Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Clanul Tajideen, activ și în România: plătit de UE, sancționat de SUA pentru finanțarea Hezbollah

GALERIE
steag ue
  • steag ue
- +

Peste 6,6 milioane euro, fonduri europene destinate îmbunătățirii infrastructurii în Republica Democrată Congo, au fost alocate unei companii afiliate unui conglomerat condus de Ahmed Tajideen, un libanez aflat sub sancțiuni americane încă din 2010 pentru finanțarea Hezbollah.

Dezvăluirea a fost posibilă datorită proiectului de investigații „Congo Hold-up”, care mai arată că firma care a primit fondurile a efectuat transferuri în conturi bancare din Emiratele Arabe Unite folosite de fratele lui Ahmed, Kassim Tajideen, și acesta din urmă aflat sub sancțiuni americane și chiar condamnat în Statele Unite pentru încălcarea sancțiunilor pentru finanțarea Hezbollah. 

O adevărată armă financiară, plasarea pe lista „Specially Designated Nationals” (SDN) a Office of Foreign Assets Control (OFAC) al Departamentului de Trezorerie al Statelor Unite interzice oricărei entități americane și oricărui rezident în Statele Unite să facă afaceri cu persoana fizică sau juridică sancționată. Din cauza primatului dolarului în comerțul interbancar, măsura este în general sinonimă cu excluderea din sistemul financiar internațional a entității sancționate.

Acest lucru nu a împiedicat însă o filială a Congo Futur, un conglomerat industrial sancționat în 2010 pentru finanțarea Hezbollah, să primească subvenții de milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare (FED) între 2015 și 2017, potrivit datelor „Congo Hold-up”. Congo Futur este administrat de libanezul Ahmed Tajideen, care a fost condamnat în Belgia în 2008 pentru fraudă și spălare de bani.

Citeşte mai mult pe newsweek.ro

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri