Cine urmăreşte mass media americană constată imediat că Donald Trump şi, mai nou, "impeachment"-ul acestuia ocupă ca subiecte cea mai mare parte a dezbaterii politice din Statele Unite. Sigur, la asta contribuie din plin şi preşedintele prin postările pe Twitter şi declaraţiile sale care ies cu totul din tiparul obişnuit de comportament a precedenţilor ocupanţi ai Casei Albe. De pildă, aproape toate textele de opinie din ultimul număr din Washington Post, jumătate din cele din The New York Times şi marea majoritate a talk show-urilor CNN International (deci nu cel care se vede doar în Statele Unite!) sunt despre "impeachment". În acest timp, Erdogan anunţă că Turcia, în teorie aliat NATO, nu doar că va achiziţiona rachete S-400 de la ruşi, dar va sfida şi sancţiunile americane cumpărând petrol iranian; Iranul ridică aproape de pragul de explozie tensiunile în Orientul Mijlociu; China continuă liniştită "naţionalizarea" Mării Chinei de Sud; relaţiile dintre principalii aliaţi americani din Asia, Coreea de Sud şi Japonia, s-au deteriorat extrem de grav; fracturile transatlantice se accentuează pe zi ce trece, iar UE este frământată masiv de Brexit şi de clivajele din interior. Şi lista de probleme globale se poate extinde considerabil.

Am enumerat toate aceste lucruri pentru a scoate în evidenţă faptul că indiferent cum privim noua criză de la Washington, care nu face decât să continue bătălia dusă în jurul anchetei Mueller, ea va afecta serios, din cauza paraliziei instituţionale, capacitatea Statelor Unite de a gestiona crizele majore cu care se confruntă, inclusiv bătălia geopolitică cu China, potenţial existenţială pentru întreaga lume occidentală şi pentru soarta democraţiei liberale, în general. Însă, asta pare să fi încetat demult să mai fie o preocupare, şi cu atât mai puţin o prioritate, pentru principalii actori politici de peste Ocean. Ceea ce, consideră comentatori reputaţi, precum Graham Allison sau Francis Fukuyama, reprezintă în prezent cea mai importantă provocare pentru Statele Unite. Iar diviziunile se amplifică permanent, alimentate de nişte mass media tot mai polarizate care se adresează unor audienţe care aproape nu se mai intersectează. Atacurile repetate ale preşedintelui la adresa mass media şi termenul de Fake News la care apelează frecvent, evident regretabile, întreţin această atmosferă, însă e greu să ieşi din buclă, să ajungi la un numitor comun, în condiţiile în care multe publicaţii cu pretenţii, precum cele menţionate mai sus, par să se fi transformat primordial în vehicule de luptă anti-Trump, în care jurnalismul a fost înlocuit de activism.

De fapt, nu doar criza politică din America, ci şi cele în general din spaţiul occidental erodează serios prestigiul democraţiei, a capacităţii acesteia de a furniza guvernări coerente şi eficiente. Alimentând astfel şi retorica venită dinspre puterile autocratice revizioniste care susţin că modelul lor de guvernare este superior. De pildă, după ce Gordon Chang, un cunoscut expert în China, a postat pe Twitter că "poporul chinez s-ar bucura să aibă posibilitatea de a-şi pune liderii sub acuzare sau chiar de a-i îndepărta", Hu Xijin, redactorul şef al publicaţiei guvernamentale de la Beijing, "Global Times", i-a replicat că "în ultimii 30 de ani, jumătate dintre preşedinţii americani au fost investigaţi prin procedura de «impeachment» şi au fost nevoiţi să-şi petreacă jumătate din timp implicându-se, activ sau pasiv, în acest gen de jocuri politice". Replica de mai sus este tipică pentru genul de retorică promovată la Beijing care găseşte tot mai mult ecou printre ţările în curs de dezvoltare. Şi, din acest punct de vedere, ceea ce se întâmplă la Washington ne afectează şi pe noi.

Dar dincolo de acest aspect întrebarea majoră este care vor fi efectele concrete ale demersului iniţiat de democraţi şi mai ales care va fi impactul său asupra alegerilor prezidenţiale de peste un an. Sigur, teoretic vor fi voci care vor discuta despre valori, despre norme, despre integritate, toate argumente în favoarea declanşării procedurii respective. Însă, în realitate, nu astfel de raţiuni nobile stau la baza iniţiativei care deocamdată se află doar într-o fază incipientă. Este vorba, în fapt, de a deschide un nou teren de confruntare politică eminamente partizană, între democraţi şi republicani, în care principiile nu contează mai deloc.

Una dintre problemele de fond, spun experţii independenţi, este aceea că atunci când au introdus o astfel de prevedere în Constituţie, părinţii fondatori ai Statelor Unite nu şi-au imaginat un mediu politic atât de degradat ca acela de astăzi. De aceea, dacă procedura de declanşare a punerii sub acuzare a preşedintelui este relativ uşor de obţinut (este suficientă o majoritate simplă în Camera Reprezentanţilor, unde Partidul Democrat deţine controlul), îndepărtarea efectivă din funcţie a acestuia este practic aproape imposibilă (este nevoie de două treimi din voturile din Senat, unde republicanii au chiar majoritatea). Cu alte cuvinte, ideea de plecare a fost aceea că trebuie să ne aflăm într-o situaţie cu adevărat excepţională, una în care faptele de care se face vinovat preşedintele să fie atât de grave, încât acesta să piardă sprijinul inclusiv a reprezentanţilor propriului partid politic. Nu suntem însă în această situaţie, chiar dacă sunt probleme reale legate de convorbirea telefonică a lui Trump cu Zelensky. Însă, în contextul atmosferei generale de partizanat politic total şi aritmeticii de vot din Congres, şansele de îndepărtare a lui Donald Trump de la Casa Albă sunt practic zero.

În aceste condiţii, singurul rezultat de aşteptat este ca tema "impeachment"-ului să devină, în mod nefericit, pentru că va obtura discutarea marilor probleme menţionate anterior, principalul subiect al alegerilor din 2020. Steve Bannon, fostul consilier apropiat al preşedintelui, consideră că acest lucru va fi o adevărată mană cerească pentru Donald Trump care va avea astfel prilejul să-şi acuze adversarii democraţi, aşa cum o face de altfel şi astăzi, că au declanşat o adevărată "vânătoare de vrăjitoare". Alţii, precum un alt fost aliat al său, Anthony Scaramucci, devenit între timp un acerb critic al preşedintelui, sunt de altă părere. Până la urmă, cum nucleul dur al suporterilor lui Trump nu va fi decât marginal influenţat de investigaţie, ba s-ar putea mai degrabă să asistăm chiar la efectul invers, al mobilizării acestora, ce va conta este care va fi percepţia printre alegătorii din segmentul moderat al alegătorilor independenţi. Or, în cazul acestora sunt mai mulţi factori de luat în calcul, nu doar în sine "impeachment"-ul.

Cine ar putea fi perdanţii pare însă ceva mai clar: Joe Biden şi aripa moderată din Partidul Democrat. De aceea Nancy Pelosi, speakerul democrat din Camera Reprezentanţilor, manifestă o vizibilă lipsă de entuziasm pentru declanşarea procedurii de investigare a preşedintelui. Însă din cauza presiunii din interiorul partidului, unde există un grup radical obsedat să obţină demiterea lui Trump încă din prima zi din mandatul acestuia, nu prea a avut de ales. Explicaţia este aceea că, în acest moment, Joe Biden este singurul reprezentant al aripii moderate din partid cu şanse reale de a câştiga nominalizarea democrată. El însă se confruntă cu un asalt al taberei democraţilor socialişti care propun măsuri care de care mai radicale în materie de imigraţie, economie, protecţie socială, inclusiv în "lupta împotriva schimbărilor climatice", care ar putea costa zeci de trilioane de dolari în următorii ani. Însă, Biden va fi şi el afectat de dezbatere, nu doar Trump. Pentru că, deşi nu este în regulă, din perspectiva conflictului de interese, ca Donald Trump să sugereze Kievului că ar trebuie investigate afacerile fiului lui Joe Biden în Ucraina, din perioada în care el era vicepreşedinte, nu-i fac deloc bine nici lui discuţiile intense despre aceste afaceri, lucru pe care Trump îl va sublinia permanent. După cum va face trimitere şi la problemele altor personalităţi politice, precum familia Clinton, pentru a acuza ipocrizia democraţilor. În această atmosferă încinsă cresc şansele ca un democrat socialist radical, precum Elisabeth Warren sau Bernie Sanders, să câştige în final nominalizarea. Asta i-ar putea face pe mulţi independenţi, sau chiar pe unii democraţi moderaţi, fie să voteze cu Donald Trump, pe principiul răului mai mic, sau să stea acasă. În final, dacă dăm la o parte cele două nuclee dure de alegători, vom avea o confruntare între două mari percepţii: Donald Trump este răul suprem, trebuie îndepărtat cu orice preţ şi America nu-şi poate permită alegerea unui socialist cu concepţii radicale, chiar dacă i se pot reproşa multe şi lui Donald Trump.