duminica, 14.08.2022
În orice societate, sistemul administrativ este conceput în scopul eficientizării gestiunii resurselor umane şi naturale ale unui teritoriu. E necesar ca acest sistem să fie flexibil şi să articuleze într-o manieră echilibrată şi funcţională necesităţile fiecărui nivel de organizare (local, judeţean, regional etc.), conform principiului subsidiarităţii.
Atunci când statul era închis în spatele frontierelor, un sistem centralizat era relativ eficient. Odată cu deschiderea economică şi teritorială, acest tip de sistem nu mai asigură coeziunea necesară, punând în pericol chiar supravieţuirea funcţională a României. Permiteţi-mi o analogie. Scoateţi janta de la o roată de bicicletă. Ceea ce era cândva o structură rigidă şi funcţională, devine o instalaţie extrem de fragilă, din care spiţele se pot risipi. Tot aşa şi structura teritorială a României nu mai este decât o construcţie fragilă. Teritoriile pulverizate în alveole judeţene de mici dimensiuni, slab interconectate, în absenţa unor metropole regionale autohtone, sunt nevoite să se recentreze funcţional pe metropole din afara graniţelor. Bucureştii, în rol de pivot în ecuaţia teritorială naţională, este insuficient pentru a asigura coeziunea teritorială a României. În lipsa unor metropole regionale pe post de relee în teritoriu şi în cvasi-absenţa relaţiilor directe şi durabile între judeţele vecine, Capitala nu-şi poate juca eficient rolul de metropolă naţională.
În cazul unui teritoriu naţional care e nevoit să gestioneze şi numeroasele bariere naturale (munţi, bariere hidrografice) ce se interpun în calea comunicării facile între substructurile naţionale şi între acestea şi Capitală, cum e şi cazul României, a rămâne blocaţi într-o guvernanţă de tip centralizat cu un nivel administrativ situat imediat după palierul naţional pulverizat în patruzeci şi ceva de judeţe nu e deloc eficient. Teritoriile periferice, cu o accesibilitate mai redusă la serviciile Capitalei, sunt marile perdante ale guvernanţei centralizate. Adesea, aceste regiuni sunt ocolite de marile proiecte ce le-ar include în circuitele continentale, pentru că, pur şi simplu, capitala preocupată de propria încadrare în logica spaţială de funcţionare a meta-teritoriului european, nu vede utilitatea lor.
În acţiunea de stabilire a limitelor regionale apar câteva clivaje, dintre care cel mai important opune chestiunea spaţiilor polarizate (a zonelor de influenţă a oraşelor regionale, de exemplu), chestiunii omogenităţii spaţiale. La scară regională, omogenitatea nu mai înseamnă, ca în cazul teritoriilor situate la niveluri scalare inferioare (subregional, local), omogenitatea condiţiilor naturale, ci mai degrabă se suprapune pe chestiunea identităţii. În realitate, opoziţia spaţii polarizate vs. teritorii omogene se traduce la scara viitoarelor configuraţii regionale în opoziţia dintre teritorialitatea superficială (modul de practicare a teritoriilor - relaţiile între diversele locuri şi vectorii acestora) şi teritorialitate profundă - cu alte cuvinte, a identităţii teritoriale.
Experienţa acumulată până în prezent în urma numeroaselor analize realizate din perspectiva teritorialităţilor regionale, mi-a relevat câteva avantaje ale unor regiuni administrative mari, majoritatea vehiculate deja în articolele anterioare:
* E de preferat să construim structuri regionale mari, capabile să concureze cu celelalte regiuni europene; cel mai bine limitele ar trebui fixate pe vechile limesuri istorice - au o logică teritorială verificată deja.
* Dacă orgoliile municipiilor sunt prea mari, e de preferat ca funcţiile administrative regionale să fie multilocalizate, decât să realizăm regiuni de tip sovietic (două judeţe). Regiunile mari au o forţă de negociere cu Capitala mai mare, iar proiectele regionale vor fi mai importante.
* Nu trebuie să creăm reşedinţe infatuate, „noi Bucureşti” în teritoriile regionale - nu trebuie să cădem în ispita unui nou tip de centralism - cel regional. Mai multe judeţe în componenţa unei regiuni vor crea un anumit echilibru teritorial între reşedinţa regională şi celelalte reşedinţe de judeţ, ce vor avea împreună o forţa de negociere sporită.
