Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Cine are demagogia mai mare? PNL şi PSD s-au certat ieri în plenul CJ pe subiectul spitalului mobil

GALERIE
sedintaCJ_Iasi1
  • sedintaCJ_Iasi1
- +

„Aveţi un spital funcţional şi continuaţi să denigraţi acest proiect”, i-a reproşat Cristian Stanciu preşedintelui CJ. „Nu faceţi altceva decât pură demagogie într-un pur stil clasic pesedist”, i-a răspuns Costel Alexe. Aleşii judeţului au votat ieri pentru deschiderea unei noi linii de gardă la Leţcani.

 

Spitalul mobil a figurat cu trei proiecte pe ordinea de zi a şedinţei de ieri a Consiliului Judeţean. Primul dintre ele a prilejuit un nou scandal în plen. Întrunirea din Sala Mare începuse cu o pledoarie a preşedintelui CJ pentru vaccinare şi cu anunţul adăugat apoi că următoarele şedinţe ar putea să treacă din nou în regim online, ca anul trecut, pe fondul incidenţei în creştere din Iaşi şi din toată ţara. Discuţiile au plecat de la numărul paturilor existente la spitalul mobil, 256, dintre care 103 pentru ATI, din care ieri ar fi fost ocupate între 58 şi 70 de pacienţi bolnavi de Covid.

„Grija noastră acum este să avem operaţionale la Leţcani cât mai multe paturi ATI şi Boli Infecţioase şi să sprijinim cum am făcut-o şi până acum campania de vaccinare”, a spus preşedintele Costel Alexe, după ce un consilier PSD i-a reproşat că spitalul modular funcţionează mult sub capacitatea de operare. „Ce să înţeleagă populaţia care vede un stat care nu-şi poate asuma nici decizia de carantinare, nici de prevenţie, nici de vaccinare? Când văd tot felul politicieni care nu fac altceva decât să plimbe subiectul dintr-o parte în alta, tot felul de formatori de opinie la nivel naţional, tot felul de preoţi care au şi ei viziunea lor... Şi vreţi să combatem pandemia astfel?”, a întrebat Alexe de la prezidiu.

Cristian Stanciu, liderul consilierilor PSD, a subliniat că nu face nimeni băşcălie pe subiectul combaterii pandemiei cu ajutorul facilităţilor de la spitalul mobil. El i-a reproşat preşedintelui CJ că „spitalul mobil a stat închis opt luni şi s-a deschis în trei zile prin ordin militar”. „Deci s-a putut. Ne dorim să putem folosi la capacitate maximă acest spital”, a adăugat el. „Ar fi trebuit să ne ocupăm educaţional cu mult timp înainte de prevenţie-vaccinare-tratare ca să nu ajungem unde suntem astăzi”, a completat Costel Alexe.

Vicepreşedintele Marius Dangă a amintit că se ştia de la început că spitalul mobil a fost achiziţionat pentru gestionarea cazurilor de îmbolnăvire de Covid. „S-a cumpărat un spital ROLE 3 NATO care a trebuit adaptat la specificul de boli infecţioase. Nu s-a cumpărat exact ceea ce s-a cerut. DSP a emis autorizaţia de funcţionare pe maxim 118 paturi, dintre care 48 de Terapie Intensivă, 70 de boli infecţioase. Nu putem să utilizăm restul paturilor din cauza normativelor pe care le avem”, a mai spus Dangă, menţionând că au fost transferate câteva paturi Spitalului din Piatra-Neamţ care a ars, şi Spitalului „Sf. Spiridon”. Abia acum complexul de la Leţcani a ajuns unde trebuia să fie de la început, a mai spus el, referindu-se la faptul că ISU se ocupă de administrarea lui, iar personalul de la Boli Infecţioase gestionează actul medical.

Cristian Stanciu a revenit la microfon, declarându-se oripilat de spusele lui Marius Dangă. „Nu înţelege că astăzi, cu 70 de oameni internaţi la spitalul mobil, afirmă că spitalul nu-i bun, în condiţiile în care oamenii sunt trataţi pe holurile altor spitale şi în ambulanţe. Domnul manager Roşu (directorul Spitalului de Boli Infecţioase, n.r.) ne-a explicat ieri la comisii că iese un pacient şi intră trei. Şi nu are ce să facă”, a spus Stanciu înainte să fie întrerupt de Alexe. „Domnule preşedinte, treziţi-vă la realitate!”, i-a strigat liderul consilierilor PSD. „Încetaţi cu această demagogie. Aţi ajuns acum cu spitalul funcţional şi în continuare denigraţi acest proiect. Opriţi-vă!”, a mai spus Stanciu. „Nici măcar Armata şi nici ISU nu reuşesc să resusciteze un proiect în care cineva şi-a dorit să ia... Suntem în situaţia în care toate unităţile medicale din Iaşi trebuie sprijinite să asigure un act medical de calitate celor care ajung să combată acest coronavirus. Nu faceţi altceva decât pură demagogie într-un pur stil clasic pesedist”, a răbufnit şeful CJ.

Cele trei proiecte de hotărâre au fost adoptate. Printre altele ele prevăd deschiderea unei a doua linii de gardă la spitalul mobil şi plata bonusurilor către personalul detaşat aici. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri