Bombă în Copou! Poli pierde 250.000 de euro, Paraschiv e noul preşedinte!
Drept urmare, instanta a obligat clubul din Copou sa-i plateasca celui care, la începutul lui (...)
citeste totvineri, 03.02.2023
Șapte zile, de atâtea a fost nevoie pentru a dovedi că Iașul are forța de a susține un festival de muzică clasică prin muzicieni tineri și de calibru, dar și cu parteneri puternici atât din mediul de business, cât și diplomatic. Cortina s-a ridicat într-un spațiu sacru, unde muzica a reușit încă o dată să deschidă sufletele oamenilor, la Catedrala Romano-Catolică, și a coborât într-una din cele mai frumoase clădiri ale României – Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, unde publicul a aplaudat îndelung concertul „Clasicul Transfigurat”, oferit de Selini Quartet și de ansamblul Trondheim Solistene (Norvegia), care își dezvăluiseră măiestria și în alte două seri.
În esență, Classix Festival, inițiat de pianistul ieșean Dragoș Andrei Cantea, a vorbit despre forța relațiilor interumane și a dovedit încă o dată că arta este cel mai bun vehicul în a stabili punți între oameni, între națiuni, de a deschide noi căi de dialog. Classix Festival a vorbit despre puterea muzicii în uniunea umanului cu divinul, în împlinirea viselor și crearea de legături acolo unde poate nimeni nu s-ar fi gândit vreodată - în domeniul afacerilor.
De la Iași, la Oslo
La început a fost dorința de a cânta în orașul natal împreună cu un grup de prieteni, după cum ne-a mărturisit Dragoș Andrei Cantea. Tot pasiunea lui pentru muzică l-a determinat să aleagă Norvegia ca următoare destinație pentru perfecționarea studiilor - un masterat avansat la Academia de Muzică din Oslo, la clasa profesorilor Håvard Gimse și Kathryn Stott. „L-am ascultat pe maestrul Gimse la București, într-un recital, și mi-am dorit să studiez cu el. Mi-a spus: Vino în Norvegia să-mi cânți ceva și vom vedea ce va urma”, am aflat de la Dragoș Cantea povestea primei sale călătorii muzicale în Norvegia. După ce a fost admis la Academia Regală de Muzică a reușit să deschidă o cale de dialog cu Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, fiind inițiatorul primului parteneriat Erasmus. „Cu Norvegia nu era încă un astfel de program și mă bucur că am reușit să intermediez dialogurile pentru deschiderea lui”. Călătoriile nordice i-au adus lui Dragoș Cantea și primele experiențe ca director artistic în Scandinavia, ca administrator al programului European Creative Futures, ce a culminat cu un succes răsunător odată cu celebrarea Centenarului României în Norvegia, având invitați artiști români și norvegieni deopotrivă. A susținut multe concerte private în Scandinavia sub egida Telenor, ocazii cu care promovează patrimoniul muzical al României în fața delegațiilor din întreaga lume și a pus totodată bazele unui program cultural bilateral între cele două state.
De aici a venit și dorința de a cânta la Iași într-un festival de care Capitala Culturală a Moldovei avea nevoie și care e reunit nu doar șapte concerte fabuloase – „Uman sau Divin”, „Concertul Romantic”, „Armonii nordice”, „Clasic sau fantastic”, „Visul american la două piane”, „Concertul evreiesc” și „Clasicul Transfigurat” – ci dialoguri deschise de experți internaționali pe teme muzicale, legate de turism, management cultural, diplomație ori administrație.
Rețeta unui succes garantat: administrație-cultură-mediul de afaceri
Classix Festival a fost nu doar despre excelența în muzică, ci și de ceea ce se poate face folosind arta ca vehicul pentru a îmbunățăți imaginea Iașului, pentru a deschide noi afaceri, pentru a crea parteneriate durabile în domenii economice de larg interes cum ar fi, spre exemplu, infrastructura de care orice țară civilizată are nevoie.
Ideii lansate de Dragoș Andrei Cantea i s-au alăturat specialiști de la Camera de Comerț a Norvegiei, de la ambasade, de la forumuri culturale internaționale, de la firme importante în Scandinavia și din Iași, Volvo fiind unul dintre partenerii de încredere care i-au ajutat pe oaspeți să cunoască un oraș despre care ei și-l imaginau altfel și nu în sensul foarte onorant. Delegațiile sosite la Iași au descoperit un oraș cu o istorie veche, un oraș plin de spiritualitate, în care poveștile trecutului sunt potențate de ideile viitorului și în care există nu doar trecut, ci și prezent care, cu sprijin financiar oferit de parteneri de afaceri ar putea avea șanse foarte mari la dezvoltare. Experții sosiți la Iași au vorbit nu doar despre potențialul turistic uriaș, ci și despre importanța managamentului cultural. Andreas Sønning, director al Programului Cultural Telenor, a oferit o prelegere pe tema lanțurilor valorice dintre cultură - autorități - antreprize. S-a vorbit despre comunicarea prin muzică și rolurile muzicienilor creativi, despre puterea muzicii în transmiterea unui mesaj în lume, dar și despre beneficiile companiilor în susținerea unui program cultural și despre seturile de valori ale companiilor care susțin cultura. „Ne place să credem că muzica clasică este o specie pe cale de dispariție ca un elefant care moare. Dar nu este”, a punctat, în prelegerea susținută la Palatul Culturii, compozitorul Peter Tornquist, rector al Academiei Norvegiene de Muzică din Oslo. Carismatic, cu adevărat fascinat de muzică și multe alte subiecte, Peter Tornquist a făcut publicul să se simtă mai bogat în trăiri și chiar proiecte personale de viitor.
