Cluburile Rotary Iași, Rotary Iași 2000, Rotary Iași Copou, Rotary Iași Curtea Domnească și Rotary Iași Junimea, alături de cluburile Rotaract și Interact din Iași, organizează duminică, 6 octombrie 2024, la ora 9.00, a XI-a ediție a proiectului „Promenada Inimilor Iași”. Proiectul marchează Săptămâna Mondială a Inimii și constă într-o plimbare, în cadru organizat, la care poate participa oricine și care își propune să crească nivelul de conștientizare în rândul populației a importanței mișcării fizice în prevenirea bolilor cardiovasculare.
„Scopul proiectului este cel de conștientizare a populației, indiferent de categoria de vârstă, asupra importanței activității fizice în menținerea unei inimi sănătoase. Un număr zilnic de 5000 de pași reduce riscul bolilor cardiovasculare și contribuie la creșterea calității generale a vieții. Prin intermediul programului „Promenada inimilor”, program care se află la cea de-a XI-a ediție, dorim să promovăm atât mișcarea, cât și un stil de viață sănătos” a declarat Prof. Univ. Dr. Florin Mitu, profesor de cardiologie și coordonatorul programului din județul Iași.
Traseul Promenadei Inimilor măsoară 5 kilometri, având ca punct de plecare statuia lui Mihai Viteazul din Copou (stația Stadion) și sosirea pe Bulevardul Ștefan cel Mare. Pe traseu vor fi amenajate 6 puncte de informare, la care voluntarii vor oferi asistență medicală gratuită participanților. Punctele de amplasare ale corturilor sunt: statuia lui Mihai Viteazu din Copou, Mega Image Copou, Filiala Iași a Academiei Române, Casa de Cultură a Studenților, Piața Unirii (în fața statuii lui Alexandru Ioan Cuza) și barieră pietonal Ștefan cel Mare (Școala Primară „Gheorghe Asachi”). Participanții la eveniment vor primi o invitație de a testa gratuit serviciile Centrului Oxygen Sports & Spa Iași timp de o zi, tricouri, apă și fructe iar finaliștii vor primi medalii și diplome.
Programul „Promenada inimilor” a fost inițiat de Fundația Irlandeză a Inimii și a fost implementat cu succes în 10 de țări europene până în prezent. Districtul Rotary 2241 România și Republica Moldova s-a alăturat acestui program în 2013. În 2023, peste 2000 de persoane au participat la evenimentele „Promenada Inimilor” organizate de cluburi Rotary din peste 20 de orașe din România și Republica Moldova.
Evenimentul „Promenada inimilor Iași 2024” este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Societatea Română de Cardiologie, Fundația Română a Inimii, Forumul Național de Prevenție, Oxygen Sports & Spa Iași, Antibiotice Iași, Zenyth și ICG.
Publicitate și alte recomandări video