Imediat după Revoluţia din '89, cineaştii români şi-au cerut drepturile în stradă. Astfel, în 1990, potrivit unui articol apărut în presa vremii, reprezentanţii industriei cinematografice au organizat proteste, prin care îşi făceau publice cerinţele. "După cum am relatat ieri", scria autorul materialului apărut în România Liberă, "la ora 14 urma să se declanşeze greva foamei, organizată de cineaşti. Ceea ce s-a şi întâmplat. În Piaţa Victoriei, însă... aglomeraţie mare. Şi militarii aşteptau la rând, de două zile, cu şi fără ploaie", potrivit Mediafax.

Astfel, cineaştii au pornit în căutarea unui alt loc pentru protest "şi, pe drum, spre Intercontinental, s-au întâlnit cu domnul Sergiu Nicolaescu, care venea din direcţie inversă". Pe pancartele cineaştilor se regăseau mesaje precum "Greva foamei pentru o cinematografie independentă", "Vrem o cinematografie fără birocraţie", "Spectatorii sprijină independenţa cinematografiei", "Să dăm şansa filmului să contribuie la renaşterea morală şi culturală a României", "Afară cu securiştii", "Musafirii şi bîtlanii oferă cel mai frumos spectacol când pleacă", "Avem ochiul format; vedem comuniştii din balcon", "Nu vrem o restructurare a vechiului comunism - Jos noul comunism", "Artiştii români nu au nevoie de comisari politici" şi "Suntem alături de muncitorii minţiţi de FSN". Greva din 1990 a continuat în faţa Ateneului Român din Bucureşti; erau "puţini, dar hotărâţi".

La 25 de ani de la evenimentele din decembrie '89 şi la 24 de ani de la greva din 1990, cinematografia română încă se luptă cu sursele de finanţare şi, poate, cu recunoaşterea pe plan intern. Generaţiile de cineaşti s-au schimbat, iar cinematografia română a cunoscut succesul şi aprecierea peste graniţă.

Cu un Cristian Mungiu care a adus în România, după '89, marele trofeu al Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, mult râvnitul Palme d'Or, primit pentru un film despre avorturile practicate ilegal în perioada comunistă, "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", un Cristi Puiu nominalizat la premiile Academiei de Film Europene, cu "Moartea domnului Lăzărescu", şi premiat la numeroase festivaluri, printre care cele de la Cannes, Cottbus, Chicago şi Berlin, un Adrian Sitaru, tot reprezentant al "noului val" al cinematografiei române, premiat la Locarno, Palm Springs şi Varşovia, şi un Corneliu Porumboiu, premiat cu Camera d'Or la festivalul de pe Croazetă, dar şi la alte evenimente cinematografice de profil, precum cele de la Copenhaga şi Buenos Aires, cinematografia română a căutat drumul prin care filmul să "contribuie la renaşterea morală şi culturală a României".

Criticul de film Irina Margareta Nistor, devenită celebră pentru vocea sa în perioada comunistă, când dubla filmele de pe casetele video aduse în ţară "pe sub mână", a declarat pentru MEDIAFAX că cinematografia română, la 25 de ani de la Revoluţie, este "strălucită şi strălucitoare peste graniţă, prea puţin iubită acasă".

Andrei Ujică, regizorul documentarelor "Videograme dintr-o Revoluţie" şi "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", afirmă, scurt, dar concis, că "filmul românesc de autor este momentan cel mai pe val din Europa".

Şi regizorul Tudor Giurgiu, câştigător al premiului Academiei de Film Europene pentru cel mai bun scurtmetraj, în 2012, vede cinematografia din România "mai aşezată".

"În 1990, cineaştii au făcut greva foamei cerând independenţă, autonomie, structuri care să-i reprezinte", a declarat Giurgiu pentru MEDIAFAX. În 2014, cineaştii au structuri şi fonduri, dar "n-avem nicio viziune imediată sau de perspectivă despre cum ar trebui dezvoltată şi sprijinită cinematografia română, autorii de film de toate vârstele sau cum pot fi încurajaţi şi stimulaţi cei care fac business de film în România", a completat acesta.

Pe de altă parte, regizorul Radu Muntean afirmă că cinematografia română "îşi revine după val", fiind într-o "perioadă de reflux".

"Întrebarea dumneavoastră este de acum istorie", a declarat pentru MEDIAFAX criticul de film Tudor Caranfil, întrebat fiind cum vede cinematografia din România la 25 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. "A fost, rând pe rând, dezastru, performanţă, miracol şi, vai, ce e val ca valul a trecut!", a spus Tudor Caranfil.

"«Valul» a durat patru-cinci ani, dar înainte de el a fost dezastru. Mă refer la primii ani de după Revoluţie, în care cinematografia a fost controlată necontrolat de câţiva dintre cineaştii afirmaţi sub regimul trecut şi în care directorii caselor de filme erau şi realizatori şi, ceea ce era şi mai grav, regizorii propriilor lor filme, şi jucători, şi arbitri", a spus Tudor Caranfil.

De asemenea, Tudor Caranfil a spus că, din fericire, acea perioadă s-a încheiat, după 7-8 ani, şi s-a revenit asupra unei organizări favorabile creaţiei, inovaţiei şi valorii.

"Noul val a adus în joc performanţa şi valoarea. Performanţa a început să domine şi a arătat de ceea ce sunt în stare tinerii cinematografiei române. Din fericire, actuala efemeritate a valului, la care mă refeream, nu ne scuteşte de speranţa de a asista la o revenire", a declarat Caranfil, care susţine că, în ultimii 5-6 ani, valoarea filmelor româneşti a coborât sub ceea ce a fost în momentul în care România a domnit şi a dominat cinematografia internaţională prin talente ca regizorii Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu şi Radu Muntean.

"Să sperăm că vom găsi resurse şi forţe s-o luăm de la capăt...", a concluzionat criticul de film Tudor Caranfil.