CNADNR a cumpărat 100 autofreze de curăţat zăpada. 20 au fost pentru Iași

vineri, 29 ianuarie 2016, 18:17
1 MIN
 CNADNR a cumpărat 100 autofreze de curăţat zăpada. 20 au fost pentru Iași

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a achiziţionat 100 de autofreze de curăţat zăpada şi şapte vehicule echipate pentru intervenţii speciale pe timp de iarnă, în valoare de 146,6 milioane lei, sprijinul de la Comisia Europeană fiind de 85%.

Recepţia utilajelor a avut loc la finalul anului trecut. Acestea au fost achiziţionate în cadrul proiectului "Achiziţie autofreze de curăţat zăpada şi vehicule echipate pentru intervenţii speciale pe timp de iarnă", finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Transport 2007-2013.

Achiziţia utilajelor de deszăpezire şi vehiculelor echipate pentru intervenţii speciale pe timp de iarnă a fost realizată pentru deservirea celor şapte Direcţii Regionale, care asigură activitatea de administrare şi întreţinere a întregii reţele naţionale de Drumuri Europene, Drumuri Naţionale şi Autostrăzi.

Astfel, DRDP Bucureşti a primit 12 autofreze capacitate medie şi 11 autofreze capacitate mare, DRDP Craiova – 9 autofreze (capacitate medie), DRDP Timişoara – 7 autofreze capacitate medie şi 6 autofreze capacitate mare, DRDP Cluj – 8 autofreze (capacitate medie), DRDP Braşov – 5 autofreze capacitate medie şi 6 capacitate mare, DRDP Iaşi – 20 autofreze (capacitate medie), DRDP Constanţa – 8 autofreze capacitate medie şi 8 autofreze capacitate mare.

Mediafax

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii