Şi-a dublat afacerea de când a devenit ales al ieşenilor. Care e secretul şefului Comisiei de Urbanism?
Consilierul USR a avut venituri de 100.000 euro la biroul sau de arhitectura în 2021, mai mult (...)
citeste totduminica, 03.07.2022
Preşedintele Senatului, Florin Cîţu a declarat joi, că a aflat luni, de la partea ucraineană, care l-a întrebat ce se întâmplă, despre faptul că preşedintele camerei, Marcel Ciolacu nu mai vine pe 27 aprilie în vizita în Ucraina. Cîţu l-a contrazis pe Ciolacu, care afirmase în cursul dimineţii că l-a sunat cu câteva ore înainte de plecare pentru a-l informa despre această vizită.
”În ceea ce mă priveşte, în ceea ce priveşte Senatul României, noi am respectat toate regulile. Am agreat o dată cu cei din Ucraina li ne-am ţinut de acea dată. Din momentul în care a fost agreată acea dată, totul a fost în mâinile celor de la securitate, SPP, de a aranja protecţie, nu am mai avut nicio intervenţie, doar mesaje personale, pentru a vedea despre mesajele de acolo”, a spus Cîţu.
Preşedintele Senatului a precizat că a aflat luni despre faptul că preşedintele Camerei nu mai vine pe 27 în Ucraina, de la partea ucraineană.
”Am aflat luni, de la partea ucraineană, care m-a întrebat ce se întâmplă, am aflat despre faptul că domnul preşedinte Ciolacu nu mai vine pe 27. Nu am întrebat când vine, nu am ştiut exact ce se întâmplă, nici nu era treaba mea”, a spus el, adăugând că era o invitaţie adresată Senatului şi nu să meargă împreună cu preşedintele Camerei.
Întrebat dacă Marcel Ciolacu l-a informat despre faptul că nu va mai merge în aceeaşi zi cu el în Ucraina, Florin Cîţu a spus: ”Tocmai v-am spus că am aflat de la partea ucraineană, care m-a sunat. Pe mine, partea ucraineană m-a contactat pentru că voiau neapărat să fiu la acel congres”.
Despre afirmaţiile lui Marcel Ciolacu, că l-a sunat cu câteva ore înainte de a pleca în vizita oficială, Cîţu a spus: ”Nu, nu m-a sunat”.
Preşedintele Senatului a mai spus că nici premierul Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, nu l-a informat despre faptul că va face această vizită.
”Repet, nici nu trebuia să facă aşa ceva. Premierul României, tot din motive de securitate, îşi pregăteşte propriile vizite, la fel, vizita noastră, se ştia că mergem pe 27, nu am vrut să vorbim public depre asta dar eu nu am comunicat cu premierul României, despre vizita domniei sale, pentru că nu aveam de ce”, a mai explicat Florin Cîţu.
Preşedintele Senatului a mai spus că el s-ar uita la partea bună a lucrurilor. ”Haideţi să lăsăm dezbaterile, cine când a mers, trei oficiali ai statului român au mers în două zile în Ucraina”, a spus el, arătând că era nevoie de această prezenţă română acolo.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu a afirmat, joi, la sediul partidului, despre absenţa lui Florin Cîţu, preşedintele Senatului, din vizita oficială efectuată în Ucraina, împreună cu premierul, că a fost o decizie pe care a luat-o împreună cu premierul.
