Cine a fost domnitorul otrăvit de propria soție? A declanșat două conflicte pentru două prințese

Uneori, faptele și personalitatea unui domnitor au ajuns până la noi mai degrabă prin opere literare scrise cu subiectivism și „înflorite” de autori pe potriva intepretării de către ei a vieții unei personalități și nu prin realitatea istorică dovedită prin surse clare, de nepus la îndoială.

E drept, Evul Mediu românesc n-a creat și n-a păstrat pentru posteritate, din varii motive, atâtea documente și mărturii, așa cum s-a întâmplat în vestul Europei.

De aceea, Ștefăniță Vodă, căruia i se mai spune și Ștefan cel Tânăr sau Ștefan al IV-lea, a rămas în ochii urmașilor ori ca un tiran dornic de sânge ori ca un reformator curajos asemănător bunicului său.

Iar prima imagine a fost creată mai ales prin prisma unei piese de teatru, „Viforul”, scrisă de Barbu Ștefănescu Delavrancea, în care Ștefăniță este zugrăvit în cele mai sumbre culori.

Cât despre bunic, acesta era nimeni altul decât Ștefan cel Mare, tatăl lui Ștefăniță fiind unul intre fiii acestuia, Bogdan al III-lea, zic și cel Orb.

De altfel, Bogdan al III-lea avea să conducă în mod pașnic Moldova vreme de 13 ani după moartea părintelui său, evitând iscarea uui război civil pentru tronul țării, așa cum se întâmplase după decesul lui Alexandru cel Bun, în 1432.

Revenind la Ștefăniță, el s-ar fi născut în anul 1506, la Suceava, în timp ce alte surse dau ca an al nașterii 1508 sau – cea mai plauzibilă variantă – 1503.

Nu se știe dacă era de obârșie nobilă sau nu, dar este cert că Ștefăniță a fost făcut în afara căsătoriei domnitorului, dar având aceleași drepturi la domnie ca și băieții legitimi, conform datinii pământului.

Se spune că Ștefăniță a călătorit mult alături de mama sa, probabil îndepărtată de la curte la insistențele doamnei Moldovei. Mai precis, acesta și-ar fi petrecut copilăria prin Polonia, Germania sau Crimeea.

La vârsta de 13 ani cunoștea deja șapte limbi străine, fiind un principe extrem de educat și bun cunoscător al politicii, conform adevarul.ro.

Vârsta la care Ștefăniță ajunge domnitor este controversată, tocmai din cauza controverselor referitoare la anul nașterii sale.

Dar e sigur că a urcat pe tronul Moldovei la 20 aprilie 1517. Fiind minor, Ștefăniță s-a aflat în primii ani sub tutela unei regențe formată din mari boieri, în frunte cu Luca Arbore, Marele Portar al Sucevei, un fel de prim-ministru al Moldovei acelor timpuri.

Luca Arbore era un boier cu mare experiență în administrație, încă din timpul lui Ștefan cel Mare.

După 6 ani, ajuns la majorat, Ștefăniță vrea să preia puterea în propriile mâini. Iute la fire, precu bunicul său, dar încă necopt în inteligența politică, s-a repezit mai întâi să-l omoare tocmai pe „sfătuitorul” său, Luca Arbore.

Nu s-a mulțumit doar cu ăl bătrân, ci i-a descăpățânat și pe fiii acestuia, apoi a trecut la scurtare cu-n cap și a altor mari boieri.

Tabloul personalității lui Ștefăniță Vodă este creionat de cronicarul Grigore Ureche și, în mod evident, nu putea lipsi comparația dintre bunic și nepot acesta evidențiind asemănarea dintre ei.

„Acestu Ștefan vodă întru tot simăna cu firea moșu-său, lui Ștefan vodă cel Bun (Ștefan cel Mare – n.red.), că la războaie îi mergea cu noroc, că tot izbândiia și lucrul său îl știia purta, măcară că era tânăr de zile, amintrilea era om mânios și pre lesne vărsa sânge”, scria cronicarul, potrivit obiectivdesuceava.ro.

Văzând cum stau lucrurile, alți boieri s-au grăbit să părăsească șara, refugiindu-se prin Transilvania, Muntenia și Polonia.

Vechii dregători au fost înlocuiți din funcție cu mici boieri ori chiar cu călugări conducători de mănăstiri, înr-o mișcare pe care mulți specialiști o consideră reformatoare.

Astfel, se pare că Ștefăniță a folosit „cazul Arbore” doar ca pretext pentru a elimina vechea mare boierime care încercase să acapareze tot mai multă putere în anii minoratului său, după ce fuseseră ținuți în frâu de Ștefan cel Mare, dar și de Bogdan al III-lea.

De aceea, din punctul acestora de vedere, voievodul a devenit „un tiran” și un vărsător de sânge de boieri.

Firea iute a lui Ștefăniță s-a manifestat și când a fost vorba de femei. Deși inițial se afla în relații bune cu Polonia, Ștefăniță rupe legăturile cu aceștia, supărat că nu a primit-o de nevastă pe fiica regelui Sigismund al Poloniei.

Mai mult, intră în conflict cu domnul Țării Românești, Radu de la Afumați, din cauza unui aranjament potrivit căruia Ștefăniță ar fi urmat să se căsătorească cu Ruxanda, fiica lui Neagoe Basarab.

Însă cu aceasta se însurase chiar Radu de la Afumați, în ianuarie 1526. Lui Ștefăniță îi rămânea doar Stana, o alta fiică a lui Neagoe vodă, pe care el n-o voia, așa că a năvălit în Valahia, în 1526, „băgând spaima în munteni”.

Pentru acea neînțelegere, s-au derulat trei bătălii moldo-valahe, Ștefăniță câștigând două, iar rivalu său, una. upă care au urmat încă două bătălii moldo-valahe.

Până la urmă situația a fost remediată, iar Ștefăniță a acceptat să se căsătorească cu Stana, decizie care se pre că i-a fost fatală.

De ce? Pentru că după revenirea din campania dusă în Muntenia, în ciuda noului aranjament marital, Ștefăniță a căzut bolnav la pat și a murit, în cetatea Hotinului, pe 14 ianuarie 1527. Avea probabil, doar 23 de ani și a fost înmormântat la Mănăstirea Putna. Citește articolul complet pe newsweek.ro.

Publicitate și alte recomandări video