Cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii până duminică seară, în aproape toată țara. HARTA zonelor afectate
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 21.04.2021

Cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii până duminică seară, în aproape toată țara. HARTA zonelor afectate

GALERIE
cod galben, ploi
  • cod galben, ploi
- +

ANM a emis vineri două avertizări Cod galben de ploi, vijelii și grindină, ultima dintre ele urmând să expire duminică seară. Potrivit ANM, aproape toată țara va fi afectată de cele două coduri.

Primul cod galben a intrat în vigoare vineri, 24 iulie, la ora 12 și expiră la ora 22.00.

„În intervalul menţionat, la munte, în jumătatea de sud a Moldovei şi a Transilvaniei, nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei şi sudul Banatului, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 30-50 l/mp”, conform ANM.

Al doilea cod galben este valabil de sâmbătă, de la ora 4.00, până duminică, la ora 23.00.

„În Banat, Oltenia, Crişana, Maramureş, Transilvania, nord-vestul Munteniei şi al Moldovei, precum şi la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 25-30 l/mp şi pe arii restranse 40-60 l/mp”, potrivit ANM.

Vineri, sâmbătă şi duminică, în sud-est, vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic va fi accentuat şi umezeală.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Europa se loghează în reţea

Lucian DÎRDALA

Europa se loghează în reţea

Platforma digitală, accesibilă la adresa future.europa.eu (cu posibilitatea selectării limbii române), îi invită pe cetăţenii „obişnuiţi” să-şi spună părerea sau să reacţioneze la postările altora, operând asemenea unei reţele sociale.

Filmuletul zilei

opinii

Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)

Florin CÎNTIC

Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)

Ultima decadă a lunii aprilie marchează pentru mine două comemorări speciale ale unor figuri intelectuale româneşti de care s-a întâmplat să mă ocup şi care s-au săvârşit din viaţă una după alta, chiar dacă la un secol distanţă: Vasile Conta (21 aprilie 1882) şi Mircea Eliade (22 aprilie 1986).

Cristian Mandeal: „Minutul de calitate maximă în concert este rezultatul orelor multe de repetiţii” (I)

Alex VASILIU

Cristian Mandeal: „Minutul de calitate maximă în concert este rezultatul orelor multe de repetiţii” (I)

Sigur că tot talentul, pregătirea minuţioasă şi inspirată la Conservatorul din Bucureşti cu profesorul Constantin Bugeanu (din păcate, rolul său de pedagog în formarea dirijorilor afirmaţi ulterior este trecut astăzi sub tăcere...), pregătirea permanentă după absolvire l-au detaşat pe Cristian Mandeal din rândurile generaţiei sale, dorinţa de a învăţa în continuare, de a-şi înfăptui concepţia interpretativă fructificând ocaziile apărute, i-au asigurat evoluţia. 

Epilare inghinală

Briscan ZARA

Epilare inghinală

Sunt multe studii despre cum afectează psihologia omului ceea ce vedem, auzim, simţim din exterior. La fiecare întindere de coardă are loc o excitare a neuronilor care provoacă senzaţii neplăcute persoanei, dar dacă lucrurile se repetă, neplăcerea dispare încetul cu încetul şi apare o oarecare toleranţă la acea senzaţie, poate chiar e înlocuită cu plăcere. Nu mai eşti afectat, nu te mai impresionează în sens rău. Asta nu înseamnă că devii mai puternic, ci mai nesimţit, mai rigid, mai greu impresionabil.

pulspulspuls

Un fakenews fain la Iaşi, care să marcheze câştiguri babane

Un fakenews fain la Iaşi, care să marcheze câştiguri babane

Atenţie mare în aceste zile nu numai la ştirile politice mai şugubeţe, stimaţi telespectatori, ci şi la alea economice mai săltăreţe, că şi de-aici pot sări iepuri după care să alergi de-ţi ies ochii din cap şi tot să nu-i prinzi. 

Caricatura zilei

Urna

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.