Ciprian Ciucu, noul primar al Capitalei: N-am pierdut niciun rând de alegeri până în acest moment, inclusiv interne

duminică, 14 decembrie 2025, 16:40
1 MIN
 Ciprian Ciucu, noul primar al Capitalei: N-am pierdut niciun rând de alegeri până în acest moment, inclusiv interne

Primarul ales al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat, într-un interviu difuzat duminică după-amiază, că până acum nu a pierdut niciun rând de alegeri, inclusiv alegerile din PNL la care a candidat, decât la „masa verde”. El a precizat că, în cursa pentru Primăria Capitalei, nu a dorit să publice un sondaj care era comandat de PNL şi care l-a dat drept câştigător, potrivit News.ro.

 „Am reuşit să avem rezultate foarte, foarte bune. N-am pierdut niciun rând de alegeri, până în acest moment, inclusiv interne. Am pierdut la masa verde, este drept, când a trebuit să renunţ la poziţia de preşedinte al PNL în Bucureşti. Dar ca alegeri interne sau externe n-am pierdut niciun scrutin de alegeri până acum”, a declarat Ciprian Ciucu, duminică, la Digi24.

Primarul ales s-a referit şi la sondajele din campania electorală, precizând că o singură cercetare de piaţă l-a arătat la 29 la sută, însă aceasta nu a fost publicată.

„Să ştiţi că a fost un singur sondaj… au fost două case care au dat două sondaje aproape de scopul final – una dintre ea este a domnului Ştefăleac, dar nu a intuit bine ordinea. Noi aveam sondaje (…) care m-au arătat la 29%, desprins de pluton. Nu l-am făcut public pentru că am avut un backlash, o reacţie foarte puternică din partea competitorilor, că PNL minte cu sondaje. Eu am tot spus că, de când a venit Ilie Bolojan preşedinte PNL, noi nu minţim cu sondaje. Adică nu coafăm sondajul”, a mai declarat primarul general ales.

Ciprian Ciucu a câştigat alegerile pentru funcţia de primar geberal al Capitalei în urma scrutinului din 7 decembrie. El a fost urmat de Anca Alexandrescu, susţinută de AUR, Daniel Băşuţă, candidatul PSD, şi Cătălin Drulă, candidatul USR.

Publicitate și alte recomandări video

Îți recomandăm

Comentarii