Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Cioabă: Din cauza lui Bercea, etnia e cu 30 de ani înapoi. Îi cerem scuze lui Băsescu pentru situaţie

GALERIE
Dorin Cioaba
  • Dorin Cioaba
- +

Liderul romilor, Dorin Cioabă, spune că din cauza lui Bercea Mondial comunitatea de romi ”a ajuns cu 30 de ani înapoi" şi că niciun om politic nu mai vrea să se asocieze cu membrii etniei, el cerându-i "mii de scuze" preşedintelui Traian Băsescu pentru situaţia creată.

Autointitutatul rege internaţional al romilor, Dorin Cioabă, a comentat, vineri, într-o conferinţă de presă, scandalul declanşat după acuzaţiile aduse de Sandu Anghel familiei preşedintelui Băsescu, şi s-a declarat nemulţumit că presa prezintă imagini cu tatăl său, Florin Cioabă, cu preşedintele Băsescu şi Bercea Mondial, în încercarea de a-l implica în scandal pe şeful statului, dar şi familia Cioabă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Televiziunile au derulat imagini cu tatăl meu şi membrii familiei noastre. Nu e normal ca familia mea să fie în spatele acestor oameni, pentru că cei care deschid televizonul văd imaginea regelui Cioabă şi ne asociază cu reţele de infractori şi oameni care creează probleme în ţară", a afirmat Dorin Cioabă.

Acesta a spus că "e normal ca fiecare să fie tras la răspundere pentru faptele lui", dar că "nu e normal ca imaginea regelui Cioabă să fie terfelită".

"Nu tata l-a prezentat pe Bercea la domnul preşedinte. Nu e adevărat aşa ceva! (...) A fost o listă oficială de zece persoane care erau în preajma preşedintelui atunci, la Costeşti, Vâlcea. Nu stiu cum a fost lăsat domnul Anghel să ajungă pe scenă si să ofere acel bănuţ de aur soţiei domnului Băsescu. Noi nu am ştiut ce se întâmplă. I-a dat banul şi a plecat, şi-a văzut de treabă. Pe acea câmpie, la petrecere, sunt 6.000 de oameni, nimeni nu are restricţie să vină acolo", a mai spus Dorin Cioabă.

El a menţionat că la momentul respectiv "Bercea nu era interlop" şi că "sunt din toate culorile politice politicieni care au stat la aceeaşi masă cu el".

"Era prieten şi cu cei de la PSD şi PDL. Se învârtea în cercuri foarte înalte. Nu ştim cu ce scopuri. Nimeni nu a sesizat că ar fi vrut să facă rău. Ceea ce nu îmi place mie la ora actuală e faptul că toţi din anturajul lui Bercea se dezic de el. Singurul care trage ponoasele este preşedintele României, ceea ce nu e normal. Comunitatea de romi este foarte supărată şi le este ruşine oamenilor pentru că, vă daţi seama, noi care ne luptăm să atragem oamenii politici de partea noastră, acum noi, din cauza lui Bercea, am ajuns cu 30 de ani înapoi. Nimeni nu mai vrea să se asocieze cu noi vreodată", a afirmat liderul romilor.

Dorin Cioabă i-a cerut ”mii de scuze” preşedintelui Băsescu pentru situaţia creată.

"Acum toată lumea spune că Bercea este ca diavolul şi nu mai vrea nimeni să recunoască faptul că le-a fost prieten. El mereu a fost un personaj monden. La toţi le plăcea să meargă la petrecerile lui Bercea. Acum toţi vor să-l afunde, pentru că e ţigan. E o mare pată pe obrazul nostru. Aceasta este o jignire adusă instituţiei prezidenţiale si ne cerem mii de scuze pentru ceea ce se întâmplă", a mai spus Dorin Cioabă.

Întrebat care a fost relaţia dintre familia Cioabă şi Sandu Anghel, Dorin Cioabă a precizat că acesta i-a cerut lui Florin Cioabă să se ocupe de romii din judeţul Olt şi propunerea a fost acceptată, însă, la scurt timp, Sandu Anghel a fost acuzat de înjunghierea nepotului său.

De asemenea, întrebat dacă familia Cioabă a contribuit financiar la campania electorală a preşedintelui Băsescu, Dorin Cioabă a negat.

"Ajutorul pe care l-am oferit în campania electorală domnului Băsescu s-a rezumat ca tatăl meu să meargă la câteva întâlniri făcute de PDL. Noi, romii, nu am făcut nicio acţiune în care noi să cerem bani pentru campania domnului Băsescu", a spus Dorin Cioabă.

Autointitulatul rege internaţional al romilor a mai spus că "Bercea face jocurile cuiva şi se face denigrarea domnului preşedinte".

"Acum l-au prins pe Bercea că nu le-a mers cu referendumul că, vezi Doamne, că face ăsta trafic de influenţă. Eu nu cred că domnul preşedinte Băsescu s-ar implica în aşa ceva. Poate fratele lui a făcut ceva. Dar asocierea că a luat bani să fie daţi preşedintelui Băsescu, eu nu o cred. Totul apare acum, în prag de alegeri. Eu cred că se doreşte să se creeze un cutremur la nivelul scenei politice şi apoi să rămână... Adică, acum se compromit politicienii. E o metodă foarte urâtă de lucru", mai susţine Dorin Cioabă.

Referitor la declaraţia Parlamentului care cere demisia preşedintelui, Dorin Cioabă spune că Traian Băsescu "nu trebuie să dea curs unor astfel de iniţiative". (Mediafax)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri