anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 30.09.2022

Ciudăţenii şi nu prea

GALERIE
Alexandru-Calinescu
  • Alexandru-Calinescu
- +

Digi anunţă, pentru această toamnă, un curs intensiv de jurnalism cu durata de trei luni. Prima obiecţie care îţi vine în minte este că trei luni înseamnă mult mai puţin decât trei ani de facultate (plus doi pentru un eventual master). Să admitem totuşi că e vorba de nişte cursuri intensive, cu rol de iniţiere în secretele meseriei. 

În publicitatea de la Digi 24, suntem asiguraţi că doritorii vor lucra în redacţie, în studiouri, dar şi „pe teren” (e bizar însă că „pe teren” e pus între ghilimele, ca şi cum „pe teren” ar însemna, de fapt, altceva). Pe site-ul scoalademedia.ro încă o precizare sibilinică: „vei avea ore de curs şi proiecte (?), dar şi ore de lucru în redacţie” (în noua limbă română, „dar şi” înlocuieşte întotdeauna – poate că aţi observat – pe „precum şi”). Site-ul ne mai oferă sfaturi preţioase: „la ştiri, viteza este esenţială”; „cursanţii se vor întâlni şi vor lucra cu trainerii şi cu alţi practicanţi ai jurnalismului, care vor fi invitaţi să se se întâlnească şi să ofere ponturile (?!) lor pentru intrarea în acest domeniu. Orice astfel de întâlnire este o deschidere de lumi(?!)”. Mă întreb ce ponturi va oferi una din viitoarele profesoare care mărturiseşte – tot într-un clip publicitar – că nu a făcut studii de specialitate. Probabil că tocmai acesta va fi pontul, deşi seamănă mai curând a poantă.

După ce ni-i prezintă pe principalii profesori (pardon: traineri), site-ul ne indică şi direcţiile majore ale cursurilor, scoţând în relief aspectele pe care se va pune accent. Cu regretul că nu pot cita mai mult, spicuiesc din aceste pagini de o rară densitate informaţională şi de o cuceritoare expresivitate: introducere generală în broadcast, targetarea audienţei, date mining, case studies, body language, bucla de feedback, landscapul media în România, story telling, tipologii de content, branding, lucrul cu message box-ul, tips and tricks pentru fiecare, optimizare de reach, content paid, live report, voice-over, public speaking. În mod deloc surprinzător, printre disciplinele predate lipseşte un curs de folosire corectă a limbii române. El ar fi trebuit să fie, dimpotrivă, prioritar.

Cu câteva excepţii, e jale mare – o ştie toată lumea – în mass-media din România. Presa scrisă agonizează, televiziunile ne propun filme stupide, emisiuni de divertisment de o vulgaritate crispantă, iar posturile zise „de ştiri” sunt previzibile, redundante şi confundă, cel mai adesea, informaţia cu propaganda. Digi 24 face întrucâtva figură mai onorabilă, chiar dacă s-a făcut vinovată, în mai multe rânduri, de partizanat. Peste tot frapează precaritatea discursului, incapacitatea de a elimina stereotipurile. A devenit o raritate fraza care să nu-l conţină pe „faptul că”: „el a declarat faptul că”, „X. a spus faptul că” etc. Se vorbeşte în clişee, se vorbeşte împleticit, impresia generală e de jalnic amatorism. Facultăţile de jurnalism scot pe bandă rulantă absolvenţi despre care presupun că fac tot felul de meserii, numai jurnalism nu. Aceste facultăţi sunt locuri unde se vând iluzii, aşa cum se pregăteşte să fie şi Şcoala de media de la Digi.

