Traficantul olog - „Umanismul dreptului penal” a fost invocat în premieră la un proces de judecătorii ieșeni
Eduard Lesenciuc s-a întors la Podu Iloaiei cu o indemnizatie de handicap acordata de statul i (...)
citeste totsambata, 21.05.2022
Proiectul de lege care aduce modificări la Codul de procedură penală a fost adoptat în plenul de miercuri al Senatului, Camera Deputaţilor urmând să dea votul în calitate de for decizional. Iniţiativa legislativă a fost adoptată cu 74 de voturi pentru, 28 de voturi împotrivă şi nicio abţinere.
Proiectul de modificare a Codului de procedură penală vizează transpunerea directivei UE legată de prezumţia de nevinovăţie, printre modificări regăsindu-se şi cea referitoare la distrugerea probelor unei înregistrări obţinute în mod ilegal. Comisia pentru legile Justiţiei a dat vot favorabil modificărilor Codului de procedură penală. Au fost 15 voturi "pentru" şi 3 voturi "împotrivă". Printre amendamentele adoptate de Comisia pentru legile Justiţiei aduse Codului de procedură penală, se numără cel care prevede că procurorii pot distruge probele unei înregistrări obţinute în mod ilegal.
"Probele obţiunute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal, fiind lovite de nulitate absolută. (...) Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei şi a mijloacelor de probă. Probele şi mijloacele de probă excluse se păstrează sigilate la sediul Parchetului în ce priveşte cauzele aflate în faca de urmărire penală, respectiv al instanţei, în ce priveşte cauzele aflate în curs de judecată", prevede propunerea CSM, asumată de PSD şi ALDE, adoptată în Comisie. Un alt amendament se referă la faptul că o persoană poate beneficia de reducerea pedeapsei, pentru un denunţ pe care l-a făcut, doar dacă acesta este făcut într-un termen de maximum şase luni de la data la care persoana a luat la cunoştinţă de săvârşirea infracţiunii.
Forul de specialitate a modificat Codul de procedură penală, adoptând o propunere potrivit căreia o instanţă de apel nu poate desfiinţa decizia, în primă instanţă, de achitare a unui inculpat şi nu poate da o hotărâre de condamnare în apel, fără readministrarea probelor sua fără probe noi. O altă modificare, adoptată de forul de specialitate, vizează articolul 453 din Codul de procedură penală prevede că revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută în cazul neredactării sau nesemnării hotărârii de condamnare de judecătorul care a participat la soluţionarea cauzei. Senatul este primă cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.
Cuvinte cheie: + vot, Senat, Camera Deputatilor, codul de procedura
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Șocant: doi parlamentari UDMR justifică acțiunea a doi maghiari terorişti
IMAGINI DE FESTIVAL: Iubitorii de animale şi-au dat întâlnire la Iaşi. Copiii, încântaţi
Carmen Șerban, diagnosticată cu cancer. Ce i-ar fi transmis medicul
Ce tarife au vrăjitoarele pentru un ritual online. „Mă iubeşte?” – 25 de lei
Iubitorii de animale, aşteptaţi în acest weekend la „Animal FEST by USV Iași”
Vaslui: Un preot român și un preot ucrainean au băut până a venit Ambulanţa
Rusia susţine că a distrus un „important” transport de ame occidentale către Ucraina
Cicciolina îi promite lui Putin o noapte de amor dacă opreşte războiul din Ucraina
ISJ Iaşi a publicat broşura admiterii la liceu şi şcoli profesionale
Prahova: Tentativă de omor între două femei. Victima a fost lovită în cap cu un topor
Spectatori inediți la Raliul Argeșului: Urşii au venit să vadă spectacolul automobilistic
ANAF pregăteşte o aplicaţie mobilă prin care românii să-şi vadă fişa fiscală
Şeful Fiscului le cere profesorilor care dau meditaţii elevilor să-şi facă PFA
Aveţi grijă când ieşiţi azi din casă: Cod galben de furtuni la Iaşi!
Grindeanu: Podul suspendat peste Dunăre va fi dat în circulaţie în decembrie
Sfinții Constantin și Elena: 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica sâmbătă
Un nou accident îngrozitor pe „şoseaua morţii” din Moldova: Doi morţi şi doi răniţi
Musk neagă că ar fi hărţuit sexual o însoţitoare de bord. Acţiunile Tesla au scăzut cu 6%
Reportaj la „doza patru” - Discuţii pro şi contra, pe holurile cabinetelor medicale
România trage Republica Moldova în Uniunea Europeană. Ședință comună: ce s-a decis ieri la Iaşi?
Doi ciobani l-au zvântat în bătaie pe veterinarul care le-a găsit câteva oi bolnave
Fostul finanţator al Dinamo, Nicolae Badea, dă tărcoale Iaşului: vrea 10 milioane lei
„Ne vedem la Mitropolie”: o nouă serie de evenimente organizată de Arhiepscopia Iaşilor
Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (IV)*
Băieţii de la cumătrie, supăraţi pe sponsorii lui Maia Sandu
Şofer beat, reţinut după ce a intrat cu maşina într-un microbuz la Valea Lupului
În sfârşit, Poliţia a depistat în trafic un permis românesc falsificat
A furat telefonul din maşină, Poliţia l-a prins, apoi păgubitul s-a împăcat cu hoţul
Un șofer prins duhnind a alcool a refuzat să sufle şi să meargă la analize
Duminică începe la Iaşi cel mai important turneu de tenis destinat copiilor
A ieşit la o plimbare nocturnă de plăcere, dar a ajuns după gratii
Ministerul Apărării din Republica Moldova anchetează un furt din echipamentul militar
Cine visează la funcții în partid? Candidaturi pentru Consiliul Naţional al PNL
(FOTO) EXCLUSIV: Cine este bărbatul ucis de o maşină când ieşea din canal?
Ucrainenii estimează că cel puţin 28.700 de soldaţi ruşi au murit de la începutul războiului
Tribunal internaţional special pentru crimele de război din Ucraina
Sergentul rus Vadim Şişimarin, judecat cu privire la crimă de război în Ucraina, pledează nevinovat
Nepotisme ca-n balcani la naţionala Olandei. Ronald Koeman l-a ales secund pe fratele său Erwin
ZdI TV: Război în Ucraina, furtună în lume. Alexandru Lăzescu despre reaşezările marilor puteri
Percheziții acasă la interlopul Adrian Corduneanu. A fost săltat pentru amenințări
Preşedintele ANAF este nemulţumit că angajaţii din subordine sunt în vârstă
Nicolae GRECUGeneraţia de AUR şi sporturile |
arh. Ionel OANCEACreşterea oraşului |
pr. Constantin STURZULumina de la capătul Luminiţei |
Eugen MUNTEANUIdentitate personală, identitate etnică, identitate naţională (IV)*Articolul se referă pe scurt la apariţia componentei romanice a conştiinţei inaţionale a românilor. |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.