anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Cine ține închise spitalele? Tătaru spune că s-au redeschis de când s-a ridicat starea de urgență

GALERIE
tataru
  • tataru
- +

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi, la Târgu Jiu, unde o femeie i-a cerut, plângând, să ”deschidă spitalele”, că acestea sunt deschise încă de când s-a ridicat starea de urgenţă. ”Spitalele sunt deschise, doamnă, ţine foarte mult de managementul fiecărui spital, spitalele sunt deschise încă de când s-a ridicat starea de urgenţă”, a spus el.Tătaru a precizat, joi, după ce a vizitat Spitalul din Târgu Jiu, răspunzând unei întrebări, că a nu lăsa o persoană să intre în spital ”pentru că vine ministrul” este o ”greşeală de management tipică”.

”Eu sunt chirurg, sunt medic, în sistemul medical de la 14 ani când am început liceul sanitar, deci atitudinea către pacient trebuie să fie cu totul şi cu totul alta. Pacientul primează”, a adăugat el.

Ministrul a fost abordat de o femeie în vârstă, care i-a cerut plângând să ”deschidă spitalele” pentru cei cu alte afecţiuni.

”Spitalele sunt deschise, doamnă, ţine foarte mult de managementul fiecărui spital, spitalele sunt deschise încă de când s-a ridicat starea de urgenţă. De atunci spitalele sunt deschise”, a răspuns Tătaru.

Când femeia i-a spus că nu i se permite să intre în spital, el a explicat: ”Deci spitalul din Târgu Jiu este un spital pentru patologie non-COVID. Secţia de Boli Infecţioase este în altă parte, unde avem patologia COVID”.

”Ţine foarte mult de managementul spitalului, care îşi organizează activitatea. Secţiile necesare sunt cele în măsura în care fiecare manager şi-a evaluat o patologie a zonei...”, a continuat Tătaru.

Întrebat ce le transmite managerilor de spitale, el a răspuns: ”Ce le transmit de patru săptămâni – fiecare unitate medicală îşi gestionează şi îşi evaluează patologia COVID, mă refer la spitalele suport COVID. Am recomandat de acum patru săptămâni să solicite Direcţiei de Sănătate Publică să evalueze numărul de pacienţi COVID aflaţi în acea unitate, dacă acei pacienţi pot fi dirijaţi către spitalele de fază 1, fază 2, Boli Infecţioase sau Pneumo, să fie dirijaţi acolo, dacă există un corp pavilionar la fiecare spital să fie amenajat pentru aceşti pacienţi COVID, iar corpul mare să redevină, după evaluarea circuitelor şi a structurii, către patologia non-COVID”.

Tătaru a menţionat că DSP poate face controale şi apoi recomandări către autorităţile locale, precizând că, din 380 de spitale publice, 58 ţin de Ministerul Sănătăţii.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Pohtiţi la fotbal!

Nicolae GRECU

Pohtiţi la fotbal!

N-a fost nevoie de îndemnuri bombastice precum cele din titluri; românii reîncep să vină la fotbal pentru că au pentru cine.

opinii

Mitocanul de la volan (I)

Eugen MUNTEANU

Mitocanul de la volan (I)

Suntem asaltați zilnic cu știri și imagini despre accidente de circulație atroce. Statisticile spun că România este țara europeană cu cei mai mulți morți în accidente de circulație. Dincolo de precaritatea șoselelor, cred că o cauză a acestei situații îngrijorătoare este și existența în libertate a fiarei sălbatice pe care am ales să o numesc mitocanul de la volan.

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Știința economică modernă s-a desprins din ceea ce era cunoscut în mediul academic timpuriu drept filosofie morală. Acțiunile și comportamentele din sfera economică (de exemplu, comerțul, formarea prețurilor, rolul dobânzii în tranzacțiile comerciale, etc.) erau reglementate de Biserică vreme de secole întregi. 

O limbă din prefabricate

Alexandru CĂLINESCU

O limbă din prefabricate

Un fenomen frapant care se petrece astăzi este ceea ce aş numi proliferarea prefabricatelor. Nu e ceva nou, dar devine tot mai accentuat şi, pentru cine ţine la expresivitatea limbii, tot mai supărător. Spun „prefabricate” pentru că e vorba de cuvinte şi formule luate de-a gata şi puse uneori în cele mai neaşteptate contexte. Au făcut de pe acum o glorioasă carieră la televiziune, politicienii şi jurnaliştii le rostesc cu o voluptate solemnă, convinşi că impresionează publicul printr-un limbaj elevat.

pulspulspuls

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

Ehehei, iubiţi dreptcredincioşi, iată că încurcate mai sunt căile Domnului de când treburile lumeşti şi dorinţele de parvenire şi câştig şi-au băgat coada tot mai adânc în sânul şi buzunarele largi de popă ale unor înalţi prelaţi din mitropolia noastră de la Iaşi, atât de greu încercată în ultima vreme. Iacătă aşadar, dragilor, ce au mai putut zămisli minţile întunecate de aceste lucrături diavoleşti: citiţi şi vă cruciţi, nu alta! 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.