Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Ciolacu dă de pământ cu protestul lui Simion de la AUR: “Cred că e o mare manipulare”

GALERIE
Ciolacu
  • Ciolacu
- +

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu (PSD), a declarat, referindu-se la scandalul de miercuri din Parlament, că lucrul cel mai grav este că la astfel de manifestări se foloseşte drapelul României, el afirmând că ar trebui votată mai repede legea care interzice amplasarea de însemne ale partidelor politice pe drapel. Ciolacu a adăugat că manifestarea AUR este copiată de la USR care la fel a protestat în Parlament.

”Cel mai grav la toate aceste manifestări este că se foloseşte foarte mult drapelul României, un lucru grav, pentru că aruncăm drapelul României într-un ridicol, mai punem şi semne de-ale partidelor pe drapelul României, mi se pare că e şi o lege în Parlament şi poate o votăm mai repede, ca nimeni să nu mai pună vreun însemn pe drapelul României. În al doilea rând, copiază ce au inventat cei de la USR. Aduceţi-vă aminte aceste manifestări şi în interiorul Parlamentului şi făcute în stradă de către USR. Se copiază acest comportament. Nu duce la ceva bun acest comportament pentru că ţine loc de dialog. În primul rând e atributul Parlamentului de a legifera, de a vota. Există dezbateri în comisii. În cazul în care agresezi parlamentarii, vor ţine comisiile on-line şi nu mai există pericolul de o agresiune fizică”, a declarat Marcel Ciolacu, miercuri seară, la România TV, el afirmând că în momentul protestului se afla în Parlament.

Liderul social-democrat a adăugat că a fost vorba de o manipulare şi că unii protestatari nici nu ştiau exact ce prevede legea faţă de care protestau.

”Cred că e o mare manipulare. Numărul meu de telefon mi-a fost trimis şi mie de către alte persoane: «Sunaţi-l pe Ciolacu» şi zic: «Dacă nu vă supăraţi, e numărul meu». Chiar m-a sunat persoana respectivă şi am întrebat: «Dumneavoastră aţi citit legea respectivă?», «Dom'le nu am citit-o, dar am văzut pe social media ce se promovează, faptul că ni se fură copiii». Nu cred că Marcel Ciolacu sau Gabriela Firea vom accepta aşa ceva. Vă reamintesc că domnul Titus Corlăţean, cu acceptul partidului, a fost plecat şi a achitat avocaţi, a strâns români în Norvegia, Suedia, Germania, pentru astfel de cazuri. Deci am avut şi o implicare directă, cu adevărat cel mai vizibil dintre ei a fost domnul Titus Corlăţean”, a declarat Ciolacu.

Marcel Ciolacu a explicat că este vorba despre un jalon din PNRR. ”Este un jalon prins în PNRR, a trecut, s-au făcut foarte multe amendamente, fiindcă ei întotdeauna prezintă cum era legea propriu-zisă. Pe urmă, modificările le uită toată lumea. Este un stil politic, unele partide aşa funcţionează, de manipulare şi intoxicare a unor persoane. Ce este şi mai grav este că e o diferenţă mare. Noi am câştigat acest drept, şi eu, şi dumneavoastră, şi copiii noştri, de a ieşi şi de a ne manifesta în stradă şi ţin foarte mult la acest drept. Până la violenţă e cale lungă”, a susţinut social-democratul.

Preşedintele Camerei Deputaţilor este de părere că nu au fost probleme majore în cadrul protestului. ”Nu au fost probleme majore. Întotdeauna când se crează astfel de lucruri, în primul rând nici nu ştiu câte persoane au fost... Nu s-au depăşit limitele. Eu îi consider vinovaţi pe cei care recurg la violenţă. Poate suntem şi noi de vină că nu am informat lumea suficient de bine şi poate trebuia să informăm şi mai mult. Dar în momentul în care agresezi comisiile parlamentare şi parlamentarii nu mai pot explica să înţeleagă toată lumea, se ajunge la astfel de lucruri”, a spus Ciolacu.

Întrebat dacă are un dialog cu liderul AUR, George Simion, Marcel Ciolacu a spus că are o comunicare instituţională cu acesta.

”Avem o comunicare instituţională, la nivelul partidului. Ca să stabileşti un dialog trebuie să şi-l dorească ambele părţi. Este mult mai uşor să aduci acuze şi să faci un circ fără argumente. Suntem încă o democraţie tânără. Ar fi momentul să intrăm într-o normalitate şi o democraţie consolidată. Ceea ce a făcut astăzi domnul Simion este un abuz. Părerea mea este că nu a câştigat niciun vot, dimpotrivă, au încercat, acei oameni care au încercat să vină astăzi în faţa Parlamentului vor vedea, peste o lună-două, că nu se fură niciun copil şi că legea de abia acuma se pune în aplicare”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Camera Deputaţilor a adoptat, ca for decizional, proiectul de lege privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie. Iniţiativa legislativă prevede şi înfiinţarea Observatorului Naţional al Copilului. Legea merge la promulgare.

La dezbaterea propunerii legislative, deputaţii AUR au protestat faţă de acest proiect cu pancarte înscrise cu mesaje precum „Ajutăm familia, nu furăm copiii”, „Opriţi jaful naţional”. Partidul AUR a susţinut că proiectul de lege ar promova măsuri similare celor din ţările nordice, acolo unde autorităţile pot lua un copil din sânul familiei.

Liderul partidului Forţa Dreptei, deputatul Ludovic Orban, a fost atacat, miercuri, de protestarii AUR, după ce jandarmii nu i-au permis accesul în curtea Parlamentului. „Am fost scuipat, lovit cu băţ de la steag, lovit cu piciorul, să nu se vadă pe camera, înjurat, insultat în cele mai grobiene mijloace”, a spus parlamentarul. orban i-a acuzat pe cei care asigură paza Parlamentului că nu l-au lăsat să intre în curte.

Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a precizat, după ce liderul partidului Forţa Dreptei Ludovic Orban a acuzat că nu a fost lăsat să intre miercuri în Palatul Parlamentului, că în niciun moment, nu a fost interzis accesul demnitarilor prin intrarea din dreptul Camerei Deputaţilor. „Din raţiuni de siguranţă, persoanei în cauză i s-a recomandat să aştepte pentru a i se facilita accesul, întrucât de ambele părţi ale porţii se aflau simpatizanţi ai formaţiunii politice organizatoare a protestului, care manifestau un comportament agresiv, existând riscul ca siguranţa persoanei să fie pusă în pericol”, a explicat Jandarmeria Capitalei.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri