Cine va conduce Iașul în următorii 4 ani? Semne bune: înscăunarea aleșilor locali în noul mandat a început cu un weekend
Ziua de 27 septembrie este data luată în calcul pentru termenele de constituire a consiliilor locale și județene alese în luna iunie.
Ordonanța prin care guvernul PSD-PNL a suprapus alegerile locale cu cele europarlamentare intră în a doua sa perioadă de glorie. Prima s-a derulat pe 9 iunie : alegerile. Gradual, consilierii locali și cei județeni trebuie să fie validați în decurs de cel mult 25 de zile începând de vineri, 27 septembrie, primarii trebuie să depună jurământul în termen de 30 de zile – dacă s-a constituit consiliul local; în caz contrar, o vor face în fața judecătorului delegat – iar consiliile au la dispoziție 60 de zile pentru constituire. De remarcat că acest ultim termen pică imediat după primul tur al alegerilor prezidențiale.
După ce judecătoria reușește să consfințească printr-un proces-verbal validarea mandatelor consilierilor locali și județeni (iar asta se întâmplă pe baza corespondenței purtate în următoarele maxim 15 zile de secretarul unității administrative cu cei de la partide pentru confirmarea numelor aleșilor), în termen de cinci zile este convocat consiliul pentru ședința/ ceremonia de constituire.
Consilierii vechi și noi
Dar cine sunt consilierii locali? Cu rezerva că aceia care vor să se retragă trebuie să-i comunice acest lucru secretarului primăriei sau al județului în cel mult zece zile.
- La Iași, dintre cei șapte aleși ai PNL, unul singur este „nou”, respectiv Andrei Apreotesei, care până acum a fost consilier județean. În măsura în care trei dintre aleși se vor retrage (Mihai Chirica, Alin Andrieș – acum secretar de stat și Manuel Bostan – acum administrator al orașului), ceilalți șase din grupul liberal își câreînnoiesc mandatele: Daniel Juravle, Călin Scripcaru, Bogdan Iliescu, Florentin Ciobotaru, Eduard Boz și Florin Briaur.
- La USR, s-au „calificat” în ordinea numelor de pe listă: Diana Zbranca, Marius Ciobanu (acum pe final de mandat la CJ), Dragoș Popa, Andrei Popescu, Laura Chiticariu și Ovidiu Bulgariu. Dintre aceștia, doar Andrei Popescu și Laura Chiticariu fac parte din Consiliul Local aflat la final de mandat. Totuși, Ziarul de Iași a relatat că lista ar putea fi „înnoită” prin nevalidarea unor nume.
• Dintre cei șase aleși ai PSD, trei ar putea fi „new entry“ – în cazul în care Bogdan Balanișcu, care deschide lista, renunță la calitatea de consilier. Cei trei sunt Roxana Necula, Florin Rașcu și Octavian Matei. Dacă Balanișcu va fi consilier, Matei va fi primul de sub linie. Ceilalți trei fac parte din actualul Consiliu Local care își încheie mandatul: Bogdan Crucianu, Mihai Gavril și Costel Dalban.
• La AUR, toată lumea e „nouă”, dat fiind că formațiunea lui George Simion nu a avut reprezentanți după alegerile din 27 septembrie 2020. Primii patru de pe lista de candidaturi sunt Tudor Ciuhodaru, Vasile Pușcașu, Marian-Jan Chirița și Alexandru Resmiriță. În cazul retragerii lui Tudor Ciuhodaru și a lui Ciprian Paraschiv (locul 5 pe listă), care candidează și la Parlament, următorul este Steofil Creangă. - Candidații partidului CURAJ, care au mers la locale sub numele România – Echitate, Comunitate, Onestitate, vor avea trei mandate în noul Consiliu Local: Cosette Chichirău, Iulian Hușanu (consilier și în vechiul consiliu) și Lavinia Crăciună-Loghin. În cazul retragerii Cosettei Chichirău, următorul nume pe listă e unul nou, Ștefan Ciobanu.
