Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Cioloș la Iași: Nu văd o abordare coerentă a politicienilor locali

GALERIE
Dacian_Ciolos1
  • Dacian_Ciolos1
- +

Europarlamentarul a spus că afirmarea sau căderea unor formațiuni politice depind „și de deciziile pe care le luăm sau nu le luăm acum la timp”. El a avertizat că „marea” coaliție de guvernare se împiedică în condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca fondurile PNRR să intre în România. „Riscăm să pierdem banii”, a subliniat fostul premier.

 

Fostul premier al singurului guvern tehnocrat pe care l-a avut România s-a aflat la Iași, într-o serie de vizite în mai multe locuri, de la FabLab la Miclăușeni și de la Spitalul Providența la Crama Strunga. Dacian Cioloș a prezentat într-o conferință de presă ideile de antreprenoriat desprinse de aici și de pe parcursul Caravanei României Europene, turneu pe care îl întreprinde prin țară, dar a ținut să remarce și lipsuri. „Frustrarea pe care o simt când vin în partea asta a țării, în Moldova, în ultimii ani, este că văd potențial, văd chiar și reușite, dar nu văd din partea politicienilor locali o abordare coerentă”, a spus eurodeputatul. El a dat exemplul autostrăzii A8, care i-a unit pe oamenii de afaceri.

Fostul copreședinte al USR-PLUS, acum lider al unei noi formațiuni, Reper, a menționat și situația de la graniță, cu speranța că războiul se va termina cât mai curând, dar și cu precizarea că în decurs de un an ar putea să înceapă efectiv negocierile de aderare a Ucrainei și a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. „Republica Moldova se află deja în război, doar că e un război hibrid – e un atac hibrid, sistematic, asupra puterii politice democratice de la Chișinău”, a adăugat el.

Întrebat despre evoluțiile de pe scena politică românească, Dacian Cioloș a promis că va comenta în campanie. „Acum, preocuparea mea e alta. Am impresia că ne pierdem de multe ori energia în discuții care au relevanță, dar nu la nivelul momentului pe care îl trăim. Riscurile prezente vin și din altă parte și felul în care crește sau va scădea AUR sau un alt partid va depinde și de deciziile pe care le luăm sau nu le luăm acum la timp”, a afirmat el. Euroscepticismul nu vine din discursurile politicienilor, ci din ceea ce fac sau nu fac ei, a mai spus europarlamentarul.

Cât privește Reperul, Cioloș a spus că nu va candida la vreo funcție de conducere. „Să fie lăsați să iasă în față și alți colegi, să nu ne mai bazăm doar pe figuri cunoscute sau arhicunoscute, despre care opiniile pot să fie și bune și mai puțin bune. Important e să crească și alții. De altfel, ne-am dorit de când eram încă în USR să mergem pe ideea deschiderii partidului, să atragem oameni noi care doresc să se implice în politică sau să-i lăsăm și pe alții să crească, să fie vizibili”, a explicat el. În schimb, Dacian Cioloș nu a exclus o candidatură a sa la președinție, în alegerile de anul viitor. „Nu am de gând să candidez doar ca să-mi crească notorietatea”, a spus el, remarcând că încă nu a văzut niciun candidat anunțat.

Pe de altă parte, el a avertizat că „riscăm să pierdem niște bani europeni”, referindu-se la PNRR. „Reformele acelea nu sunt impuse nici de Banca Mondială, nici de Fondul Monetar Internaționl, ci noi am decis că sunt importante, ele trebuie să fie realizate. Coaliția de guvernare asta trebuie să facă acum în primul rând. Banii aceia (tranșa a doua, n.r.) puteau să intre deja de la începutul anului în contul României, dar nu sunt pentru că încă mai trebuie rezolvate lucruri. Poate se vor rezolva într-o lună, două, cinci, dar banii aceștia au un deadline, o anumită durată până la care va trebui să îi rambursăm”, a arătat europarlamentarul. Altfel spus, anumite proiecte nu vor putea să înceapă sau să continue tocmai pentru angajamentele asumat nu au fost îndeplinite și, în consecință, banii din PNRR nu au intrat în cont. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri