Ana Bogdan a câștigat turneul!!! Românca s-a impus în finală cu 6-2, 3-6, 6-1.
UPDATE Dupa un meci tensionat, de joc ”umar la umar”, românca s-a i (...)
citeste totluni, 08.08.2022
Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că România va avea până la 1 noiembrie depozitele de gaz la capacitate de 80%, acestea aflându-se în prezent la 40%, iar ministrul Energiei, Virgil Popescu a anunţat că faţă de anul trecut România are cu 200 de milioane de metri cubi mai mult în depozite.
Nicolae Ciucă a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Vadu, dacă poate garanta românilor că la iarnă vor avea gaz suficient, în condiţiile în care în prezent depozitele de gaz ale României sunt la 40% din capacitate.
“Ştiţi foarte bine că există o decizie la nivelul Uniunii Europene şi fiecare ţară membră trebuie să intre în iarnă cu 80 la sută din capacitatea de depozitare. În momentul de faţă, într-adevăr, suntem puţin peste 40, 41%. Angajamentul nostru faţă de noi, în primul rând şi faţă de Uniunea Europeană, este ca până la 1 august să avem în depozite 46%, până la 1 septembrie – 57%, până la 1 octombrie - 66% şi până la 1 noiembrie – 80%. Ca atare, în următoarea lună avem toate premisele să putem să ducem în depozitele de gaz încă cinci la sută. Prin sporirea producţiei, în momentul de faţă, aşa cum am văzut pe tabloul de comandă, prin această staţie se introduc în reţea peste trei milioane de metri cubi de gaz”, a explicat premierul Nicolae Ciucă.
Întrebat dacă sunt suficienţi cei 80% pentru a trece cu bine peste iarnă, Nicolae Ciucă a răspuns: “Este minimul necesar pentru a avea asigurată cantitatea de gaz care este necesară pentru a trece prin iarnă. Sigur, se fac demersuri, aşa cum am discutat, sunt în discuţii, elementele de contract cu Azerbaidjanul, se discută cu partea americană pentru gaz lichefiat şi, de asemenea, discutăm pentru că nu depindem doar de partea de origine şi partea de primire, respectiv la noi în ţară, discutăm şi de zonele de tranzit şi trebuie să facem în aşa fel încât să primim acceptul de la ţările de tranzit, respectiv Turcia, Bulgaria şi Grecia. Ştiţi foarte bine că am depins şi de interconectorul dintre Grecia şi Bulgaria. Am înţeles că este finalizat şi putem să discutăm mai facil această posibilitate de aducere a gazului în ţară”.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, prezent la conferinţa de presă, a completat, afirmând că gazele în depozite vor fi cel puţin la nivelul anului trecut.
“Faţă de anul trecut suntem cu 200 de milioane de metri cubi mai mult în depozite. (…) Când am luat aceasta în calcul aceşti 80 la sută nu am luat în calcul exploatarea de la Black Sea Oil and Gas.Deci vă asigur că vom avea gaze în depozite cel puţin la nivelul anului trecut, unde am avut 80 la sută şi am rămas cu 700 de milioane de metri cubi în stoc”, a explicat Virgil Popescu.
Cuvinte cheie: + Nicolae Ciucă, Virgil Popescu, Romania, depozite
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Sfaturi pentru angajații care își desfășoară activitatea la birou (P)
Auditul public, între ineficiență și dezideratul consolidării
Zece cadre didactice de la Colegiul Naţional au mers în Spania în cadrul unui proiect Erasmus
Profesori de la Colegiul “Alecsandri”, la cursuri în Florenţa
127 de lucrări de artă, pe simezele internetului. „Şase – şase! Poartă-n casă!”
Licitaţie pentru parcele de teren de casă la Dobrovăţ. Redevenţă minimă de 1352 lei/an
„Ana Bogdan, cetăţean de onoare al Iaşului!” Albe şi negre după Iaşi BCR Open
FOTO „Cerbul cu opt picioare”. Iluzia optică surprinsă de un fotograf
Papa va beatifica un preot ucrainean executat prin împuşcare în Uniunea Sovietică
Un sat din Islanda, ameninţat de gazele emanate de noua erupţie vulcanică
Ce au discutat Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan timp de patru ore la Soci?
Ce notă dă ministrul Alexandru Rafila la Sănătate: Am o anumită satisfacţie
Cum vede ministrul Sănătăţii intrarea în şcolile postliceale sanitare fără diplomă de Bacalaureat
Ce spun omenii de ştiinţă despre fulgerul care a omorât doi oameni în faţa Casei Albe
Petrolul Ploieşti a învins Universitatea la Cluj, scor 1-0, în Superliga de fotbal
Ricardo Pereira va lipsi aproape şase luni de pe gazon, din cauza unei accidentări
Rafila, despre infecţiile nosocomiale din spitale: Este o realitate
Ce măsuri a luat UEFA după ce fanii Fenerbahce au scandat numele lui Putin la un meci cu Dinamo Kiev
Pentru prima dată în istoria cunoscută, izvorul fluviului Tamisa s-a deplasat cu 8 km în aval
Joe Biden se simte ''foarte bine'', deşi este în continuare pozitiv la COVID-19
Oasele și cartilajele rechinilor, cheia vindecării osteoporozei?
Tot mai multe femei își doresc copii după vârsta de 35 de ani
Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului
Ucraina este la un pas de faliment. “O mare pierdere pentru economia noastră”
Trolling masiv pe pagina de Facebook a Ambasadei Chinei la Bucureşti
China anunţă ”lovituri cu rachete de precizie” în strâmtoarea Taiwan
LIVE - Primarul Mihai Chirica susţine astăzi o conferinţă de presă. Ce se va pune în discuţie?
Pelosi şi preşedinte sud-coreean Kim Jin-pyo promit sprijin pentru denuclearizarea Coreei de Nord
Meciul Universitatea Cluj - Petrolul, de vineri, din Superliga va fi arbitrat de Andrei Chivulete
Actorul Joaquin Phoenix revine pe marele ecran în continuarea "Joker" în 2024
Manechinul Chrissy Teigen aşteaptă un copil. Ea a mai pierdut o sarcină în urmă cu doi ani
Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au scăzut cu 7,6%
Alexandru LĂZESCUUcraina, Taiwanul şi Amnesty International (I) |
Nichita DANILOVSlavă lui Rabelais |
Michael ASTNERŢara asta-i un miracol |
Eugen MUNTEANU(Re)denumiri anapoda ale unor instituții de învățământ (V) |
Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.