Cine poate primi aproape 2.400 de lei lunar? Statul oferă un nou lot de ajutoare financiare

vineri, 14 februarie 2025, 04:07
1 MIN
 Cine poate primi aproape 2.400 de lei lunar? Statul oferă un nou lot de ajutoare financiare

Statul acordă ajutoare financiare persoanelor cu handicap grav. Aceștia primesc o indemnizație lunară în valoare de 528 de lei, indiferent de veniturile pe care le obține în fiecare lună, la care se adaugă și un buget complementar de 198 de lei pe lună.

Pentru cei care necesită asistență permanentă, statul oferă fie o indemnizație de însoțitor de 2.363 de lei, fie posibilitatea angajării unui asistent personal.

Persoanele cu handicap grav pot lua bani de la stat și pentru carburant

 Pe lângă sprijinul financiar, persoanele încadrate în grad de handicap grav beneficiază și de facilități privind transportul. Pot opta pentru 24 de călătorii gratuite pe an cu trenul (Interregio, clasa a II-a), autobuzul sau navele de transport fluvial. De asemenea, au dreptul la transport gratuit în comun în orașele unde locuiesc, inclusiv cu metroul, în condițiile stabilite de autoritățile locale.

O altă opțiune este decontarea cheltuielilor cu carburantul pentru deplasările cu autoturismul propriu sau ale unui însoțitor, în limita a 1.500 de lei pe an.

CITESTE SI: 13.000 de ieșeni pot primi bani de benzină de la stat. Ce drepturi au persoanele cu handicap accentuat, potrivit legii

În luna decembrie a anului trecut, 14.034 de persoane din județul Iași au primit indemnizația lunară pentru handicap grav. La nivel național, numărul total al beneficiarilor a fost de 355.066, cele mai multe plăți fiind făcute în București (29.420), urmat de Prahova (14.911), Olt (13.918) și Cluj (13.142), potrivit datelor disponibile la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii