A-l considera pe Ruskin filosof este fără îndoială o glumă care, printr-o manevră strălucită a lui Collingwood, se dovedeşte cât se poate de serioasă. Găselniţa autorului de mai târziu al teoriei presupoziţiilor absolute va fi aceea că Ruskin, fire enciclopedică (a acoperit domenii dintre cele mai eterogene, cum ar fi teoria artei, istorie, economie, politică, dar şi botanică, geografie ori geologie, ornitologie) totuşi lipsit de înclinaţii filosofice, ar putea fi citit ca metafizician.

Ruskin, ne semnalează Collingwood, ratează orice încercare de a scrie filosofie sistematică. În monumentala-i lucrare Modern Painters concepe o teorie a artei care se bazează pe o teorie a minţii umane şi are drept scop fundamentarea filosofică a criticii artei, însă nu integrează teoria într-un sistem coerent de idei, în contextul ideatic de ansamblu al volumului. Mai curând, pare înclinat spre eseul filosofic, dar nu are succes la întrunirea Societăţii de Metafizică. Scrie despre etică, ceea ce nu-l face metafizician. El însuşi priveşte filosofia cu ostilitate şi dispreţ. Consideră ocupaţia metafizicianului inutilă, chiar periculoasă, pentru că ar conduce la ineficienţă şi apatie.

Acestea fiind spuse, doar cineva pus pe şotii ar mai zăbovi asupra filosofului Ruskin. Însă Collingwood este cât se poate de serios. El aduce în discuţie ideea unei „filosofii a nefilosofilor”, iar Ruskin nu-i decât pretextul lui de a-şi expune propriile idei, a doua, dacă nu chiar prima relatare despre presupoziţiile gândirii. În „Ruskin’s Philosophy”, Collingwood promovează ideea acelor convingeri (credinţe fundamentale) ale gândirii sub semnul cărora stau teoriile şi acţiunile noastre. Întreaga noastră viaţă este ghidată de anumite principii centrale care nu au nevoie de nici o justificare. În sensul în care toţi posedăm asemenea convingeri fundamentale, se poate spune că orice om are o filosofie, dar nu e şi filosof, adică nu-şi explicitează propriile credinţe. Astfel - şi aici survine poanta lui Collingwood - Ruskin a avut o filosofie, dar fără să fi fost filosof!

Glumind despre Ruskin, la o primă vedere, Collingwood emite ideea de bun simţ potrivit căreia oricine are o filosofie de viaţă care-i ghidează acţiunile, dar nu toţi conştientizează faptul că ar fi ghidaţi de aceasta în gândire ori acţiune, ori care este aceasta, prin urmare nu o explicitează. De fapt, e vorba în textul despre Ruskin al lui Collingwood pe chiar tema presupoziţiilor absolute, în mod ludic şi plecând de la o ironie. Serios, toate trăsăturile presupoziţiilor absolute din An Essay on Metaphysics pot fi regăsite la principiile de care Collingwood vorbeşte în textul publicat douăzeci de ani mai devreme: sunt implicite, ne justifică acţiunile şi teoriile, fără a avea ele însele nevoie de vreo justificare, neputându-le pune sub semnul întrebării ori proba, ceea ce înseamnă că nu derivă din experienţă. Că sunt a priori ori că nu sunt propoziţii va arăta abia în textul de maturitate al lui Collingwood. În „Ruskin’s Philosophy” se referă la presupoziţii ca fiind adevărate, mai exact asumate ca adevărate de către cel ce le deţine, lucru care în An Essay on Metaphysiscs este respins în mod categoric: presupoziţiile absolute nu au valoare de adevăr pentru că nu sunt propoziţii; deoarece nu sunt propoziţii nu pot fi răspunsuri la întrebări, ci doar fundamentul pe care se bazează întrebările noastre, întrebări ale căror răspunsuri sunt propoziţiile noastre. Se mai adaugă faptul că presupoziţiile absolute nu pot fi verificate prin experienţă.

Collingwood descoperă în filosofia nefilosofului Ruskin principii pe care Rukin nu le-a explicitat, dar de o mare importanţă. La baza a tot ceea ce Ruskin a scris regăsim câteva principii la care el nu s-a referit niciodată: credinţa în unitatea şi indivizibilitatea spiritului uman (atunci când discută despre arta unui individ, naţiuni, Ruskin nu o face fără a considera deopotrivă şi factorii religios, politic, moral, în strânsă dependenţă; credinţa implicită în cauzalitatea istorică (orice scenariu ce se desfăşoară în istorie conduce în mod necesar la un altul), principiu evident din scrierile sale de politică, iarăşi rămas neexprimat; principiul toleranţei (de pildă, admiră arta medievală fără a împărtăşi şi idealurile de viaţă ori pe cele artistice ale Evului Mediu). Modul lui Ruskin de a gândi este istorist şi hegelian: un fapt istoric (modelul Greciei antice, să zicem) este considerat ca întreg, iar nu separat în concepţii abstracte (artă, religie, filosofie), orice fapt de cultură (operă filosofică, creaţie artistică) nu ar face decât să exprime spiritul grec.

La vremea respectivă, Ruskin - un hegelian ratat, Collingwood - un tânăr pus serios pe şotii, glumind la modul cel mai serios despre Ruskin. Collingwood găseşte în examinarea teoriilor despre artă ale lui Ruskin un prilej pentru a-şi expune propriile intuiţii filosofice care mai târziu vor constitui o soluţie viabilă, care în mod paradoxal a apărut tocmai în mediul analitic, pentru reconstrucţia metafizicii ca hermeneutică.

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT)