
Ciobanul din Ceplenița care și-a ucis fratele de Bobotează a renunțat să mai ceară clemența justiției. Mihai Mariean contestase sentința Tribunalului prin care fusese condamnat la 12 ani de închisoare. La chiar primul termen de judecată a apelului însă, Mariean și l-a retras. Magistrații Curții de Apel nu au avut altceva de făcut ieri decât să ia act de declarație și să constate rămânerea definitivă a hotărârii instanței inferioare. Oricum, prima sentință era relativ ușoară, raportată la fapte, iar probabilitatea unei reduceri a pedepsei era minimă.
Mihai Mariean a fost condamnat luna trecută la 12 ani de închisoare pentru uciderea fratelui său. Acesta a fost găsit în locuința comună, întins jumătate pe pat, iar jumătate pe podea, având capul acoperit cu o plapumă plină de sânge. Murise în urma mai multor lovituri aplicate cu un cuțit și un corp contondent. Anchetatorii au apreciat că fusese vorba de un conflict spontan iscat pe fondul consumului de alcool, dar circumstanțele exacte ale crimei și motivele care au stat la baza acesteia au rămas nelămurite. Mihai Mariean s-a prevalat de dreptul la tăcere și a negat săvârșirea faptei. Probele ADN recoltate de la fața locului au exclus practic posibilitatea ca altcineva să fi fost ucigașul.
- Fratricidul unui cioban ieșean, descoperit cu proba ADN. Testul doveditor, luat de sub o unghie
Omorul este pedepsit de lege cu închisoarea pe un termen cuprins între 10 și 20 de ani. Atunci când victima este un membru al familiei, maximul special al pedepsei se majorează cu o pătrime, ajungând la 25 de ani. Pedeapsa stabilită de Tribunal în cazul lui Mariean, de 12 ani de închisoare, era deja îndreptată spre minimul legal.
Publicitate și alte recomandări video