Cine sunt vinovații pentru dezastrul PNRR, potrivit lui Boloș: Grindeanu, Burduja, Bucura-Oprescu și ministerul de Finanțe

marți, 08 aprilie 2025, 20:03
1 MIN
 Cine sunt vinovații pentru dezastrul PNRR, potrivit lui Boloș: Grindeanu, Burduja, Bucura-Oprescu și ministerul de Finanțe

Cine sunt vinovații pentru dezastrul PNRR, potrivit lui Boloș: Grindeanu, Burduja, Bucura-Oprescu și ministerul de Finanțe. Un document al ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) arată punctual ce măsuri au ratat ministerele Transporturilor, Energiei, Muncii și Finanțelor, ceea ce a dus la neîndeplinirea a șase jaloane din cererea trei de plată – chiar dacă numele demnitarilor care conduc aceste structuri nu sunt menționate, notează defapt.ro.

Însă principala problemă este, de fapt, legată de faptul că CCR a declarat neconstituțională impozitarea progresivă a pensiilor speciale, „un principiu care a fost esențial pentru abordarea generală a reformei” – explică MIPE.

Ce nu a făcut ministerul Transporturilor:

-nu a respectat legislația privind achizițiile publice la semnarea unor contracte privind reabilitarea căii ferate. Mai exact, n-a mai publicat în Jurnalul Oficial al UE (echivalentul Monitorului Oficial) „erate” care schimbau condiții importante, precum eliminarea unor cerințe privind experiența tehnică și profesională.

-politizarea numirilor la conducerile Metrorex, CNAIR, CFR, CNIR și CFR  Marfă

Ministerul Energiei:

-politizarea numirilor, plus selecție netransparentă și posibile conflicte de interese, la 17 companii din energie

Ministerul de Finanțe:

-plafonul pentru microîntreprinderi trebuia redus până la pragul de eligibilitate de înregistrare în scopuri de TVA. Citește articolul complet pe defapt.ro.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii