CJ-ul joacă toată cărțile rămase la Spitalul de Copii: noul manager vine cu experiență de management din mediul privat. Cine este Gheorghe Diaconu

vineri, 28 noiembrie 2025, 11:16
3 MIN
 CJ-ul joacă toată cărțile rămase la Spitalul de Copii: noul manager vine cu experiență de management din mediul privat. Cine este Gheorghe Diaconu

Sursele „Ziarul de Iași” au precizat că Gheorghe Diaconu, apărut ca o soluție de avarie pentru Consiliul Județean Iași, este de fapt un om cu experiență: a condus o sucursală mare a uneia dintre cele mai mari bănci din România. De câteva luni, era economist la Spitalul de Neurochirurgie, unde a intrat prin concurs.

Gheorghe Diaconu este noul manager al Spitalului de Copii, conform informațiilor publicate de 7IASI și confirmate de redacția noastră. Acesta vine ca economist de la Spitalul de Neurochirurgie, dar acolo nu a lucrat decât pentru scurt timp – câteva luni. El s-a înscris la un concurs pentru poziția asta pe care l-a luat cu brio și în lunile lucrate acolo a lăsat o impresie foarte bună în rândul colegilor.

„Pare un om cu experiență, decis, care nu se teme să ia decizii grele, dacă sunt necesare. E un bun profesionist, ne-a impresionat pe toți”, au precizat sursele noastre, care au lucrat direct cu el.

Din primele informații, Gheorghe Diaconu vine cu un background de management din mediul privat: a condus o sucursală mare a uneia dintre cele mai mari bănci din România. Aceleași surse ne-au precizat că inițiativa ar fi venit și din partea sa: văzând situația de la Spitalul de Copii, și-a depus o „candidatură neoficială”  să preia interimatul pentru a vedea dacă pot fi stabilizate lucrurile până la un eventual concurs promis de CJ de mai multe luni, dar încă neorganizat.

Saga schimbărilor de la Spitalul de Copii continuă: 4 manageri în două luni

În ultimele luni, Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași a traversat una dintre cele mai profunde crize manageriale din ultimii ani, amplificată de tragedia provocată de infectarea cu bacteria Serratia marcescens. Instabilitatea de la vârful conducerii a început odată cu demiterea dr. Cătălina Ionescu, în contextul scandalului declanșat după moartea mai multor copii din secția ATI. Ulterior, funcția de manager a fost preluată succesiv de mai mulți interimari, însă niciunul nu a rămas suficient timp pentru a stabiliza situația.

Dr. Radu Constantin Luca a renunțat la mandat după doar o săptămână, iar Veronica Leonte, numită interimar în urmă cu mai puțin de două luni, și-a depus demisia săptămâna trecută. Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a confirmat plecarea acesteia, precizând că dr. Leonte va asigura conducerea unității până la 1 decembrie. Surse medicale susțin că aceasta ar prefera să revină la Maternitatea „Cuza Vodă”, unde activa anterior detașării.

Criza managerială s-a suprapus peste tragedia din septembrie, când opt copii au murit după infectarea cu Serratia marcescens. De altfel, încă din iulie, după expirarea mandatului Alinei Belu, spitalul a funcționat exclusiv cu manageri interimari.

În urma neregulilor depistate, Direcția de Sănătate Publică Iași a amendat spitalul cu 30.000 de lei pentru nerespectarea procedurilor privind infecțiile nosocomiale, sancțiune contestată ulterior în instanță de conducerea unității, care a invocat caracterul disproporționat al amenzii și posibile vicii de formă ale procesului-verbal.

În acest context tensionat, „Ziarul de Iași” a discutat cu unul dintre cei mai longevivi foști manageri ai spitalului, dr. Radu Terinte, care a subliniat dificultatea extremă a funcției, dată de complexitatea unui spital pediatric de urgență și de volumul mare de responsabilități. Evenimentele tragice au scos și comunitatea în stradă, zeci de ieșeni aprinzând lumânări în fața UMF pentru a cere responsabilitate și schimbări reale în sistem.

Costel Alexe: „Numirea unui manager interimar este o măsură necesară pentru stabilizarea activității spitalului”

Consiliul Județean Iași a anunțat oficial numirea, care va deveni valabilă de la 1 decembrie.

„Numirea unui manager interimar este o măsură necesară pentru stabilizarea activității spitalului, iar de aici înainte vom sprijini integral demersurile Consiliului de Administrație pentru organizarea unui concurs conform legii. Acest proces va oferi legitimitate și predictibilitate conducerii spitalului și va crea premisele unei guvernări manageriale solide și transparente. Până la finalizarea procedurilor, îi urez noului manager mult succes, viziune și putere de muncă. Ultimele luni au demonstrat că provocările sunt semnificative, iar spitalul are nevoie de leadership ferm și echilibrat”, a menționat Costel Alexe, președintele CJ Iași.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii