Marea surpriză vine însă la capitolul mari exportatori. Eurotex Company SRL din Târgu Frumos, unul din mari angajatori din domeniul confecţiilor din nord-estul ţării, ocupă locul doi, ca urmare a exporturilor realizate în anul 2014.
Cine este pe podium
În topul cifrei de afaceri, realizat exclusiv pe baza datelor din 2013, Delphi ocupă de departe primul loc. Fabrica americană de pompe şi injectoare pentru motoare diesel din Miroslava a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 1,5 miliarde de lei. “Argintul” a fost adjudecat de Antibiotice SA, iar ultima ultima poziţie a podiumului a revenit companiei Fidelis Energy, firmă înregistrată în Valea Lupului şi care comercializează energie electrică. Aceasta din urmă a realizat în anul 2014 afaceri de 192,9 milioane lei. Întocmai ca şi în 2013, societatea Media Rom Grup SRL a ocupat poziţia a patra în clasamentul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi. Firma condusă de Ioan Melinte a raportat pentru anul precedent o cifră de afaceri de aproximativ 165 milioane lei faţă de 176 milioane lei în urmă cu doi ani.
Schimbările din top
Locul cinci în topul realizat pe baza afacerilor derulate în anul 2013 a fost adjudecat de Tehnosteel LBR SRL (147,6 milioane lei), iar a şasea în acest clasament este Conex Distribution, societate patronată de soţii Tereza şi Ioan Prisecaru.Specializată în comerţul de piese şi accesorii pentru autovehicule, firma familiei Prisecaru a avut anul trecut o cifră de afaceri de 138,8 milioane lei. Cu o cifră de afaceri ce depăşeşte 137 milioane lei, Conest SA şi-a adjudecat poziţia a şaptea în clasament, fiind urmată de compania cu capital belgian IG Watteeuw România. Fosta BMT, specializată în producerea de angrenaje, cutii de viteză şi elemente mecanice de transmisie, a raportat Finanţelor pentru anul 2014 o cifră de afaceri de aproximativ 130 milioane lei. ApaVital a prins penultimul loc din acest top. Societatea unde Consiliul Judeţean este acţionar majoritar a avut în 2014 afaceri în valoare de 127,8 milioane lei.
Ultima din top 10 este Eurotex Company SRL, cu o valoare a afacerilor de 124,8 milioane lei anul trecut. Faţă de clasamentul dat publicităţii anul trecut de Camera de Comerţ, au dispărut E.ON Moldova Distribuţie, locul doi în precedentul top, şi Iulius Management Center, poziţia a zecea pe baza datelor din 2013. E.ON Moldova Distribuţie a fuzionat, în calitate de societate absorbită, cu E.ON Gaz Distribuţie, sediul social al firmei fiind la Târgu Mureş. Pe de altă parte, compania Iulius Management Center SRL, deţinută de omul de afaceri Iulian Dascălu, a realizat în 2014 afaceri de 114 milioane lei, fiind surclasată de Eurotex Company.
Cine are cei mai mulţi angajaţi
În topul celor mai mari angajatori, realizat exclusiv după numărul mediu de salariaţi din anul 2014, Delphi este din nou lider detaşat. 1.778 salariaţi lucrau la Miroslava pentru compania americană. Xerox Business Services România cu 1.510 salariaţi, respectiv Antibiotice SA (1.465 salariaţi) vin însă tare din urmă, ocupând locurile doi şi trei în acest clasament. Următoarele poziţii sunt ocupate, în ordine, de ApaVital SA (1.114 salariaţi), Iulius Management Center SRL (784 salariaţi), Te-Rox Prod SRL (704 salariaţi), Salubris SA (692 salariaţi), SCC Services România (665 salariaţi), Iasicon SA (588 salariaţi) şi Confecţii Integrate Moldova (579 salariaţi). Delphi ţine capul de afiş şi în ceea ce priveşte valoarea exporturilor realizate, în acest top fiind urmată de Eurotex Company, IG Watteeuw România, Te-Rox Prod, şI Antibiotice. În topul Camerei de Comerţ nu a prins loc Arcelor Mittal care are exporturi mai mari de exemplu decât Eurotex Company din cauză că nu îndeplinea anumite criterii impuse la realizarea topului.
Cum este realizat clasamentul
În afară de aceste topuri speciale, Camera de Comerţ Iaşi a mai realizat bine cunoscutele clasamente ale firmelor ieşene în funcţie de domeniul de activitate. Acestea au fost realizate după o metodologie complexă, unitară la nivelul sistemului Camerelor de Comerţ din România, în baza datelor de bilanţ pentru anul 2014 şi a unor condiţii de admitere: să fi înregistrat profit din exploatare, o cifră de afaceri de peste 100.000 lei pentru microîntreprinderi şi de peste 250.000 lei pentru celelalte firme, iar cuantumul format din suma datoriilor în legătură cu bugetul asigurărilor sociale şi bugetul statului şi impozitele şi taxele neplătite la termenul stabilit la bugetele locale să nu fi depăşit valoarea creanţelor în legătură cu bugetul asigurărilor sociale şi bugetul statului. „Pentru realizarea clasamentului s-au luat în calcul rezultatele financiare ale firmelor cu sediul în judeţul Iaşi care au depus bilanţ pentru anul 2014. Astfel, au fost procesate datele de bilanţ ale circa 18.000 agenţi economici. Din totalul firmelor din Top, 1.264 firme au sediul în municipiul Iaşi, iar 463 firme au sediul în alte localităţi ale judeţului. Firmele clasate în Top cumulează66% din cifra de afaceri şi 50% din numărul de salariaţi care se reflectă în bilanţurile aferente anului 2014”, se arată într-un comunicat al Camerei de Comerţ Iaşi. Clasamentul este structurat pe 6 domenii de activitate, respectiv Cercetare-Dezvoltare şi High-Tech, Industrie, Agricultură – Pescuit – Piscicultură, Construcţii, Servicii şi Comerţ-Turism. În Top au fost incluse primele 10 locuri la fiecare domeniu, grupă de activităţi şi clasă de mărime. În total, în clasamentul final se regăsesc 1.700 firme, defalcate astfel: 135 firme în categoria Cercetare-Dezvoltare şi High-Tech, 358 la Industrie, în grupul Agricultură, Silvicultură, Pescuit au fost selectate 106 firme, în Construcţii 132. La activitatea de Servicii se regăsesc 554 firme, iar în Comerţ şi Turism 415 firme.
Publicitate și alte recomandări video