- În fine, PMP va avea un reprezentant în CL: Manuel-Florin Roșu, care, în calitate de director al Spitalului de Boli Infecțioase, a avut legătură cu administrația județului, spitalul fiind în subordinea CJ.
La județ încă se fac calcule
- La Consiliul Județean, liberalii vor avea 15 voturi cu tot cu cel al președintelui Costel Alexe. Trei din primele cinci locuri sunt ocupate de persoane care vor candida pe 1 Decembrie în alegerile parlamentare. Grupul liberal va avea astfel cinci nume noi: Georgiana Dănilă, Mihai Bodoașcă, Ștefan Cernea, Andrei Dascălu și Alexandru Calance. „Veteranii” sunt Marius Dangă, Ovidiu Pricope, Maria Cabalău, Codrin Lupu, Marius Minea, Adrian Acostoaiei, Sorin Trandafirescu, Constantin Șerban și Radu Ursanu. Există o mică șansă ca în locul ultimului dintre aceștia să fie din nou Sorin Afloarei, în cazul în care negocierile pentru constituirea unei majorități se vor încheia rapid în favoarea nașului său de cununie, președintele Costel Alexe.
- Jumătate din efectivul de consilieri PSD este nou. Lista la locale a fost deschisă de Bogdan Cojocaru, care însă e pe primul loc pe lista pentru Camera Deputaților. În cazul în care Genoveva Farcaș sau Cristian Stanciu (locurile 3, respectiv 2) vor fi aleși în Parlament, numele social-democraților aflați la primul mandat în CJ sunt: Cosmin Coman, Cosmin Florea, Sergiu Enea, Eduard Ferariu, Ionuț Vatamanu, Mihai Dediu și Gheorghe Baltag. Din „generația veche” rămân sigur Mihaela Ivancia, Mircea Manolache și Cătălin Cătur. Cum PSD va avea 11 consilieri, rămâne de văzut cine va fi al 11-lea.
- AUR debutează și la Consiliul Județean, însă unul dintre cele cinci mandate este al Cameliei Ciornia, care a făcut parte din grupul PMP în 2016-2020, apoi a fost consilier local până acum din partea aceluiași partid. Dacă Marius Ostaficiuc va rămâne la CJ, nu la Parlament, grupul va mai avea un membru cu vechime. Ceilalți trei sunt Silviu Gurlui, Ștefan Cojocaru și Mihaela Mitrea – sau Ciprian Zamfir, dacă Ostaficiuc nu va veni la CJ.
- Ceilalți șase consilieri județeni au intrat cu Alianța Dreapta Unită. La USR mai rămâne din vechiul mandat profesorul Răzvan Socolov și debutează Nicolae Tanasă și Iulian-Gabriel Mititelu. De la PMP își înnoiește mandatul Marian Uscatu, căruia i se alătură „novicele” Marius Lupu, iar de la Forța Dreptei debutează actrița Ina Paladi.
Din șase primari, unul este nou-venit în „breaslă”
Pe de altă parte, din cele 98 de primării din tot județul, 17 vor fi conduse de aleși care au câștigat primul lor mandat pe 9 iunie. Este vorba de Tg. Frumos și de comunele Andrieșeni, Cozmești, Dolhești, Drăgușeni, Dumești, Erbiceni, Gorban, Heleșteni, Lespezi, Mogoșești, Răducăneni, Rediu, Ruginoasa, Tansa, Trifești și Vlădeni. În celelalte 81 de primării, edilii și-au reînnoit mandatele – cel din Grajduri ajungând la al zecelea.
Citește și:
- În USR se discută invalidarea mandatelor consilierilor locali. Surprize majore la constituirea noului Consiliu Local?
- Ce alianțe se vor face la Primărie și Consiliul Județean și cum stă acum competiția pentru viceprimari și alte funcții de conducere
Publicitate și alte recomandări video