Oricât ar fi de generoase fondurile, ele nu pot compensa inovarea lentă, concurența firavă, antreprenoriatul îngrădit sau disciplina fiscală slabă. Problemele noastre nu sunt conjuncturale. Sunt structurale. Sunt culturale. Sunt instituționale.

În fața acestui tablou, vocile economiștilor lucizi devin repere.

Lucian Croitoru, unul dintre cei mai influenți economiști români, arată într-un text recent că România se confruntă cu slăbiciuni sistemice generate de absența unui spirit liberal autentic — acel sol cultural care permite pieței să funcționeze, regulilor să se așeze, responsabilității să se formeze.

Dan Chirleșan este conferențiar universitar doctor la FEAA, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în cadrul Departamentului de Finanțe, Monedă și Administrație Publică

În paralel, Jesús Huerta de Soto, prin lecțiile sale despre naționalismul liberal, explică de ce ordinea spontană – mecanismul natural de autoorganizare a societăților – este forța care permite națiunilor să se dezvolte fără tensiuni și fără construcții artificiale impuse de stat. Exemplele sale istorice – Cehia și Slovacia, Elveția, SUA, Scandinavia – sunt demonstrații ale modului în care comunitățile prosperă atunci când libertatea instituțională este respectată.

Privite împreună, cele două perspective oferă un diagnostic comun:

România nu este ținută pe loc de lipsa banilor, ci de lipsa libertății instituționale care permite ordinii spontane să funcționeze.

Spiritul liberal care nu s-a născut niciodată

Croitoru observă un adevăr fundamental: România modernă nu a cunoscut o tradiție solidă a libertății economice. Chiar și în rarele momente în care economia de piață a funcționat, funcționarea a fost superficială, dependentă de context politic, nu rezultatul unei culturi economice consolidate.

În lipsa acestui spirit, ordinea spontană a pieței este înlocuită de o arhitectură birocratică în care statul încearcă să „modeleze” economia prin măsuri reactive, improvizate. Astfel se naște ceea ce Croitoru numește „dezordinea construită” — un mecanism cu norme multe, efecte slabe și direcție incertă.

Imaginea care sintetizează această logică este dureroasă și adevărată:

„Statul care își consumă resursele în vremuri bune seamănă cu agricultorul care își vinde sămânța ca să-și cumpere pâine.”

Rezultatul este inevitabil: în loc să acumulăm rezerve în anii de creștere, intrăm în criză complet vulnerabili.

Cele patru grupuri care controlează bugetul României

Pentru a explica de ce România ajunge repetat în impas fiscal, Croitoru identifică patru grupuri de interese care modelează bugetul — nu în mod malefic, ci în mod structural.

1. Grupul „impozite mici / cheltuieli mari”

Dorește beneficii fără a susține fiscal aceste promisiuni. Acest grup conduce inevitabil la cicluri repetate de deficite excesive.

1. Grupul „impozite mari / stat mare”

Susține ideea unui stat extins, finanțat cu 40–42% din PIB. În realitate, România nu are structura economică pentru a susține un asemenea model.

1. Grupul privilegiat (evazionist)

Cel mai toxic: nu plătește impozite, dar beneficiază de bani publici. Puternic și organizat, acest grup distorsionează toate reformele.

1. Grupul liberal autentic

Cei care doresc reguli simple, disciplină fiscală, stat suplu, piață liberă. Din păcate, este și cel mai mic grup.

În ultimii 35 de ani, România a trecut prin trei episoade de deficite nesustenabile (1996, 2008, 2025). Nu întâmplător. Este rezultatul unui echilibru politic în care primele trei grupuri domină, iar al patrulea abia respiră.

Acest dezechilibru produce exact modelul despre care avertizează Jesús Huerta de Soto: un stat care nu este nici mare, nici mic, nici coerent, nici eficient — o construcție mecanică ce se opune ordinii spontane, exact situația României.

Proverbele românești confirmă diagnosticul

În articolul său celebru dedicat „Premiului Nobel acordat poporului român”, Lucian Croitoru arată că proverbele noastre sunt o formă de înțelepciune economică pură:

„Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg.”

„După muncă și răsplată.”

„Pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești.”

„Strânge bani albi pentru zile negre.”

Toate aceste expresii sunt mici tratate de economie liberală: planificare realistă, disciplină financiară, responsabilitate, prudență anticiclică.

Paradoxul României este că înțelepciunea populară există, doar instituțiile ezită să o transforme în cultură economică. Poporul știe și înțelege ce trebuie făcut, dar statul nu reușește să se comporte în consecință, instituțiile nu aplică.

Croitoru descrie mecanismele prin care statul distorsionează economia; Huerta de Soto descrie mecanismele prin care națiunile se reașază spontan. Împreună, ei oferă harta completă a libertății instituționale — atât în interiorul economiei, cât și în viața comunităților politice.

Lecțiile lumii: cum funcționează ordinea spontană a națiunilor

Jesús Huerta de Soto oferă exemple istorice puternice care arată cum se reașază comunitățile atunci când libertatea instituțională este respectată.

