sambata, 25.06.2022
Premierul Florin Cîţu a declarat, întrebat miercuri dacă poate suporta bugetul majorarea punctului de pensie cu 40%, după ce CCR a decis că este constituţională legea, că „România nu şi-a permis anul trecut. Nu îşi permite nici în 2021 acest lucru”. Şeful Executivului a adăugat că preşedintele Klaus Iohannis poate fie să promulge legea, fie să o retrimită în Parlament pentru reexaminare.
„România nu şi-a permis anul trecut. Nu îşi permite nici în 2021 acest lucru. În acest moment preşedintele are două variante fie să o promulge, fie să o retrimită în Parlament la rexaminare. Vom creşte pensiile, dar doar pe calendarul pe care ni l-am asumat. Aceasta e varianta pe care mergem noi. E o creştere a punctului de pensie în condiţiile economice actuale. Acel 14% înseamnă efort suplimentar anul acest 9 miliarde lei. Pensiile vor creşte şi în 2021. Creşterile de anul acest se susţin şi anul acesta, nicio problemă. Chiar şi în noiembrie anul trecut avem o creştere a venitului net faţă de 2019, asta în condiţii de pandemie”, a afirmat Florin Cîţu, întrebat miercuri la finalul şedinţei de Guvern dacă poate fi suportată din bugetul de stat majorarea punctului de pensie cu 40%, după decizia CCR care spune că legea e constituţională.
Chestionat despre majorarea punctului de pensie, prim-ministrul a răspuns: „Eu vreau să discutăm ce se întâmplă cu punctul de pensie, după ce vom avea un buget. Avem estimări de creşteri de venituri”.
CCR a respins miercuri sesizarea Guvernului privind rectificarea bugetară adoptată de Parlament cu un amendament aş PSD care prevede creşterea pensiilor cu 40%.
Pe 13 octombrie 2020, Guvernul a sesizat Curtea privind proiectele de lege care vizează rectificarea bugetară adoptate de către Parlament.
În esenţă, „Executivul reiterează argumentele potrivit cărora Parlamentul a ignorat exigenţele de previzibilitate ale legii şi perspectivele evoluţiei situaţiei bugetului consolidat şi a economiei generale, cu consecinţa afectării principiului securităţii juridice. În plus, abrogarea unor articole din ordonanţa de rectificare prin care Guvernul a majorat punctul de pensie de la 1 septembrie a.c. nu duce automat la aplicarea legii iniţiale atâta vreme cât nu au fost emise dispoziţii tranzitorii”, conform comunicatul de presă transmis de reprezentanţii Guvernului.
Totodată, Guvernul arată că parlamentarii nu au identificat sursele clare de finanţare a majorărilor propuse, necesare pentru a acoperi cheltuielile urmărite şi care să reflecte principiul echilibrului bugetar, potrivit dispoziţiilor constituţionale.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
(VIDEO) Cum este distrus un convoi rusesc în câteva zeci de secunde
(VIDEO) Benny Hill al fotbalului: De câte încercări e nevoie pentru a lovi o minge?
(GALERIE FOTO) HAI LA OALEEE! Iată cu ce vă așteaptă meșterii populari la Târgul Cucuteni
"Vânătoare" mare pentru prinderea șoferilor băuți pe drumurile ieșene FOTO
Movilă a organizat la Iași un simulacru de alegeri. Ce zice șeful real al PMP Iași
Micro-expoziţia „Fenomenul tezaurizării în epoca bronzului”, deschisă la Palat
Angajaţii români sunt pe minus. Nouă din zece măriri salariale nu acoperă inflaţia
FOTO Cum arată hotelul de 0 stele. Chiar că stai cu privirea la stele
Barack Obama cheamă la proteste, după decizia Curții Supreme de anulare a dreptului la avort
Se propune o linie de gardă cu profil „neurologie” la Spitalul de copii
Scabros - Prima sentinţă în dosarul tânărului pus de tatăl fetei iubite să-i bea urina cu cana
La benzinăriile Mol din Ungaria se pot cumpăra maximum 50 de litri de carburanţi cu preţ redus
6.500 de locuri scoase la admiterea de vară, la Politehnică. Când începe înscrierea?
Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV)
Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi
Adrian - tânărul grafician care desenează fără să vadă. Talent și boala necruțătoare GALERIE FOTO
Un “zgârie-nori” în boscheţi: bloc de 28 de etaje în capătul cartierului Dacia
Procurorii cer conducerii județului să recupereze prejudiciul cauzat de Costel Alexe
Copilul "zecist" din Voinești pleca dimineața pe întuneric la pregătire
O masterandă la Drept din Iaşi aprofundează studiile penale: prinsă de două ori băută la volan
Şeful CFR Iaşi rămâne bun de plată: a luat amendă din cauza kilogramelor în plus ale unei angajate
Începe distribuirea pastilelor de iodură de postasiu. Este nevoie de reţetă de la medicul de familie
Plecări pe bandă rulantă din Copou. Încă șase jucători trimiși acasă!
Vă amintiţi de Sorina, fata adoptată cu scandal? A susţinut primul concert de vioară
EXCLUSIV - Vasile, unicul elev de 10 la Evaluarea Națională din mediul rural ieșean! FOTO/ VIDEO
Cercetătorii au descoperit modul în care creierul conectează amintirile
Saga Jiji&Mihăiţă - Nepoţelu’ revine în prim-plan: noi ponturi pentru vechi piste
Rocanotherworld #7 începe pe 23 iunie. Regulament, măsuri de siguranță și acces public
Anul acesta, IML Iași a avut doar o solicitare de testare a virginității
De ce nu rezolvă parlamentarii ieşeni problema aglomeraţiei de la Paşapoarte
Revenirea la „setările din fabrică”, posibil tratament pentru anxietate și alcoolism
“Hrana cosmică. Abordarea taoistă a sănătăţii şi longevităţii ” de Mantak Chia şi William Wei
Conf. dr. Ionut Nistor: Insuficiența renală acută se poate vindeca fără sechele
BodyTite, liposculptură cu radiofrecvență - o procedură explicată de medicul Costel Dobre
Ce ne spune domn Costel şi ce nu ne spune: iaca niscai ponturi!
Nicolae GRECUCe urmează după David? |
Eugen MUNTEANUCurentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV) |
Aurelian-Petruș PLOPEANUCât de eficiente sunt pieţele? |
Alexandru CĂLINESCUFranţa, în echilibru fragil |
Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.