”Nu vă ascund că a fost informat şi preşedintele României”, a mai spus Ciolacu, precizând că şeful Executivului a avut mandat de la şeful statului pentru această vizită. Liderul PSD a mai spus că l-a informat pe Cîţu despre plecare cu câteva ore înainte.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Elon Musk a revenit pe Twitter. El a postat o fotografie în care se află alături de papa Francisc
Iga Swiatek, liderul WTA, a fost eliminată în turul trei de la Wimbledon
Simona Halep o va înfrunta pe Paula Badosa în optimi la Wimbledon
Femeie dată dispărută la începutul săptămânii, găsită cu ajutorul unui câine poliţist
Bărbat în stop cardio-respirator, după ce a fost lovit de trăsnet, la Sângeorz Băi
Armata ucraineană susţine că se duc lupte violente pentru Lisichansk, dar oraşul "nu este încercuit"
Papa Francisc regretă că nu a putut face călătoria în Africa
Un bărbat şi-a reclamat soţia la Poliţie că face scandal şi distruge lucrurile din casă
Tehnicianul croat Igor Tudor, principalul favorit să preia Olympique Marseille
Simona Halep s-a calificat în optimi la Wimbledon. A făcut totuşi 18 erori neforţate
Separatiştii pro-ruşi susţin că au încercuit oraşul Lisichansk
Andy Goram, fostul portar al clubului Glasgow Rangers, a murit la 58 de ani
O nouă taxă pe facturile la gaze. Vor plăti toţi consumatorii din Germania
Elicopterul H145M, care a lansat o rachetă Spiker ER în România, prezentat la Paris
Încă un accident pe şoseaua morţii: două persoane au ajuns la spital
Dinamo a început vara cu o înfrângere. A pierdut cu Concordia Chiajna
Doi copii, de 6 şi 8 ani, răniţi de maşina lui Mihai Leu la un raliu, la Târgu Mureş
VIDEO - Micka, voluntar german din Legiunea Internaţională, luptă în Ucraina
Paula Seling şi Radu Bucura trăiesc de 17 ani o frumoasă poveste de dragoste, însă nu au încă copii
Fotomodelul Jerry Hall divorţează de miliardarul Rupert Murdoch. A depus deja actele
Maria Sole Ferrieri Caputi, prima femeie care arbitrează în Serie A
Vera Pauw, antrenoare olandeză, a dezvăluit că a fost abuzată sexual
Selecţionata Angliei a câştigat titlul de campioană europeană la fotbal U19
Femeie omorâtă în bătaie şi îngropată de soţ. Crima a ieşit la iveală după un an
Va mai concerta Whitesnake la Bucureşti pe 16 iulie? Anunţ de ultimă oră pe reţelele de socializare
Simona Halep evoluează astăzi în turul trei la Wimbledon. O va întâlni pe Magdalena Frech
Valul de căldură se menţine în zonele joase din vestul, sudul şi, local, în estul ţării
Schimbare fără precedent în domeniul căsătoriilor! A fost emis şi un timbru comemorativ
Germania va restitui Nigeriei bronzurile din Benin. Ele au fost furate în perioada colonială
Radu Stoleriu, elev la Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", medalie de aur la Balcaniada de matematică
Schimbare majoră în domeniul criptomonedelor! În UE companiilor vor avea nevoie de licenţă
Apple va facilita plata automată a combustibilului prin CarPlay
Polonia dă 1,83 miliarde dolari pe 32 de elicoptere AW149 de la producătorul italian Leonardo
Tineri din Iaşi prinşi că au şantajat o fată să se prostitueze în folosul lor
Lamborghini va investi în următorii doi ani cel puţin 1,8 miliarde de euro în electrificare
Ieşenii plătesc cu 17% mai puţin la pensiile private faţă de bucureşteni
Două autoturisme s-au izbit frontal: o tânără a murit, iar alte trei persoane au ajuns la spital
A murit Peter Imre. Omul de afaceri avea doar 60 de ani si suferea de cancer
Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (V)
Semnificaţii şi coincidenţe stranii legate de disputa mitropoliilor actuale şi viitoare
"Jocurile copilăriei” la Palat: ateliere creative pentru copii, în vacanţă
Cum poţi să rămâi fără permis de şofer din pricina căldurii? Iată ce a păţit un ieşean!
Ghionul vieţii lui: a început o ceartă taman când repara cerdacul casei, cu ciocanul în mână
Estimările ZdI - Mediile de admitere la colegiile de elită ieşene. Creştere cu 10-20 de sutimi
Nicolae GRECUEfectul mediatic David PopoviciBanii, decoraţiile şi capra vecinilor sunt subiectele la modă după performanţa tânărului înotător. |
Eugen MUNTEANUCurentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (V) |
pr. Constantin STURZUCrize, amăgiri şi limpeziri |
arh. Ionel OANCEAMarele plan urbanistic zonal |
Semnificaţii şi coincidenţe stranii legate de disputa mitropoliilor actuale şi viitoare |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.