Clasa pregătitoare: multe școli din Iași au depășit locurile după prima etapă a înscrierilor. Unele cu peste 50 de elevi

vineri, 31 mai 2024, 03:39
4 MIN
 Clasa pregătitoare: multe școli din Iași au depășit locurile după prima etapă a înscrierilor. Unele cu peste 50 de elevi

Jumătate din școlile din municipiul Iași finanțate de la bugetul de stat care au clase pentru învățământul primar au depășit oferta educațională anunțată pentru anul școlar 2024-2025. Potrivit Raportului cu locurile rămase libere după prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare, publicat de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ), în cazul a 18 dintre acestea numărul copiilor din circumscripție este mai mare decât numărul de locuri stabilit inițial. Școala Primară „Carol I”, Școala Gimnazială „Titu Maiorescu” și Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” au chiar cu 50 de copii în plus.

Conform Legii învățământului preuniversitar, art. 23, al. 1, lit. c, în învățământul primar „clasa cuprinde, în medie, 16 elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 22”. În municipiul Iași, după prima etapă a înscrierii copiilor în clasa pregătitoare, când au fost acceptați în funcție de școala de circumscripție, 18 școli au depășit numărul locurilor anunțate. Dacă numărul claselor ar rămâne cel anuțat în oferta educațională, în cazul anumitor unități de învățământ, ar putea fi chiar și 40 de elevi într-o singură sală de clasă.

 

Solicitare pentru suplimentarea locurilor sau claselor

 

Școlile din municipiul Iași în care a fost depășită capacitatea locurilor pentru clasa pregătitoare, în anul școlar 2024-2025, sunt următoarele:

  1. Școala Primară „Carol I” (cu 56 de copii)
  2. Școala Gimnazială „Titu Maiorescu” (cu 55 de copii)
  3. Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” (cu 51 de copii)
  4. Școala Gimnazială „Gheorghe I. Brătianu” (cu 46 de copii)
  5. Colegiul Național „Mihai Eminescu”/Școala Primară „Mihail Kogălniceanu” (cu 36 de copii)
  6. Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu” (cu 28 de copii)
  7. Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun” (cu 26 de copii)
  8. Școala Gimnazială „Dimitrie A. Sturdza” (cu 21 de copii)
  9. Liceul Teoretic „Miron Costin” (cu 15 de copii)
  10. Școala Gimnazială „Ion Creangă”/Școala Gimnazială „Petru Poni” (cu 14 copii)
  11. Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” (cu 11 copii)
  12. Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” (cu 9 copii)
  13. Școala Gimnazială „Ion Simionescu” (cu 9 copii)
  14. Școala Gimnazială „Veronica Micle” (cu 9 copii)
  15. Școala Primară „Costache Conachi” (cu 6 copii)
  16. Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” (cu 6 copii)
  17. Colegiul Național „Mihai Eminescu” (cu 3 copii)
  18. Școala Gimnazială „George Coșbuc” (cu 2 copii)

Dintre școlile private din municipiul Iași, doar la Liceul Teoretic „Paradis” numărul de locuri a fost depășit cu 8 copii.

Reporterii „Ziarul de Iași” cu contactat Inspectoratul Școlar Județean Iași pentru a afla cum va fi gestionată situația în cazul acestor unități de învățământ.

„Școlile vor solicita Inspectoratului Școlar Județean suplimentarea de locuri sau clase pentru a putea cuprinde toți solicitanții din circumscripție. Inspectoratul Școlar, prin unitățile de învățământ, garantează școlarizarea tuturor copiilor care îndeplinesc condițiile prevăzute în Metodologie. În momentul în care școlile constată că numărul copiilor din circumscripție este mai mare decât numărul de locuri stabilit inițial, depun solicitări de suplimentare la ISJ”, a transmis purtătoarea de cuvânt a ISJ Iași, Antonina Bliorț.

Am contactat câțiva directori ai școlilor unde a fost depășit numărul de locuri prevăzut în oferta educațională. „Voi cere suplimentarea planului de școlarizare conform numărului de elevi înscriși”, a precizat directoarea Școlii Gimnaziale „Titu Maiorescu”, Oana Ichim. Aceasta a spus că au estimat numărul crescut al înscrierilor și sunt pregătiți în cazul suplimentării numărului sălilor de clasă.

Același răspuns am primit și de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași. „Lucrul acesta se întâmplă, din păcate, de vreo câțiva ani încoace, dar asta este situația. Solicitările sunt numeroase pentru această școală și va trebui să ne organizăm în consecință. Vom decide în consiliul de administrație care este cea mai bună formulă pentru anul școlar următor”, a declarat directoarea unității de învățământ, Gabriela Săndulescu.

 

Citește și „Înscrierea la clasa pregătitoare – S-a încheiat etapa 1: mai sunt 380 de locuri libere pentru etapa 2. Iată școlile!”

 

Probleme sunt și în zona metropolitană

 

Numărul copiilor din circumscripție este mai mare decât numărul de locuri cuprinse în oferta educațională a școlilor și în cazul unor unități de învățământ din zona metropolitană:

  1. Școala Gimnazială „Colonel Constantin Langa” din Miroslava (cu 24 de copii)
  2. Școala Gimnazială „Costache Antoniu” din Țigănași (cu 8 copii)
  3. Liceul „Profesor Mihai Drumitriu” din Valea Lupului (cu 7 copii)
  4. Școala Gimnazială din Țuțora (cu 6 copii)
  5. Școala Gimnazială „Aron Vodă” din Aroneanu (cu 5 copii)
  6. Școala Gimnazială din Ciurea (cu 5 copii)
  7. Școala Gimnazială din Popricani (cu 4 copii)
  8. Școala Gimnazială din Rediu (cu 3 copii)
  9. Școala Gimnazială din Lețcani (cu 3 copii)
  10. Școala Profesională „Ionel Teodoreanu” din Victoria (cu 1 copil)

 

Calendarul celei de-a doua etape de înscriere în clasa pregătitoare

 

  • 30 mai – Comunicarea, prin afișare la unitățile de învățământ și pe site-ul
    inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborată de inspectoratul școlar;
  • 31 mai – 7 iunie – Depunerea/transmiterea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă;
  • 10 iunie – 14 iunie – Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ aflată pe prima poziție în opțiunile privind înscrierea copiilor;
  • 17 iunie – 21 iunie – Procesarea la nivelul unităților de învățământ a cererilor-tip de înscriere depuse, aplicând procedura specifică elaborată de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile;
  • 21 iunie – Afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare;
  • 2 septembrie – 6 septembrie – Centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la o unitate de învățământ.

Raportul cu locurile rămase libere după prima etapă, publicat de Inspectoratul Școlar Județean din Iași, poate fi vizualizat AICI

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii