Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Colonel, acuzat că a primit mită 25.000 de euro de la un coleg că să-i asigure protecţie

GALERIE
Colonelul Florin Timu
  • Colonelul Florin Timu
- +

Colonelul Florin Constantin Timu, fostul şef al Serviciului de Protecţie Internă Suceava, a fost trimis în judecată de procurorii militari ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Alături de el va fi judecat şi comisarul-şef Radu Ionuţ Obreja, fost şef al Serviciului Permise şi Înmatriculări. Dacă Obreja este acuzat doar de o singură infracţiune, respectiv dare de mită în formă continuată, în sarcina lui Timu procurorii militari au scris mai multe acuzaţii. 

Fostul şef al Serviciului de Protecţie Internă Suceava va fi judecat pentru luare de mită, în formă continuată, divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, în formă continuată, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite şi fals în declaraţii în formă continuată.

„În scopul asigurării protecţiei juridice a activităţii infracţionale de corupţie desfăşurată la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.Î.V) Suceava, în perioada 2017 - 2020, inculpatul Timu Florin Constantin, în calitate de şef al Serviciul Judeţean de Protecţie Internă Suceava, ar fi pretins şi, ulterior, ar fi primit de la inculpatul Obreja Radu-Ionuţ, în mod direct sau prin intermediar, diverse sume de bani (în total 25.100 euro) pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu legate de informarea organelor de urmărire penală cu privire la cele menţionate mai sus.
De asemenea, în aceeaşi perioadă, inculpatul Timu Florin Constantin i-ar fi divulgat fără drept lui Obreja Radu-Ionuţ, şef al Compartimentului Regim Permise de Conducere şi Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Suceava, informaţii secrete de stat, clasificate <strict secret>, dar şi informaţii nedestinate publicităţii pe care le deţinea în virtutea funcţiei, astfel încât Obreja Radu-Ionuţ sau complicii săi să poată evita o eventuală răspundere penală.

Citiţi materialul integral pe monitorulsv.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri