Cine scoate bani de pe urma lui Louis de Funès?

Pe perioada recentă a izolării, comediile lui Funès, difuzate la televiziune, au înregistrat recorduri de audiență în Franța: Marea hoinăreală a fost vizionat de 5 milioane de telespectatori, Aripioară sau picior de 4 milioane și tot așa. Nebunia grandorilor, în schimb, cu Funès și Yves Montand, a fost vizionat de 5,3 milioane de francezi pe 12 aprilie după care, din nou, o lună mai târziu, de 2,2 milioane. „Este o valoare sigură, are în continuare un mare succes“, spune Juliette Hochard care gestionează drepturile filmelor pentru Studiocanal, ce deține 19 comedii din filmografia lui Funès.

Pe piața video aflată în mare scădere, Funès este din nou campion, colecțiile cu filmele lui se vând extrem de bine mai ales de sărbători, cam 20.000 de exemplare în fiecare an de Crăciun. Straniu, Funès atrage și astăzi oameni în sălile de cinema. Restaurat în 2016, cu ocazia a 50 de ani de la premieră, Marea hoinăreală a fost difuzat limitat în cinematografe și a atras 50.000 de spectatori. „Este un număr excepțional pentru un film de patrimoniu“, declară Juliette Hochard în „Le Figaro“.

Filmele lui Funès par a vorbi pe limba mai multor generații, deși există diferențe între succesul filmelor sale alb-negru și a celor color. Jérôme Soulet, directorul catalogului de filme Gaumont, spune că producțiile color, care sunt și mult mai „ritmate“, sunt foarte apreciate de copii, tinerii preferă filme din perioada în care a fost turnat Oscar, mai „pop“.

De asemenea, Funès rămâne o mare vedetă în țările din estul Europei, unde, scrie „Le Figaro“, s-a ajuns la a cincea generație de „funesieni“.

„În România, în Cehia, Louis de Funès este un star imens, la fel ca Fernandel. La sfârșitul anilor ’60, în plin Război Rece, filmele lui fără sex și violență și fără politică puteau pătrunde în Est fără probleme, fără a fi cenzurate. Asta fiindcă Funès era un catolic practicant și își alegea rolurile în funcție de aceste valori“, explică Jérôme Soulet.

Succesul lui ar fi fost și mai mare dar, spune Soulet, „singurii care nu râd la Funès sunt anglo-saxonii“. Chiar și așa, filmele celebrul actor aduc averi. „Vorbim de 500.000 de euro anual numai pentru Gaumont“, spune Soulet. Dacă se ada­ugă și filmele aflate în proprietatea altor studiouri, Louis de Funès generează, la 40 de ani de la dispa­riție, venituri de 1,5 milioane de euro, rivalizând în Franța cu cele mai de succes filme ale unor vedete de la Hollywood precum Arnold Schwarzenegger sau Sylvester Stallone.

Cu toate acestea, familia actorului nu beneficiază de partea leului din aceste venituri uriașe. Moș­tenitorii lui – văduva fiului lui mai mare, Daniel, și ceilalți doi fii, Olivier și Patrick – dețin doar o parte din drepturile asupra filmelor Supa de varză, Avarul, Hibernatus, Marele restaurant și Oscar. Nimic însă din veniturile celorlalte filme. Care este explicația?

Alain Kruger, organizatorul unei expoziții dedicate lui Funès la Cinemateca franceză, explică: „Când Louis de Funès a cunoscut în sfârșit succesul, după împlinirea vârstei de 50 de ani, a preferat să primească bani gheață în locul unui procent din încasări“. „Lumea îi spunea că face o greșeală, că ar trebui să devină coproducător al propriilor filme, precum Alain Delon sau Jean-Paul Belmondo, dar nu voia să asculte, iar soția lui, Jeanne, care era o femeie foarte dură, era de aceeași părere“, își amintește și actrița Mylène Demongeot.

Unul dintre biografii lui Funès, Bertrand Dicale, povestește că actorul, odată ajuns vedetă, a re­nunțat la agent și se baza doar pe părerea avocatului și a soției. Mai ales de la începutul anilor ’60 a devenit un actor foarte scump, cu un salariu enorm. „În anii ’70 era actorul cel mai bine plătit din Europa, mult peste staruri precum Romy Schneider, Alain Delon sau Jean-Paul Belmondo“, spune Bertrand Dicale. Se pare că numai salariul pentru filmul Marea hoinăreală a fost suficient ca Funès să cumpere castelul Clermont de lângă Nantes.

Funès avea două motive pentru a se comporta așa. Primul era acela că se temea să nu fie furat și era terorizat de ideea de a fi silit să țină contabilitatea tuturor veniturilor din încasări. „Pe de altă parte, ca toți cei care cunoscuseră sărăcia, avea grijă să fie bine plătit. Dar trebuie precizat: Louis de Funès era foarte atent să primească cecul la ora stabilită. Dar, odată rezolvat acest aspect, se dedica complet filmului pentru care fusese plătit. Dacă regizorul avea nevoie de zile suplimentare de filmare, de Funès răspundea «Prezent!».“

Publicitate și alte recomandări video