Cehia și Slovacia – separare pașnică, evoluție coerentă

După 1989, cele două regiuni au avut viziuni economice diferite. În loc să forțeze un compromis artificial, au ales autodeterminarea. Separarea le-a permis ambelor să se reformeze coerent, fără tensiuni.

Suedia și Norvegia – referendumul care a evitat conflictul

Prin vot democratic, cele două state au ales drumuri separate. Un exemplu de responsabilitate politică.

Elveția – trei limbi, un singur stat funcțional

Elveția demonstrează că diversitatea funcționează atunci când statul respectă libertatea locală.

Statele Unite – națiune născută spontan

Nu din decret, ci din migrația liberă, din cooperare și din instituții flexibile.

Națiunile germană și anglo-saxonă – continuitate peste state

Națiunea nu este produsul statului, ci al libertății culturale.

Toate aceste exemple arată același lucru: prosperitatea apare acolo unde mecanismele ordinii spontane sunt respectate, nu acolo unde statul blochează și forțează uniformitatea.

Paralela cu România: de ce ne ținem singuri pe loc

România încearcă să se modernizeze prin proiecte exogene, nu prin libertate internă. De aceea, rezultatele sunt fragile.

Nu destrămăm instituții ineficiente – le prelungim viața.

Nu permitem competiție – o descurajăm prin fiscalitate și birocrație.

Nu construim reguli clare – le modificăm continuu.

Nu încurajăm disciplina – o diluăm prin excepții.

O pildă inspirată sintetizează perfect această erodare lentă:

„Rugina nu face zgomot, dar în câțiva ani îți mănâncă utilajul.”

România corodează încet, tocmai pentru că nu acceptă mecanismele schimbării naturale — distrugerea creatoare a lui Schumpeter.

Distrugerea creatoare stă în centrul a trei Premii Nobel — exact ceea ce România evită sistematic.

Moneda și creditul: unde se vede cel mai clar fragilitatea statului

Moneda este oglinda instituțiilor. Dacă statul improvizează, moneda se tensionează. Dacă politica fiscală este slabă, politica monetară devine suprasolicitată.

Lucian Croitoru avertizează:

„O monedă necredibilă e ca un camion cu frânele slăbite.”

În același timp, dobânzile artificial mici creează iluzii:

„Dobânda prea mică e un fertilizant ieftin: crește cultura, dar în timp o arde.”

În acest context, reputația BNR devine unul dintre puținele ancore stabile ale economiei românești — un bun public invizibil pe care societatea trebuie să-l protejeze.

Concluzie: Cine ține România în loc?

Nu Bruxelles-ul.

Nu piețele financiare.

Nu lipsa fondurilor.

Ci dezordinea construită — un stat care intervine prea mult și reușește prea puțin, un stat care blochează procesele de modernizare, inhibă ordinea spontană și amână la nesfârșit distrugerea creatoare de care orice societate are nevoie.

România nu va progresa până când nu va permite mecanismelor naturale ale economiei — libertate, disciplină, competiție, reguli simple — să-și facă treaba. Restul sunt detalii tehnice.

România nu duce lipsă de resurse, ci de spațiul în care libertatea să respire.

Mesaj final – Întoarcerea la școală

Într-o lume economică tot mai instabilă, educația rămâne forma supremă de reziliență. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași oferă programe de licență, master și doctorat în domeniul finanțelor, monedei, creditului și politicilor publice — specializări esențiale pentru înțelegerea mecanismelor profunde ale societății.

Înțelegerea mecanismelor care guvernează monedă, credit și statul modern nu este doar un exercițiu academic, ci un act de responsabilitate civică, pentru că viitorul unei țări nu este decis de un buget, ci de mințile care îl concep.

Notă redacțională

Jesús Huerta de Soto (n. 24.12.1956) este un economist și teoretician spaniol, unul dintre cei mai influenți reprezentanți contemporani ai Școlii Austriece de economie. Profesor de economie politică și filozofie socială, este cunoscut pentru lucrările sale despre ordinea spontană, autodeterminare, monedă și limitele intervenției statului. Unul dintre discipolii profesorului Huerta de Soto, economistul Javier Milei, a devenit președintele Argentinei, confirmând impactul internațional al Școlii Austriece și actualitatea ideilor despre ordinea spontană și limitele statului.

Lucian Croitoru (n. 13.02.1957), consilier principal de politică monetară al guvernatorului BNR și profesor de macroeconomie, este una dintre vocile economice majore ale României din ultimele decenii. Analizele sale riguroase stau la baza unui dialog academic matur despre rolul statului și disciplină fiscală.

Ambii profesori — Jesús Huerta de Soto și Lucian Croitoru — sunt prieteni permanenți ai Școlii de Economie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, contribuind constant la formarea generațiilor tinere și la cultivarea gândirii economice liberale.

***

Dan Chirleșan este profesor de Monedă, Credit și Bănci la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Publicitate și alte recomandări video