Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Colegiul „Emil Racoviţă“, premiat pentru excelenţă chiar în ziua aniversării

GALERIE
Colegiul Emil Racovita
  • Colegiul Emil Racovita
- +

Gala Aniversare, la împlinirea celor 50 de ani de la înfiinţare, a avut loc aseară, la Teatrul Naţional.

În cadrul Galei Aniversare care a avut loc aseară, la Teatrul Naţional, Colegiul „Emil Racoviţă“ a sărbă­torit de două ori. Prima dată, cei 50 de ani de la înfiinţare, iar a doua oară, performanţa. La eveniment au fost invitaţi reprezentanţi ai Inspec­toratului Şcolar, ai Primăriei, ai Ministerului Educaţiei şi ai universităţilor din Iaşi.

„În idealul edu­caţional racoviţist nu se înscrie numai performanţa, ci şi învăţă­mântul concretizat în examenele fiecărei etape şi în achiziţia necesară devenirii ulterioare. În acest sens, parteneriatul elev - părinte - profesor este o triadă a implicării şi a trasării unui contur moral al omului frumos în toate, format aici, pe aleea Nicolina nr. 4, într-o clă­dire cu brad la poartă şi o puzderie de trandafiri. Aici se învaţă, se construiesc destine într-un fel anume. Se pun în echilibru rigoarea şi deschiderea la nou, seriozitatea, temeinicia profesională şi dorinţa de performanţă“, a fost mesajul profesoarei Paula Gavrilescu, directorul Colegiului.

Atât colegiul, cât şi directorul acestuia au primit nume­roase premiii, diplome, medalii şi plachete aniversare. Prima instituţie care a oferit recunoaşterea a fost Inspectoratul Şcolar. Prin reprezentanţii săi, Colegiul a primit placheta de excelenţă în semn de preţuire şi mulţumire, Paula Gavrilescu, directorul şcolii, a primit diploma de excelenţă pentru un menagement de excepţie, iar cea de-a treia diplomă i-a revenit directorului adjunct al şcolii.

„Există şcoli predestinate spre excelenţă, pentru aspiraţii su­perioare, şcoli cu experienţă sau istorie săvârşite într-un ideal. Co­legiul Emil Racoviţă vibrează sub semnul acestor idealuri înalte pentru că s-a putut bucura în cei 50 de ani de întâlniri rare, cu valoare de miracol, între profesori cu o competenţă ştiinţifică şi pedagogică desă­vârşită, elevi pasionaţi, studioşi, animaţi prin dorinţa împlinirii prin cunoaştere“, a menţionat Camelia Gavrilă, inspector general în cadrul ISJ. Ministerul Educaţiei, prin intermediul inspectorului Rodica Cher­ciu, a oferit placheta aniversară, diploma „Dimitrie Gusti“ şi ordinul de acordare.

Mesajul Primăriei a venit din partea viceprimarului Mihai Chiri­ca: „Vă felicităm că aţi făcut din educaţie o artă. La mulţi ani!“. Şi din partea universităţilor ieşene colegiul a primit recunoaştere şi mulţumiri. „Nu este un secret că cei mai mulţi absolvenţi de la Racoviţă vin la Medicină. De fapt, medicina este o profesie umanistă. Nu întâm­plător, Racoviţă şi Grigore T. Popa s-au născut în acelaşi sat şi au de­venit repere. Absolvenţii voştri fac cinste universităţii noastre, drept dovadă că o să avem rector care a învăţat la această şcoală“, a declarat Vasile Astărăstoae, rectorul UMF. Colegiul a mai primit diplome şi de la Universitatea Tehnică, Univer­sitatea „Al.I. Cuza“ şi Universitatea Agronomică.

În sala plină a Tea­trului, cele câteva zeci de promoţii au privit cu nostalgie şi emoţie fiecare moment din program. Pentru unii a fost o minune să se vadă după ani şi ani. „Am fost promoţia 1969, am fost într-o clasă cu profil umanist. Am amintiri despre un liceu auster, până la cazon, dar cu dedicaţie din partea profesorilor. Pot spune că am avut o adevărată galerie de aur de profesori, şi ei ne-au făcut viaţa şcolară mai suportabilă. Era rigurozitate, se făcea o urmărire aproape personală a elevului ca să nu iasă din canon. Ţin minte că am terminat liceul cu media 8,56. Cu unii colegi şi profesori am ţinut legătura şi am venit astăzi cu bucurie, pentru că liceul a fost al treilea dar frumos pe care l-am primit în viaţă. Este o şcoală pentru care am un deosebit respect“, ne-a mărturisit istoricul Mihai Dorin.

Gala a fost înfru­museţată de mirosul miilor de flori care au invadat scena, dar şi de balerinii Operei Naţionale, care au prezentat patru momente artistice de excepţie.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri