Cite ceva despre modul cum se faceau racolarile

Intr-o scrisoare adresata redactie, publicata pe data de 14.02. 2008, prof. P.V. Lazar, domiciliat in Iasi, str. Nicolina nr. 6, a facut citeva comentarii pe marginea articolului meu intitulat Cu Alexandru Paleologu, conversind despre Diavol si Bunul Dumnezeu. Marturisesc ca epistola domniei sale mi-a "cazut" sub ochi abia zilele acestea, cind am "rasfoit", retroactiv, arhiva electronica a ziarului. Ma simt dator sa-i raspund in citeva rinduri, din doua motive. Unu: scrisoarea pe care mi-o adreseaza constituie un document legat de cazul Paleologu. Ea aduce – e drept ca printr-un intermediar – marturie ca racolarea distinsului senator a avut loc, intr-adevar, la penitenciarul din Botosani. Scrisoarea intareste cele afirmate despre acest subiect de insusi Alexandru Paleologu, ramas in memoria contemporanilor ca un om onest, lucid si atent fata de imaginea sa postuma. In aceasta "scurta si grotesca istorie" a perioadei postdecembriste, Alexandru Paleologu ramine o figura luminoasa. E singurul dintre fostii detinuti politici care s-a marturisit (autoflagelat) in public. Marea majoritate a colegilor sai de suferinta, care, dintr-un motiv sau altul, au semnat pactul de colaborare cu politia politica, au tacut, ducind cu ei "secretul" in mormint. "Am declarat in scris ca am fost informator, spune el. Marturisirea mea a aparut in primile luni ale lui 90, in revista Contrapunct…". Altii n-au facut-o fiindca "nu au avut taria de-a-si asuma consecintele" sau "n-au simtit dorinta de eliberare" sau "au a-si reprosa lucruri grave…". "E mai bine sa-ti asumi, continua el, oprobriul public cit traiesti, decit sa fii damnat pe vesnicie". Unii, insa, nu si-au facut un astfel de calcul.

Daca exemplul lui ar fi fost urmat si de altii, viata politica romaneasca s-ar fi limpezet de mult. Trebuie sa fim constienti ca dezvaluirile post-mortem legate de actele de delatiune ale unor fosti detinuti politici au fost facute mai mult la presiunile politice, pentru discreditarea nu a oamenilor, ci a partidelor. In special a celor istorice, infiltrate cu agenti si oameni santajabili prin trecutul nemarturisit ce lucra in ei. In anumite momente, cind un partid trebuia sa pice in sondaje, ca sa se ridice altul, biografiile erau scoase din formol si oferite publicului prin intermediul mass-media. Ma veti intreba cine a facut tot acest joc? Raspunsul e evident: serviciile secrete. Dosarele, desigur, constiuie o arma de manipulare in masa…

Sa trecem si la punctul doi. Scrisoarea dlui prof. P.V. Lazar are si o parte sentimentala. Mai bine zis, ea trebuie privita ca un gest menit sa apere memoria tatalui sau, Vasile Lazar, fost detinut politic, care a cunoscut pe propria sa piele ororile inchisorilor comuniste ale lui Dej. Preotul Vasile Lazar, dupa cum marturiseste fiul, s-a opus demolarii Bisericii Sf. Nicolai, situata in zona Socolei, si a fost incarcerat, mai intii la Jilava, apoi la Botosani. Aici l-a cunoscut pe Alexandru Paleologu. Ca jurnalist, m-ar fi interesat sa citesc citeva marturii legate de aceasta perioada de detentie a autorului Bunului simt ca paradox. Din pacate, preotul Vasile Lazar s-a stins din viata in 1996. Intr-un moment de sinceritate, tatal i-a marturisit fiului ca Alexandru Paleologu a fost informator. "Nu si-a permis sa spuna mai multe pentru ca-i era inca frica…". Frica de cine? Cind a avut loc "marturisirea"? Autorul scrisorii nu dateaza acest fapt. Inainte de caderea lui Ceausescu sau dupa? Prof. Lazar a studiat in mai 2004 cele 5 dosare puse la dispozitie de CNSAS, reprezentind un numar de 281 de file, dintre care 172 il priveau pe tatal sau, gasind urmatoarea declaratie, facuta la iesirea din penitenciarul de la Botosani a preotului Lazar: "Subsemnatul Lazar Vasile, domiciliat in Iasi, str. Dr. C.I. Parhon nr. 1… La punerea mea in libertate din locul de detinere am luat cunostinta de faptul ca nu am voie sa divulg nimanui nimic din cele vazute si auzite de mine in legatura cu locurile de detinere pe unde am trecut si nici despre persoanele incarcerate. De asemenea, nu voi comunica nimic scris si nici verbal rudelor sau altor persoane despre detinutii ramasi in locul de detinere. In cazul cind nu voi respecta cele aratate mai sus, am luat cunostinta ca sint pasibil de a suporta rigorile legilor R.P.R.". Nimic mai limpede decit aceasta declaratie. Ea explica din ce cauza detinutii politici iesiti din inchisorile comuniste au tacut atitia ani fara sa impartaseasca rudelor sau prietenilor ororile prin care au trecut. Pe de o parte, experientele au fost atit de cumplite, incit nu voiau sa se injoseasca in fata nimanui povestind despre suferinta fizica si cea morala pe care le-au indurat in inchisori. Pe de alta parte, declaratia sub semnatura la iesirea din inchisoare ii determina sa fie extrem de circumspecti cu toti cei din jur. Din cele relatate de autorul scrisorii, reiese ca detinutii politici din cadrul penitenciarului de la Botosani stiau sau banuiau faptul ca Alexabdru Palologu intrase in "gratiile" Securitatii. Nu stiu de ce, dar mi-ar placea sa cred ca el insusi facuse tot posibilul ca sa trezeasca suspiciuni privind racolarea sa, tocmai pentru a-si preveni tovarasii de detentie sa nu faca destainuiri "prea intime" in prezenta sa. E posibil ca viitorul senator PNL sa-si fi luat toate masurile pentru ca delatiunile sale sa nu aiba prea mari repercusiuni asupra persoanelor vizate. Acestea, desigur, sint simple supozitii. Dosarele aflate in custodia CNSAS sau a altor insitutii, in timp, ar putea sa confirme sau sa infirme ipoteza mea. "Securitatea, afirma Paleologu intr-un interviu acordat in iulie 1997 revistei Dilema, trebuia sa-si adune multi colaboratori, ca macar unii dintre ei sa fuunctioneze". Multi, adauga el, "chiar daca acceptau pactul, o faceau fiindca ajunsesera la ananghie, erau dominati de frica, de lasitate si se lasasera convinsi intr-un moment de minima rezistenta…". Am discutat pe marginea acestui subiect cu reputatul istoric Alexandru Zub, trecut si el prin inchisorile regimului de trista amintire, care mi-a relatat, cu aproximatie, urmatoarele: "Presiunile la care erau supusi unii detinuti politici sint greu de imaginat. Am sa va relatez cazul scriitorului Alexandru Ivasiuc, despre care au aparut materiale in presa ca ar fi fost informator. Eu l-am vazut la un interogatoriu. Am fost adus in celula pentru a fi interogat la rindul meu. Pe o lavita zacea gemind un barbat cu fata transformata intr-o masa de carne singerinda. Mi s-a spus ca e Alexandru Ivasiuc. Putea sa fie oricine. Nu aveai cum sa recunosti omul ce purta pe chip o astfel de masca". Prin urmare, iata cum se faceau racolarile. Tinind cont de atare imprejurari, avem noi, oare, dreptul sa-i judecam?

P.S. Pentru N.J. Legat de articolul precedent, sint nevoit sa fac urmatoarea rectificare. Nota informativa transmisa de "sursa Lucian" a fost scrisa nu in 1989, cum apare in articol, ci in 1979. Greseala imi apartine. Ea se datoreaza unui automatism de transcriere. Concursul de debut a avut loc in 1979. Iar debutul meu editorial s-a produs cu un an mai tirziu, in 1980. In 1979, la Opinia Studenteasca era atunci redactor Stefan Mitroi. Cum de am reusit sa debutez dupa caracterizarea pe care mi-a facut-o sursa Lucian, nu stiu. Pot afirma doar atit: ca dl. Constantin Ciopraga, presedintele juriului, care nu ma cunostea defel, a rezistat in fata tuturor presiunilor facute pentru ca in locul meu sa apara un alt cistigator. Ii multumesc inca o data, pe aceasta cale, pentru sprijinul acordat.

Publicitate și alte recomandări video