                                     ********

Dacă ai predispoziţie pentru depresie e bine să nu urmăreşti transmisiile de la Olimpiada de la Tokio: tribune goale, atmosferă stranie, de sfârşit de lume. Au japonezii, nu mă îndoiesc, raţiunile lor, dar o competiţie de o asemenea amploare fără public e o aberaţie. Prin contrast, doamna care a comentat festivitatea de deschidere a manifestat un entuziasm zgomotos şi a rostit un lung discurs în noua limbă de lemn, pronunţând de zeci de ori cuvântul „diversitate”. Dar parcă pentru a compensa absenţa spectatorilor, Olimpiada din acest an a introdus discipline noi, numite „discipline alternative”, despre care nimeni nu şi-ar fi închipuit, în urmă cu câteva decenii, că vor deveni sporturi olimpice: escalada şi proba de skateboard. Şi cum nimic nu opreşte progresul, s-a anunţat că viitoarele Jocuri Olimpice de la Paris vor include şi proba de … breakdance! Tinerii care concurează la „Românii au talent” ar trebui să înceapă, încă de pe acum, să se pregătească. Am mai văzut un sport care m-a surprins că a ajuns olimpic: baschetul în care se înfruntă două formaţii formate din câte trei jucătoare (a fost şi o competiţie masculină? nu ştiu) şi care se joacă la un singur coş. Mi-a amintit de vremea adoloscenţei, când – aidoma domnului Jourdain cu vorbirea lui în proză – practicam cu colegii de clasă un sport olimpic fără să ştim. Să remarcăm că, în continuarea unei tendinţe vizibile de o bună bucată de vreme, s-a mizat în continuare pe paritatea de gen: am văzut femei boxând şi femei ridicând haltere. Nici nu-mi trece prin gând să declar că spectacolul este dezagreabil, nu vreau să mi se ridice feministele în cap.

Şi nu voi spune nimic nici despre schimbul de amabilităţi dintre Ana Maria Popescu şi ministrului sportului, cu atât mai mult cu cât aflu că Ana Maria Popescu este colonel. În definitiv, ea are datoria să-l salute doar pe generalul Ilie Năstase.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De ce câştigă extrema dreaptă

Pavel LUCESCU

De ce câştigă extrema dreaptă

Tot mai mulţi din aşa-zisa lume civilizată strigă tot mai strident că vor o schimbare. Deocamdată nici ei nu ştiu cum şi către ce. Dar, ca de atâtea ori în istorie, se vor găsi mereu politicieni care vor ştii să călărească valul şi să ne vândă cu succes o nouă rundă de iluzii.

opinii

Cu ochii larg închişi

Alexandru CĂLINESCU

Cu ochii larg închişi

Unele evenimente din ultima vreme, mai ales aşa-zisele „referendumuri” organizate de ruşi în terioriile ocupate, m-au făcut să-mi reamintesc de un text pe care l-am publicat în urmă cu nouăsprezece ani. Îl reiau aici, în ideea că el va arăta, o dată în plus, că liderul de la Kremlin este, în tot ce face, de o nesmintită şi sinistră consecvenţă.

De la oraşul creativ, la cel al creatorilor (I)

George PLEȘU

De la oraşul creativ, la cel al creatorilor (I)

Săptămâna trecută a fost lansată, fără prea mare tam-tam mediatic, dar cu reacţii bune în online, platforma orasulcreatorilor.com. În spatele ei sunt oameni din echipa care a realizat logo-ul Iaşului, care de data aceasta au invitat pentru consultări mai largi o serie de tineri implicaţi în industriile creative locale, în timp ce site-ul era încă în perioada de teste.

Ego-grafii. Emil Brumaru (I)

Codrin Liviu CUȚITARU

Ego-grafii. Emil Brumaru (I)

Emil Brumaru era, în subsidiar, aidoma tuturor scriitorilor adevăraţi, fiinţa cea mai delicată cu putinţă - aproape fragilă, aş îndrăzni să observ - care-şi disimula, în identitatea (construită) de rebel al culturii, propriile temeri şi inhibiţii în faţa „infernului” din celălalt.

pulspulspuls

Aripa fără scrupule a partidoiului local tocmai dă atacul la un proiect de milioane de iepuroi!!

Aripa fără scrupule a partidoiului local tocmai dă atacul la un proiect de milioane de iepuroi!!

Iată, dacă mai era nevoie, stimaţi telespectatori, dovada că şi în politichie este valabilă vorba aia că aşchia nu sare departe de trunchi şi unde altundeva puteam vedea mai bine o asemenea confirmare decât în familia fostului deputat Rachetă Patriot, hahalera universitară care a făcut de râs oraşul în ţară şi nu numai cu iniţiativa legii privind pensiile speciale, dar mai ales prin nenumăratele declaraţii şovine, patriotarde şi pompoase de tip vadimist. 

Caricatura zilei

Zbor anulat

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.