Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Colegii de breaslă sunt alături de Mihai Constantinescu. Adrian Enache: ”Ţae, nu ne dezamăgi! ”

GALERIE
Adrian Enache
  • Adrian Enache
- +

Cântăreţii Marcel Pavel, Sanda Ladoşi şi Adrian Enache ca şi actorul Bogdan Stanoevici au vorbit despre modurile în care îşi doresc să fie alături de Mihai Constantinescu: ”Ţae, Nu ne dezamăgi!”, i-a transmis Adrian Enache muzicianului internat în spital.

Colegii lui Mihai Constantinescu au încredere în puterea cântăreţului care este cunoscut ca un luptător. ”Sunt trist. E o durere extraordinară în suflet pentru că este colegul nostru, prietenul nostru, noi ştim că dânsul a mai avut o probleme şi a avut şi o intervenţie destul de serioasă la momentul respectiv. I s-a extras un rinichi în urma unui cancer, din ce am înţeles eu. Noi nici nu am ştiut, am aflat ulterior. E un moment foarte trist pentru că, iată, artiştii foarte valoroşi din generaţia aceea de aur sunt tot mai rari. Dânsul a terminat institutul de Educaţie Fizică şi sport iar spiritul lui este de luptător. E un om foarte prietenos, foarte rezervat care a însemnat şi înseamnă foarte mult pe scena muzicii uşoare. Cred că s-a măcinat în sufletul lui. Îmi şi spunea că în cultură, oamenii de valoare sunt daţi la o parte. Sunt lucruri pe care lumea nu le mai ia în seamă dar să ştiţi că pe noi ne macină. Poate că un mic factor care a contribuit la consumul acesta sufletesc extraordinar”, a spus Marcel Pavel.

Pentru mulţi, cântăreţul a rămas legat de lansarea carierei în muzică. ”Mi-e foarte greu să vorbesc în general despre colegii mei, dar despre Mihai în mod special. Pentru că este cel care mie mi-a întins o mână, m-a îndrumat şi m-a ajutat în primii mei paşi în această carieră. Pot să spun că datorită lui Mihai eu sunt ceea ce sunt. El a avut ideea de a participa în 1988 la Festivalul de la Mamaia unde, practic, mi-a început cariera, iar de-a lungul timpului mi-a dat sfaturi legate de scenă, de atitudinea faţă de colegi. Ştiind tot bagajul pe care l-am acumulat alături de el, în turneele în ţară, în concerte, şi pentru tot ce a făcut el faţă de mine. Este o situaţie despre care nici nu îţi găseşti cuvintele. El a suferit foarte mult. Eu cred că bolile noastre trupeşti vin de undeva din supărările noastre care se acumulează în timp şi care afectează organul care este mai slab în trup şi uşor uşor se degradează. El a suferit nu atât el ca persoană ci pentru generaţia sa, de faptul că uităm întotdeauna de trecut, uităm să respectăm ce a fost şi e important pentru cei tineri să respectăm trecutul. El a avut acest of al generaţiei care nu a mai avut atenţia pe care o merita”, arată Sanda Ladoşi

Alţii au în permanenţă un semn de identitate între muzica pe care au auzit-o în copilărie şi proiectele pe care le au în vedere cu Mihai Constantinescu. ”Pentru cei din generaţia mea, Mihai Constantinescu este o parte integrantă a copilăriei şi generaţiei mele. Eu încă îi fredonez piesele şi le ştiu textul. Asta înseamnă că dincolo de artistul care este a marcat această perioadă prin ceea ce a creat. Deşi era considerat într-o vreme compozitorul copilăriei, piesele sale au mers mult peste vârsta copilăriei, ca dovadă, încă le fredonăm. Am citit ca toată lumea în presă despre Mihai Constantinescu. Ştiam că el a mai avut probleme de sănătate, noi ne ştim de-o viaţă. Ne-am întâlnit nu demult, a venit la mine la circ pentru că voiam să organizăm un concert, eu fiind convins că va fi un sold-out pentru că Mihai Constantinescu rămâne un nume important care ne-a marcat spiritul şi memoria afectivă”, a explicat Bogdan Stanoevici.

Dar pentru toţi cei care îl cunosc, tensiunea momentului dificil prin care trece cântăreţul este dublată de încrederea că Mihai Constantinescu a depăşit şi alte situaţii critice în ultimii ani. ”Suntem foarte trişti de câteva zile aflând vestea asta”, a mărturisit Adrian Enache. ”Dar, în acelaşi timp, suntem şi optimişti pentru că Mihai, sau, cum îi spunem noi, Ţae, e puternic, e sportiv, e profesor de sport, a făcut parte din naţionala de fotbal a artiştilor, a cântat acum câteva zile într-un club. Ştiu că situaţia este grea, dar, cum a convocat el echipa de îngeri acum ceva timp, o convoc eu de data asta căci el nu poate acum, echipa care să îl salveze pentru că ne-a încântat generaţii de generaţii şi cred că merita mai multă atenţie, nu doar în momente din astea grele. Sunt alături de Ţae şi cred că toată suflarea românească e alături de acest mare muzician şi om care a iubit copii şi, iară, se apropie ziua copilului şi iar îl vom invoca pe Mihai Constantinescu, iar se vor difuza piesele sale. Sunt cu ochii pe presă, ascult ştirile pentru că mă interesează şi vreau să ştiu că Ţae o să treacă şi peste acest greu obstacol din viaţa lui. Suntem alături de tine, Ţae, te rog nu ne dezamăgi. Vreau să ne vedem!”, a arătat cântăreţul pentru MEDIAFAX. Mihai "nu e la prima problemă de genul ăsta", a declarat Adrian Daminescu pentru MEDIAFAX. "Dormea lângă soţie şi soţia şi-a dat seama că nu mai respiră. Mi s-a spus că a durat 10 minute până l-au resuscitat. Dacă sunt mai mult de trei-patru minute, cred că îţi pierzi memoria şi e greu să îţi mai recapeţi cunoştinţa", a mai spus muzicianul.

"Tot ce putem să facem acum e să stăm cuminţi şi să ne rugăm pentru el", a completat Adrian Daminescu. Mihai Constantinescu şi-a anulat în luna martie câteva concerte din cauza stării de sănătate, fiind cunoscut de multă vreme cu probleme cardiace. În anul 2008, Mihai Constantinescu a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Secţia Clinică Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, cu diagnosticul stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, insuficienţă mitrală gradul 3/4, insuficienţă tricuspidiană gradul 2, hipertensiune pulmonară medie. În anul 2017, artistul a fost supus unei noi intervenţii chirurgicale, după ce valva mitrală a avut o disfuncţie.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri