Ciucă și Ciolacu în mulțime la raclă: așa să le ajute Doamne-Doamne, dar și Sfânta de la Iași!

marți, 15 octombrie 2024, 03:00
1 MIN
 Ciucă și Ciolacu în mulțime la raclă: așa să le ajute Doamne-Doamne, dar și Sfânta de la Iași!

Dacă tot, iote, răsuflă de-acuma ieșenii mai ușurați în trafic sau prin târg, odată de vârful sărbătorilor a trecut, haideți să vă spunem și noi oarece observațiuni tot pe tema asta, a Sfintei, cât încă se mai poartă și există interes!

Așadar, haideți mai întâi să dăm cuvântul mai marilor țării care au trecut pe la raclă ieri, în speță Ciucă și Ciolacu.

Spun gurile rele că cei doi chiar nu se mai suportă pe bune de la ultimele ciondăneli politice de la București, iar faptul că niciunul din cei doi nu a urcat pe scena special amenajată, a oficialităților, ci au preferat să stea la slujbă pe bulivar, în mulțime, ar avea legătură cu chestiunea.

Pe de o parte, ca să bifeze electoral, cred ei, dar, mai important, zice-se că ambii, dar fiecare în parte, ar fi ales varianta asta ca să nu cumva să fie nevoiți să stea pe scenă unul lângă altul.

Oricum, de remarcat că, de la ultima ceartă a celor doi, acesta de la Iași este primul eveniment la care au participat amândoi, Ciucă și Ciolacu, adicătelea de, hăhăhă, ceva luni bune de zile. Așa că nici aicea nu au mai urcat oamenii pe scenă, deși, potrivit comunicării oficiale, se menționa că amândoi vor paticipa de la tribună la slujbă. Deh, așa să le ajute Doamne-Doamne, dar și Sfânta de la Iași!

PS: Gurile rele mai zic că inclusiv la filialele județene programele celor doi au fost de așa natură făcute ca să nu care cumva să dea ochi unul cu altul. Ohohoo…

Iacătă-l și pe noul city-manager de oraș, pe urmele jupânului lui!

Una scurtă dar vioaie tot pe tema Sfintei, însă doar așa, din alergare. Iată și postarea liberalului city-manager pus în locul lui Movilă în funcție, care nici măcar la două rânduri nu dă atâta semne de respect pentru urmăritori încât să mai citească odată după ce scrie, înainte de a urca pe Feisbuc. Deh, boală grea: a învățat ceva de la jupân Mihăiță, mare maestru emerit în așa ceva!

Dar de Șoșo ce se mai știe?

Și, în sfârșit, încă una la final tot despre pelerinajul politicienilor de la București la Iași din aceste zile. Mulți ne-au întrebat cum se face de n-a ajuns la raclă ieri taman madam Șoșo, care-a fost până recent și senatoare de Iași.

Stați puțin și nu mânați, ci lângă boi v-alăturați și ascultați aicea: Șoșo a fost pe la Mitropolie, a stat și la coadă oleacă, pentru un reel pe feisbuc, dar asta cu o zi înainte. Unii zic că ar fi fost văzută și ieri prin zonă, dar numai pe Pietonal, în liniște. Sigur nu era sosia?

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Publicitate și alte recomandări video

Îți recomandăm

Comentarii