Este tronsonul cu segmentul prioritar din jurul orașului Podu Iloaiei.
Asocierea condusă de Danlin XXL a fost desemnată câștigătoare și a lotului 2 ieșean al Autostrăzii Unirii, Tg. Frumos-Lețcani (28,6 km). Compania Națională de Investiții Rutiere a precizat în anunțul făcut public că oferta câștigătoare a avut o valoare de 4,57 miliarde lei, fiind și cea mai bună din punct de vedere financiar. Contractul de proiectare și execuție poate fi semnat dacă în termen de 10 zile nu se depun contestații.
Asocierea româno-bulgară menționată, Danlin XXL (Lider), Groma Hold LTD., Intertranscom Impex S.R.L. și Evropiski Patishta, a fost desemnată câștigătoare și a contractului pentru construirea tronsonului Moțca-Tg. Frumos, dar instanța Curții de Apel Iași a decis recent reevaluarea ofertelor.
„Pe lângă conectivitatea din zona metropolitană, pentru acest tronson de autostradă am prevăzut prioritizarea unui segment cu o lungime de 4 kilometri care va funcționa ca o centură la Podu Iloaiei, localitate care se confruntă cu blocaje în trafic”, a declarat directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere, Gabriel Budescu.
Proiectul prezintă o complexitate tehnică ridicată, pe traseu urmând să fie construite următoarele structuri: 33 de poduri și pasaje (lungimea totală a pasajelor este de 7,8 km), două tuneluri, dar și 13 kilometri de drumuri de legătură – unul cu două benzi cu DN 28D în lungime de 5,23 km și unul cu patru benzi cu DN 28, în lungime de 7,6 km.

Publicitate și alte recomandări video