luni, 08.08.2022
Ajutorul financiar de 700 de lei acordat în luna iulie pensionarilor cu venituri mai mici sau egale cu 2.000 de lei nu reprezintă venit din pensie sau din indemnizaţie socială şi nu va fi luat în calcul la stabilirea plafonului de compensare cu 90% a prescripţiilor medicale, a precizat joi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
„Ajutorul financiar în valoare de 700 de lei, acordat în luna iulie 2022 pensionarilor cu venituri mai mici sau egale cu 2.000 de lei prin punerea în aplicare a Ordonanţei de Urgenţă nr.74/02.06.2022, nu reprezintă venit din pensie sau din indemnizaţie socială şi nu va fi luat în calcul la stabilirea plafonului de compensare cu 90% a prescripţiilor medicale”, afirmă CNAS.
CNAS reaminteşte că, în scopul creşterii accesului la medicamentele acordate în ambulatoriu pensionarilor cu venituri mici, începând cu data de 1 ianuarie 2022 pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţii sociale până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, beneficiază de compensare cu 90% pentru medicamentele din sublista B cuprinsă în Lista de medicamente compensate şi gratuite aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 720/2008, a căror valoare la nivelul preţului de referinţă/prescripţie este de până la 330 lei/lună.
CNAS menţionează că finanţarea se asigură în proporţie de 50% din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi, respectiv, de 40% prin transferuri de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii.
Cuvinte cheie: + cnas, medicamente compensate, plafon, ajutor
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Simona Halep s-a calificat în turul doi la Toronto după un meci fabulos
Guvernatorul pro-rus din regiunea Herson ar fi fost otrăvit de menajeră și bucătar
Un primar PSD stă înfipt în scaun deși a fost condamnat definitiv pentru proxenetism
VIDEO Rachetele HIMARS au distrus depozitele și sediile ruse de la podul Antonovski. Sute de morți
ApaVital intrerupe furnizarea apei potabile catre locuitorii din comuna Mogosesti-Siret
Viktor Orban, cât pe ce să se înece în Croația. A fost salvat de un jurnalist
Un viceprimar PSD din Dolj a murit în timpul vacanței în Grecia
FOTO Trei tineri, amendați cu 5.000 lei pentru că au poluat Bîrladul. Au dat foc la cauciucuri
VIDEO Rușii sunt exasperați de dronele ucrainene. 9 tancuri rusești au fost distruse în weekend
Clase de liceu de agronomie, mediu, silvicultură, ocupate cu elevi de nota 3 la Evaluarea Națională
Un salvamar a murit azi după ce s-a dus în larg să salveze turiștii inconștienți
VIDEO Pandemia din pandemie. COVID-19 ne-a afectat psihic. Ce facem?
Sacourile de dama - o tinuta formala, eleganta, seducatoare! (P)
Planul UE de reducere voluntară cu 15% a consumului de gaze intră în vigoare marți
VIDEO/FOTO O femeie, înecată în râul Moldova, sat Soci. Se caută cu scafandrii o a doua persoană
VIDEO Creații în aer liber pentru a vă ușura viața! Cât de repede se face un duș de grădină
Încă două persoane s-au înecat astăzi pe litoral, după tânărul care a murit dimineață în Saturn
VIDEO Controlor de tren bătut cu bestialitate de un călător. I-a cerut biletul
VIDEO Hoț de catalizatoare, prins în timpul acțiunii. Bătut măr de proprietar
Deputatul PNL Muraru, un aristocrat de mucava. Zero realizări pentru Iași! (P)
Tânărul ieșean scos din mare, la Saturn, a murit. A ignorat steagul roșu
George Simion a tocmit 42 de perechi de nași pentru nunta de pe 27 august
Un dop auto, care-i disperă pe șoferi, s-a format între Uricani și rond Valea Ursului
Remanieri în cabinetul Ciucă: Eduard Novak, ministrul UDMR al Sportului, va pleca din guvern
FOTO Evitați zona Podu de Piatră. Trafic de coșmar, cu mașini pe 3-4 rânduri
Rusia plantează în Donbas „mine fluture” . Victime sunt în special copiii
Leandro Lo, de opt ori campion mondial la Jiu Jitsu, împușcat mortal de un polițist
Un ieșean, cel mai mare datornic din țară. ANAF îi impută o creanță de 3,7 milioane de lei
Beluga ajunsă la Paris moare de foame. Nu s-a reușit salvarea ei
E jale pe Autostrada A2, în drum spe mare: patru accidente au avut loc luni dimineață
Restricții în benzinăriile din Ungaria. Maxim 20 de litri de carburant, chiar și pentru unguri
Cât de importante sunt condițiile de cazare într-un hotel? (P)
Se majorează bursele elevilor, de anul viitor. Rol important în reducerea abandonului şcolar
Taţii, obligaţi prin lege să-şi ia concediu de creştere a copilului
Ucrainenii spun că rușii au încercat atacuri în șase zone din Donețk, dar au fost respinși
VIDEO Un pod deosebit din China, vechi de 900 de ani, a ars în câteva minute
Alexandru LĂZESCUUcraina, Taiwanul şi Amnesty International (I) |
Nichita DANILOVSlavă lui Rabelais |
Michael ASTNERŢara asta-i un miracol |
Eugen MUNTEANU(Re)denumiri anapoda ale unor instituții de învățământ (V) |
Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.