Africanii au dominat partida da capo al fine
Qatar nu este singura echipă gazdă din istoria Cupei Mondiale care nu trece de grupe, a mai fost Africa de Sud în 2010. dar atunci „Bafana-Bafana” a ieşit triumfal din scenă cu o victorie împotriva Franţei, la vremea aceea vicecampioanâ mondială. 12 ani mai târziu, impozanta gazdă din Golful Persic a pierdut fără drept de apel primele două jocuri şi e greu de crezut că va mai scoate ceva în ultimul meci de la Olanda. Dovadă incontestabilă a criteriilor aşa-zis sportive prin care FIFA îşi face alegerile.
Meciul Senegal-Qatar a arătat clar diferenţa Încă de la început, de la ocazia lui I. Sarr din min. 8 s-a văzut cine sunt şefii. Chiar dacî vedeta arabă Afif a cerşit un penalty în min. 35, golul a venit pentru africani înainte de pauză şi încă cu o importantă contribuţie qatariotă: la o minge aruncată în careu, fundaşul Khoukhi a dat pe lângâ minge iar Dia a marcat. N-au trecut decât trei minute de la odihnâ, corner executat de Jakobs şi celălalt vârf. Dhiedhiou l-a executat pe Barsham cu o splendidă lovitură de cap. Gazdele turneului au ieşit mai curajos la joc. Muntari (de origine ghaneză) a fructificat execuţia din corner a lui Mohammad şi în Emirat se nasc speranţe, dar numai până când Ndiayé îl pune pe direcţie pe Dieng care înscrie din voleu. Senegal nu-l are pe Mané, dar are o echipă cel puţin net superioară gazdelor Cupei Mondiale.
Au marcat: Muntari ('78) / Dia ('41), Diedhiou ('48), Dieng ('84)
Qatar: Barsham – Mohammad, P.Miguel ('83-Saad), Khoukhi, Hassan, Ahmed ('83- Salman)– Boudiaf ('69 – Hatem), Madibo, Al-Haydos ('74-Muntari) –Almoez, Ali, Afif. Selecţioner: Felix Sanchez
Senegal: E. Mendy Sabaly, Koulibaly. Diallo, Jakobs (78 – P.Cissé) – I.Sarr ('74-Ndiayé), N. Mendy ('78-P.M.Sarr), Gueye, Diatta –Dia, Diedhiou ('74 – Ndieng). Selecţioner: Aliou Cissé.
Arbitru: Antonio Lahoz (Spania)
Cartonaşe galbene: Mohammad, Ahmed, Madibo / Dia, Jakobs, P.A.Cissé