Club 8 şi Vector. Câteva idei de la dezbatere

Pretextul acestei dezbateri a fost apariţia, la editura Muzeului Literaturii din Bucureşti (cum aveam să aflu mai târziu, pentru a nu crea discuţii inutile), a cărţii lui Dan Lungu intitulată sugestiv „Club 8: faţă, profil, spate”. Volumul, din care a fost citit doar cuprinsul, pentru a ne putea face o impresie despre conţinut, prezintă istoria de la finalul anilor ‚90 şi începutul anilor 2000 a grupului de scriitori ieşeni dintre care s-au remarcat, ca fondatori ai asociaţiei omonime, Constantin Acosmei, Radu Andriescu, Mirel Cană, Gabriel H. Decuble, Radu Pavel Gheo, Paul Gusbeth Tatomir, Dan Lungu, Ovidiu Nimigean şi Radu Părpăuţă.

După introducerea lui Dan Lungu, care a relatat inclusiv episoade savuroase din acei ani, au urmat completările lui Radu Andriescu, care a menţionat cu fair-play existenţa unui cenaclu paralel, al (şi mai) tinerilor scriitori, intitulat „OuTopos”, unde au activat, printre alţii, Florin Lăzărescu, Lucian Dan Teodorovici, Codrin Dinu Vasiliu, Livia Iacob, Sonia Bulei, Zara Briscan, Elena Coman, Bogdan Creţu sau Dumitru Munteanu.

Odată cu intervenţia lui Matei Bejenaru, discuţia a virat puternic spre artele vizuale. Cu ajutorul unui videoproiector, pe perete a apărut un grafic care schematiza fenomenul Periferic, cea mai importantă manifestare din zona artelor vizuale din România, întâmplător suprapusă peste aceeaşi perioadă în care se afirma Club 8. De altfel, primele colaborări între Dan Lungu şi Matei Bejenaru au apărut în acele vremuri şi au continuat, de-a lungul timpului, concretizându-se într-o carte despre cartierul Tătăraşi (2007) sau printr-un proiect de cercetare, Prut (2011 – ), transformat între timp în carte de artist şi bază de date cu peste 1500 de negative.

Cu un nume inspirat ales, Periferic, care scotea în evidenţă dezbaterea relaţiei dintre centru şi margine, evenimentul a început ca un festival de artă performativă (performance art). Cu ajutorul unor finanţări externe şi entuziasmului unui grup de tineri coagulaţi în jurul său, primele ediţii ale Periferic au beneficiat de prezenţa unor artişti şi curatori destul de importanţi, care au pus Iaşul pe harta artelor vizuale europene. N-am cum să nu menţionez aici spumoasa relatare a lui Matei Bejenaru, care ne-a povestit cum, într-o perioadă în care cardurile bancare erau o raritate, a venit cu o sacoşă de bani pentru festival, pe trenul de noapte de la Bucureşti la Iaşi. Ulterior, festivalul s-a transformat în bienală, devenit cel mai relevant dintre evenimentele de artă contemporană din România de această factură (cel puţin până la apariţia Art Encounters la Timişoara, în 2015).

O temere destul de surprinzătoare, exprimată de unul dintre vorbitori, a întrunit consens în timpul discuţiilor din timpul dezbaterii, dar şi celor informale, de după: pentru artele vizuale din Iaşi, contextul actual este mult mai dificil decât cel în care Club 8 şi Vector au ajuns la apogeul activităţilor lor. Interesul Occidentului pentru arta din Europa de Est (şi finanţarea ei) s-a diminuat, iar discursul populist, naţionalist, conservator şi ortodoxist pune presiune atât pe puţinele resurse locale, cât şi pe colonizarea spaţiului public cu forme de artă pe care Matei Bejenaru le numeşte „păşuniste”, „anacronice”. Tot el a criticat puternic lipsa de reacţie a intelectualilor cu privire la arta de slabă factură promovată în spaţiul public şi modalităţile netransparente de acordare a finanţărilor pentru clientela politică, în detrimentul sectorul cultural independent.

Nostalgic cu privire la modul în care el şi generaţia sa s-au implicat în organizarea unor evenimente culturale, Cătălin Gheorghe a deplâns lipsa unor iniţiative cu bugete mici sau chiar zero-budget, uitând totuşi că reprezentanţii Generaţiei Z au alte interese şi modalităţi de implicare. Chiar dacă sunt mai deschişi şi expuşi către un tip de voluntariat punctual în cadrul unor evenimente culturale, adolescenţii şi studenţii din zilele noastre îşi exprimă foarte clar pretenţiile materiale în cazul unei activităţi mai susţinute. În perioada anilor 2000, simpla implicare într-un eveniment major era o miză pentru mulţi, care se considerau chiar norocoşi că pot participa, dar atitudini similare sunt cu totul excepţionale azi.

Dacă membrii Club 8 s-au manifestat iniţial mai mult individual, prin intermediul carierelor lor, Periferic s-a poziţionat mai bine instituţional, rămânând un reper în documentele de istorie recentă a artelor vizuale. Ulterior însă, scriitorii au reuşit să ocupe poziţii de putere la conducerea unor instituţii de profil, fapt care le-a permis promovarea pe scară largă a literaturii contemporane, inclusiv prin organizarea unui festival gen FILIT, de impact major nu doar în comunitate.

Pe de altă parte, preocupaţi de a obţine recunoaştere internaţională pentru partea din scenă pe care o reprezentau şi pentru ei înşişi, artiştii şi teoreticienii din zona artelor contemporane nu s-au angajat (voit sau eliminaţi de reprezentanţii curentelor tradiţionaliste) în administrarea unor instituţii relevante. De aceea, în numele artei contemporane vorbesc la Iaşi diverse voci, nu doar ale celor validaţi internaţional de lumea artei, ci şi ale unor artişti în viaţă, contemporani cu noi, dar a căror practică este departe de temele, metodele, instrumentele şi conceptele prin care se manifestă la nivel global arta contemporană.

De aceea, ceea ce se va întâmpla cu Baia turcească, viitor Centru Internaţional de Artă Contemporană, este crucial pentru moştenirea pe care cei din generaţia Vector & co o vor lăsa comunităţii: câteva pagini de istorie entuziastă, uşor naivă în inocenţa ei, cu un caracter singular, excepţional, sau educarea, creşterea şi permanentizarea unui sistem funcţional pentru artişti şi al unui public dedicat, care să asigure continuitatea artei contemporane sincronizate cu ceea ce se întâmplă în marile instituţii de profil din lume.

George Pleşu este manager cultural, preşedintele Asociaţiei AltIaşi

Publicitate și alte recomandări video