* Oraşul primat trebuie să se regăsească între aceste reşedinţe (multilocalizate sau nu). Nu mai avem timp să reinventam teritorii regionale - nu începem de la „0” o noua teritorialitate! Ar fi o risipă inutilă de energie. Acest oraş e necesar să devină o veritabilă metropolă regională, capabilă să asigure competitivitatea regiunii. Oraşul mare se află în concurenţă cu alte oraşe regionale sau chiar cu unele capitale de stat.
Sâptămâna viitoare vom dezvolta aceste chestiuni.
George Ţurcănaşu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
Cuvinte cheie: + sistem administrativ Romania, teritorii regionale
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Copil de 13 ani, gasit înecat în Bistriţa. Un altul a fost salvat la limită
Sri Lanka autorizează acostarea unei nave chineze despre care India afirmă că ar fi una de spionaj
Accident cu opt victime pe raza localităţii Moţca. Două autoturisme s-au izbit frontal
Cod galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, până luni seară
Compania rusă Gazprom a mărit livrările de gaze către Ungaria prin conducta Turkstream
VIDEO: Maşină filmată pe autostrada Bucureşti – Constanţa în timp ce mergea pe contrasens
Rectificările bugetare sau trezirea periodică la realitatea economică
Cum ne protejăm economiile de efectele tot mai distructive ale inflaţiei
Simona Halep s-a calificat în finala turneului de la Toronto. Românca va reveni în Top 10 WTA
Acţiuni ale poliţiştilor pentru siguranţa participanţilor la traficul rutier
Ancelotti spune că se va retrage după ce i se va încheia contractul la Real Madrid
David Popovici, mesaj motivaţional după performanţa de la Roma
StirileProTV: Florin Salam ar fi murit. Manelistul pe Facebook: “Nu. Nu am murit”
Ciprian Marica, reacţie după performanţa lui Popovici: Bravo, copile! Sper să te merităm!
Ucraina anunţă distrugerea unui pod esenţial din regiunea Herson, ocupată de forţele ruse
Blocaj pe alocuri pe Transfăgărăşan din cauza unor şoferi care au parcat pe carosabil
Două maşini s-au făcut zob în Păcurari, la intersecţia cu pasarela Octav Băncilă (VIDEO)
Salvamontiştii intervin pentru salvarea unui turist care a făcut o criză cardiacă la Cabana Dochia
Zeci de refugiaţi ucraineni au primit informaţii de la voluntarii Asociaţiei WORLDSTREET FOTO
Campionatul Naţional de Volei pe Plajă Brizo 2022 se apropie de faza finalelor (FOTO)
Balaton, supranumit „Marea Ungariei”, mult mai ieftin decât Mamaia
Actorul Steven Seagal s-a aruncat în braţele dictatorului Vladimir Putin
Florin Cîţu, fost premier, atrage atenţia că vine vremea reglementării pensiilor speciale
Campionatul European de canotaj: A patra medalie pentru România, bronz la patru rame masculin
Vestigii arheologice vechi de 7.000 ani, descoperite la 100 de km de Iaşi
Orăşenii au început să crească păsări şi porci ca să facă faţă scumpirilor
Ce este o fatwa şi ce legătură are cu trecutul scriitorului Salman Rushdie
Presa din Iran se bucură de violenţele asupra scriitorului Salman Rushdie
Un tânăr a intrat cu maşina în gardul unei gospodării şi s-a oprit în peretele casei
Wilian pleacă de la Corinthians, după ce a primit ameninţări cu moartea
Congresul SUA a adoptat planul vast pentru climat şi sănătate al preşedintelui Joe Biden
Simona Halep şi Sorana Cîrstea şi-au aflat adversarele din primul tur la Cincinnati
Andrej Babis, fostul premier ceh, este anchetat în Franţa pentru spălare de bani din fraude
LIVE TEXT: Politehnica Iași - Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2-0, rezultat final
Economia Marii Britanii s-a contractat în trimestrul al doilea cu 0,1% faţă de trimestrul anterior
David Popovici evoluează, sâmbătă, pentru aurul la CE de nataţie, la 100 metri liber
Zelenski: Restricţiile de vize pentru cetăţenii Federaţiei Ruse sunt corecte
VIDEO - Două maşini s-au izbit puternic în faţa la Kaufland-ul din Tudor Vladimirescu
Nicolae GRECUPohtiţi la fotbal! |
Eugen MUNTEANUMitocanul de la volan (I) |
Aurelian-Petruș PLOPEANUDobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă) |
Alexandru CĂLINESCUO limbă din prefabricate |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.