„ Marea muzică a lumii și-a deschis aripile la Classix Festival”, au spus organizatorii și partenerii lor economici în deschiderea acestei „aventuri clasice contemporane” pe care au început-o într-un oraș care oferă o bază profesională tuturor celor care doresc să facă o carieră inclusiv în artă, dar mai puțin o deschidere internațională de care este nevoie pentru a dezvolta comunitatea universitară, academică, științifică, dar și pe cea de business căreia prin muzică i s-a întins o mână de ajutor. Modelul de afaceri norvegian, în care arta este un vehicul inclusiv pentru dezvoltarea afacerilor, poate fi replicat cu succes și la Iași de toți cei care au îmbrățișat triada adusă de Classic Festival – administrație-cultură-mediul de afaceri. Șapte zile, tot atâtea de câte a fost nevoie și la facerea lumii, au fost de ajuns pentru a înțelege forța artei în lumea afacerilor.
Chiar dacă festivalul s-a încheiat, muzica nu se va opri niciodată. Volvo te invită să te înscrii la linkul de mai jos pentru o sesiune de test drive, la care ai posibilitatea să îți conectezi telefonul la sistemul de infotainment al mașinii, moment în care te lași condus în siguranță de muzica sufletului tău.
https://iasi.volvocarsdealer.ro/test-drive
Cuvinte cheie: + Classix Festival, Volvo,
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Săriţi, oameni buni: nea Măricel i-a şterpelit lui dom’ Costel marfa electorală de sub nas!
Un nou dosar penal pentru fostul vice Harabagiu. O „afacere” cu socrii săi pe patrimoniul public
Filmul “Titanic” poate fi văzut în format 3D, la Cinema City şi Ateneu, de săptămâna viitoare
VIDEO SUA: Marmota Phil a prezis că iarna va dura încă şase săptămâni
Locurile din Iași de unde veți putea cumpăra cadouri de Ziua Îndrăgostiților, 1 Martie și 8 Martie
Polonia este pregătită să livreze Ucrainei avioane de vânătoare
Atacantul Mason Greenwood scapă de acuzaţiile de tentativă de viol şi agresiune
Proiect: Fiscul stabileşte regulile după care se vor estima averile mari
Cancerul este a doua cauză de deces în România după bolile cardiovasculare
Programul Rabla va fi lansat foarte probabil la începutul acestei luni
Ionuţ Stroe, PNL, atacă planul PSD de majorare a taxelor: Nu susţinem majorări impozite
Ce spune Curtea de Apel Bucureşti despre acuzaţia de viol adusă lui Andrew Tate
Iranul este acuzat că a schimbat modul de îmbogăţirea uraniului
David Popovici, candidat la titlul de cel mai bun înotător european al anului 2022
Varane, 29 de ani, şi-a anunţat oficial retragerea din naţionala Franţei: A fost o onoare
Platforma de streaming a Netflix, afectată de o pană de o oră şi jumătate în mai multe ţări
PwC: Economia globală îşi va încetini brusc creşterea, dar va evita recesiunea
”Ce preferi?” de Dan Coman: Viața cu tot ceea ce are mai frumos și mai dureros
Bărbat reţinut după ce a furat caseta de bani a unui aparat de jocuri de noroc
EXCLUSIV: El este "pistolarul" căutat de toată poliţia din Iași - FOTO
Social-democrații fac echipă pentru sprijinirea sistemului medical ieșean!
Prima reconstrucție computerizată din lume a unui virus biologic
Bărbat, împuşcat pe o stradă din Iaşi de către un cunoscut. Agresorul, căutat de poliţişti
Medici oncologi reputați susțin în fața autorităților nevoile bolnavilor cu cancer
RPL 2021: Despre involuţia marilor oraşe şi despre câteva erori vizibile de înregistrare
Cum a ajuns iar Iaşul exemplu negativ la spor electoral? Ghici cine-s protagoniştii? Aţi ghicit!
Alexandru CĂLINESCUViaţa publică românească în derivă |
George PLEȘUAmfiteatrul Emil Brumaru la Colegiul Naţional |
pr. Constantin STURZUIată de ce a fost Mitropolitul pe scenă |
Lucia-Gabriela MUNTEANUÎn contra direcției noii legi a învățământului |
Săriţi, oameni buni: nea Măricel i-a şterpelit lui dom’ Costel marfa electorală de sub nas! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.