrin Liviu CUȚITARU

Impersonare

„M-a echipat ca pe beizadea (e drept că şi semănam puţin cu juniorul Ceauşeştilor). Mi-a aranjat părul şi mi-a oferit un costum asemănător cu ale Nicuşorului. Mi-a spus că trebuie doar să râd zgomotos, să înjur şi să beau whiskey la greu. Aşa am procedat, mai ales la masa festivă (care s-a organizat în restaurantul meu). Mă scuzaţi, am fost pupat în fund în ziua aia, de nu vă puteţi imagina!... Totul a mers strună până în clipa în care nu mai ştiu cine a cerut ca eu să o sun pe mama, pe tovarăşa Elena, pe loc, şi să solicit fonduri suplimentare în teritoriu.”

Reţeaua urbană a Moldovei între 1774 şi 1859 (III)

George ŢURCĂNAŞU

Reţeaua urbană a Moldovei între 1774 şi 1859 (III)

Replierea teritoriului politic moldovenesc a impus mutaţii substanţiale la nivelul morfologiei şi structurii sistemului de aşezări. Din perspectiva noastră, e importantă îndesirea reţelei de aşezări urbane şi reconfigurarea ariilor de influenţă a acestora. 

Insuportabila greutate a fiinţării

Bogdan ILIESCU

Insuportabila greutate a fiinţării

„The chicken is only an egg’s way for making another egg.” (Găina este doar modul prin care un ou face un alt ou) - Richard Dawkins

pulspulspuls

Iaca unde va ajunge senatoarea panaramă de Iaşi până la urmă!

Iaca unde va ajunge senatoarea panaramă de Iaşi până la urmă!

Una scurtă dar vioaie pe astăzi despre senatoarea panaramă aleasă de ieşeni, madam Şoşoacă, despre care mulţi cică se întreabă cam ce parcurs politic ar urma să aibă, acumă că şefii ei mai tineri, prin ordin de zi pe unitate primit de la cei cu stele în rezervă, au pus-o pe liber la partid. 

Caricatura zilei

Cum s-a petrecut accidentul

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.