Duminică, luni şi marţi, în sala Henri Coandă din Palatul Culturii a avut loc o serie de 3 dezbateri, sub titlul „Viitorul culturii”. Moderate de Ştefan Teişanu, directorul Centrului Cultural Clujean, întâlnirile desfăşurate în cadrul Romanian Creative Week au avut invitaţi diverşi care au căutat răspunsuri pentru situaţia sectorului cultural şi creativ ieşean.

La dezbaterea de duminică, 22 mai, de la ora 11, lângă Corina Şuteu, expert cultural de prestigiu, fost ministru al Culturii şi cea sub care ICR New York a cunoscut apogeul notorietăţii de până acum, ar fi trebuit să se afle primarul Iaşului, Mihai Chirica. Deşi confirmase prezenţa inclusiv în dimineaţa dezbaterii, scaunul rezervat reprezentantului administraţiei locale a rămas gol. Nu doar că nu a mai venit la eveniment, dar nici măcar nu a trimis pe cineva din partea instituţiei să îi ţină locul.

Probabil mulţi se întreabă cum de un primar care nu scapă nicio ocazie de a se afişa la orice acţiune culturală, unde municipalitatea are sau nu vreo implicare, alege să ignore promisiunea dată şi să lase singură un fost ministru al Culturii. Surprinşi de acest fapt, participanţii au încercat şi ei diverse răspunsuri.

În opinia mea, deznodământul era uşor de anticipat. E simplu, când ai cel mai încărcat departament de relaţii publice dintre toate primăriile din ţară, să mergi cu fotograful după tine la toate evenimente, să ai grijă să apari în video-urile de prezentare, să încerci să te asociezi vizual atât cu activităţi finanţate de municipalitate, cât şi cu cele unde, în cel mai bun caz, ai înlesnit instituţional obţinerea unei autorizaţii necesare pentru desfăşurare. Însă e mult mai dificil să mergi să vorbeşti aplicat, la subiect, cu un interlocutor avizat, despre ceva ce nu cunoşti şi pentru care primăria Iaşi nu are nicio strategie coerentă, pe care s-o aplice constant, metodic, în selectarea, finanţarea şi dezvoltarea evenimentelor sau acţiunilor compatibile cu o viziune necesară, dar care lipseşte de ceva ani.

Între formă vs. fond, aparenţe vs. conţinut, dialectica electorală valabilă în comunitatea ieşeană arată că, dacă a doua categorie relaţională poate fi utilă, esenţială este prima. Atât timp cât apari în poze şi clamezi că susţii un eveniment, nu contează că eviţi orice discuţie serioasă despre domeniile de intersecţie ale culturii şi industriilor creative.

În celelalte două discuţii, unde participanţi au fost atât din zona predilect antreprenorială a sectorului creativ (Irina Schrotter, Patricia Butucel, Andrei Dănilă, Alex Enăşescu), cât şi a culturii independente (Oltiţa Cîntec, Stanca Jabeniţan, Dan Lungu şi subsemnatul), au fost abordate cu predilecţie două teme, a căror recurenţă spontană, naturală, a arătat punctele sensibile şi blocajele ce trebuie depăşite: fragmentarea comunităţii culturale şi creative, respectiv relaţia cu autorităţile.

Indiferent cât de mult succes ai avea ca organizaţie independentă (antreprenorială sau non-profit), impactul asupra comunităţii va fi limitat de eforturile individuale şi dificultatea de scalare a acţiunilor/ proiectelor la nivel macro. Doar autorităţile locale pot fi parteneri în unele proiecte internaţionale/ europene/ naţionale, iar legitimitatea este dată, de multe ori, de integrarea industriilor culturale şi creative într-o strategie asumată la nivel local sau regional. Ori exact aceste lucruri lipsesc Iaşului: o viziune de oraş pe termen mediu şi lung (măcar 5-10 ani) şi un partener pentru industriile culturale şi creative.

Se împlinesc 2 ani de când am publicat într-un revistă culturală de circulaţie naţională un manifest - o strategie în 10 paşi pentru ca Iaşul să redevină capitală culturală a României. Nu dintr-o competiţie prost înţeleasă sau dintr-un paseism găunos, ci tocmai pentru că Iaşul are nevoie de acea viziune. Iar credinţa fermă a multora dintre cei care activează în Iaşi este că inteligenţa şi industriile creative sunt atuurile pe care comunitatea şi administraţia locală ar trebui să mizeze pe termen lung. În lipsa unei infrastructuri care să lege Iaşul de pieţele de desfacere, valoarea adăugată de proprietatea intelectuală se poate exporta digital, cu câteva click-uri de mouse. Iaşul poate deveni principalul furnizor de servicii (creative, educaţionale, medicale etc.) pentru Moldova (de pe ambele maluri ale Prutului) şi, prin creşterea constantă, susţinută a magnetismului, chiar şi pentru alte regiuni.

Fragmentarea comunităţilor creative are mai multe cauze: pe lângă orgolii de multe ori mai mari decât realizările individuale, există diferenţe de percepţie şi interpretare ale actului cultural şi rolului culturii, în general (mai ales între antreprenori şi independenţi), precum şi o suspiciune alimentată de modul lipsit de transparenţă, bazat pe asocieri subiective, în care s-a obţinut accesul la diferite tipuri de resurse (financiare, patrimoniale, contractuale, de imagine etc.).

Ce au adus bun discuţiile de la Palatul Culturii a fost un sentiment presant, o urgenţă de a se realiza o coagulare între diverşii operatori culturali şi creativi. Având în vedere că pentru industriile creative există deja modelul FEPIC (Federaţia Patronatelor din Industriile Creative), e necesară o federalizare a sectorului cultural independent ieşean, realizată cu succes la nivelul organizaţiilor de tineret (FONTIS).

În paralel, aşa cum am mai arătat, Iaşul are nevoie de un organism care să direcţioneze, să ghideze şi să potenţeze eforturile culturale ale comunităţii, de la administraţia locală şi instituţiile culturale de stat, la societatea civilă, sectorul cultural independent şi până la publicul existent şi dezvoltarea de noi audienţe. Fie că se va chema Institutul Cultural Ieşean sau în orice alt fel, înfiinţarea sa este esenţială pentru a reprezenta interesele industriilor culturale şi creative şi a realiza cât mai rapid o strategie culturală care să facă parte dintr-o viitoare strategie de oraş.

Sunt, aşadar, câteva scaune care vor trebui ocupate în viitorul apropiat: unul în administraţia locală, unde industriile creative au nevoie de partener de dialog şi mediator competent; unul în viitoarea structură federativă a sectorului cultural independent ieşean şi altul de director al Institutului Cultural Ieşean. Va reuşi comunitatea creativă să treacă peste orgolii şi disensiuni pentru obiective mai importante şi o şansă reală de a conta în competiţia naţională pentru resurse? Există persoane în Iaşi care să poată şi să vrea să-şi asume aceste roluri dificile? Rămâne de văzut.

George Pleşu este manager cultural, preşedintele Asociaţiei AltIaşi