Cine este alpinistul român care a murit pe Everest. Lucra în domeniul bancar de peste 20 de ani

miercuri, 22 mai 2024, 15:04
2 MIN
 Cine este alpinistul român care a murit pe Everest. Lucra în domeniul bancar de peste 20 de ani

Luni, 20 mai 2024, alpinistul Gabi Ţabără s-a stins din viaţă pe Everest. Era în Tabăra a treia (Camp III), la 7.470 de metri şi se pregătea să urce pe Lhotse (un vârf din vecinătatea mai cunoscutului Everest). Ţabără (care avea 48 de ani) a fost găsit fără suflare în cort de către ghidul său Sherpa, potrivit organizatorului expediţiei sale, Makalu Adventure.

Ca un omagiu, Paginademedia.ro îi (re)spune povestea, aşa cum el însuşi a pus-o în faţa cititorilor într-un interviu video, după ce reuşise primul „optmiar”, acum aproape trei ani.

Gabriel Ţabără era în expediţie de două luni, în încercarea de a cuceri Lhotse. Ar fi fost al doilea „optmiar” pe care îl urca (8.516 metri). În urmă cu trei ani, reuşea să atingă Manaslu, tot în masivul Himalaya (8.163 de metri).

Alpinismul era pasiunea lui Ţabără. O dată pe an, pleca într-o expediţie de amploare. În rest, lucra în domeniul bancar de peste 20 de ani (la Unicredit şi, în ultimii ani, la Raiffeisen Bank, ca Network Project Coordinator). „De mic am început să urc pe munte. Primele amintiri le am de la 10 ani, când urcam pe Jepii Mici cu părinţii mei”, povestea Gabi Ţabără într-un interviu Paginademedia.ro, acum doi ani, când tocmai se întorsese de pe Himalaya.

Apoi „mi-am pus întrebarea dacă pot să fac mai mult. Totul a plecat de la un pariu cu mine, să joc în altă ligă. Cumva am vrut să trec din liga naţională în cupele europene”. Mont Blanc a reprezentat „botezul”, în 2012. A fost apoi pe Aconcagua („acoperişul Americilor”), iar apoi în Himalaya.

Gabriel Ţabără era conştient de riscurile acestei pasiuni. „Riscuri există. Eu chiar glumeam cu colegii, când am plecat, că există o probabilitate să nu mă întorc”, spunea atunci. După ce a atins primul vârf din Himalaya, anul trecut a încercat un al doilea vârf, însă condiţiile meteo nu au făcut posibil „atacul” asupra vârfului.

Pentru el, „vârful e ca un bonus, din toată expediţia. Toată pasiunea e să îţi depăşeşti limitele şi slăbiciunile”.

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii