Cîţu: Singurii oameni rămaşi în funcţie de 30 de ani sunt liderii de sindicat
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 14.04.2021

Cîţu: Singurii oameni rămaşi în funcţie de 30 de ani sunt liderii de sindicat

GALERIE
lideri sindicat
  • lideri sindicat
- +

Premierul Florin Cîţu a declarat, vineri, întrebat despre protestul unor reprezentanţi ai poliţiştilor, că nu înţelege rostul acestor manifestaţii, pentru că veniturile rămân la nivelul anului 2020, adăugând că i se pare „necinstit faţă de ceea ce se întâmplă în sectorul privat”.

„În 2017 au fost foarte mulţi oameni în stradă pentru că Guvernul PSD a dat OUG 13. În 2020, România a trecut prin cea mai mare criză din ultima sută de ani. Salariile din sectorul public au crescut în medie cu 8% faţă de creşterea din UE, de 3%. În sectorul privat am 1,4 milioane de oameni în şomaj tehnic, niciun protest. Am reuşit, prin măsurile pe care le-am luat, să păstrăm locurile de muncă ale celor 1,4 milioane de oameni, care au reuşit să se întoarcă şi împreună am reuşit cea mai mare creştere economică în trimestrul 4 din UE. În 2021, veniturile din sectorul bugetar rămân la nivelul anului 2020, cu acea creştere din 2020, cu o inflaţie în scădere. Nu înţeleg rostul acestor proteste. Deci veniturile rămân la nivelul anului 2020. Asta a fost decizia. Mai mult de atât nu am ce să vă spun”, a afirmat Florin Cîţu.

El a adăugat că în 2021 nici în sectorul privat nu vor exista creşteri salariale, pentru că este în continuare o criză economică.

„Deci mi se pare necinstit faţă de ceea ce se întâmplă în sectorul privat ceea ce se întâmplă cu aceste proteste. În sectorul privat avem oameni care plătesc taxele, ne plătesc salariile şi totuşi au trecut printr-o perioadă dificilă şi merg mai departe”, a mai spus Cîţu.

Premierul a menţionat că este nevoie de o discuţie în societate despre faptul că liderii de sindicat sunt singurii care au rămas în funcţie de 30 de ani.

„Aş vrea să revin asupra acestor proteste. Aici cred că putem să avem o discuţie onestă noi în societate. Singurii oameni care au rămas în funcţie 30 de ani sunt liderii de sindicat. Este în regulă, în timp ce în restul societăţii se mai fac schimbări? Haideţi să mai discutăm şi despre această lege, să vedem cum ajung şi acele cotizaţii, sunt automat făcute din conturile oamenilor. Este ok să se ia automat din conturile oamenilor?”, a adăugat Cîţu.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Eurocanapeaua

Lucian DÎRDALA

Eurocanapeaua

Ar trebui să ne aşteptăm, cât de curând, la o exprimare publică a coeziunii (regăsite) între doamna von der Leyen şi domnul Michel. Uniunea Europeană nu îşi poate permite să ofere adversarilor ei o satisfacţie precum demisia celui din urmă şi cu atât mai puţin să apară divizată în faţa interlocutorilor externi, fie ei prieteni sau rivali.

Filmuletul zilei

opinii

Un dosar sensibil: Mircea Eliade - Radu Gyr (V)

Florin CÎNTIC

Un dosar sensibil: Mircea Eliade - Radu Gyr (V)

Cum luna martie este legată de naşterea lui Mircea Eliade (13 martie 1907) vă propun un serial care pune câteva accente pe relaţia dintre acesta şi Radu Gyr, un scriitor controversat din cauza activităţii sale politice legionare, plecând de la corespondenţa lor din 1968-1969, aşa cum este ea păstrată la Colecţiile speciale ale bibliotecii Universităţii din Chicago.

De-a joaca

Radu PĂRPĂUȚĂ

De-a joaca

Mă trezisem brusc. Visasem ceva, ce?

În amintirea lui Constantin Munteanu

Alex VASILIU

În amintirea lui Constantin Munteanu

Aparent, despre cei buni la suflet, speciali, este uşor să scrii. Dar cuvintele se aşază încet, pe măsura discreţiei celui evocat acum, la despărţire.

pulspulspuls

Tanti Veorica lansează partid. Pe cine s-ar baza de la Iaşi?

Tanti Veorica lansează partid. Pe cine s-ar baza de la Iaşi?

Atenţiune, atenţiune, stimaţi telespectatori şi simpatice telespectatoriţe: prin anumite redacţii din ţară tropăie de câteva zile un zvonuleţ tare mălăieţ, care zice că madam Veorica, fosta şefă de partidoi, ar urma să lanseze în perioada următoare o nouă construcţie politică cu care să rupă gura târgului. 

Caricatura zilei

Mutare

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.